Cateheza lui Benedict al XVI-lea despre adevărata pregătire şi semnificaţia profundă a Crăciunului (text)

(RV - 17 decembrie 2008) Au început miercuri zilele Adventului care constituie pregătirea imediată la Naşterea Domnului: suntem în novena de Crăciun care, în multe comunităţi creştine, este celebrată prin servicii liturgice bogate în texte biblice, toate orientate să nutrească aşteptarea pentru naşterea Mântuitorului. Despre Biserica întreagă care îşi concentrează privirea credinţei asupra sărbătorii Naşterii lui Isus, de acum aproape, a vorbit şi papa Benedict al XVI-lea la audienţa generală desfăşurată în aula Paul al VI-lea din Vatican.

Ca în fiecare an Biserica se predispune să se alăture cântării de bucurie a îngerilor, care în inima nopţii vor vesti păstorilor evenimentul extraordinar al naşterii Răscumpărătorului, invitându-i să se ducă la peştera din Betleem. Le este spus şi motivul: acolo stă culcat Emanuel, Creatorul devenit creatură, înfăşat în scutece şi aşezat într-o iesle (cf Lc 2,13-14).

Papa a explicat că datorită atmosferei care îl deosebeşte de alte evenimente, Crăciunul este o sărbătoare universală. Chiar şi cine nu profesează credinţa, de fapt, poate percepe în această anuală sărbătoare creştină ceva extraordinar şi transcendent, ceva intim ce vorbeşte inimii. Este sărbătoarea care cântă darul vieţii. Şi aici consideraţiile Papei: naşterea unui copil ar trebui să fie întotdeauna eveniment ce aduce bucurie; îmbrăţişarea unui nou-născut trezeşte în mod normal sentimente de atenţie şi de grijă, de comuniune şi de gingăşie. Crăciunul este întâlnirea cu un nou-născut care plânge într-o sărmană peşteră. Contemplându-l în iesle cum să nu ne gândim la atâţi copii care şi astăzi vin la lumină într-o mare sărăcie, în multe regiuni ale lumii? Cum să nu ne gândim la nou-născuţii neprimiţi şi refuzaţi, la cei care nu reuşesc să supravieţuiască din lipsă de îngrijiri şi de atenţii? Cum să nu ne gândim şi la familiile care ar voi bucuria unui fiu şi nu-şi văd împlinită aşteptarea?
Sub impulsul unui consumism hedonist, din păcate, Crăciunul riscă să-şi piardă semnificaţia spirituală pentru a se reduce la simplă ocazie comercială de cumpărături şi schimburi de daruri! Într-adevăr, însă, dificultăţile, nesiguranţele şi însăşi criza economică pe care în aceste luni o trăiesc foarte multe familii, şi care atinge întreaga umanitate, pot fi un stimul la a redescoperi căldura simplităţii, a prieteniei şi solidarităţii, valori specifice ale Crăciunului. Despuiat de incrustările consumiste şi materialiste, Crăciunul poate deveni astfel o ocazie pentru a primi, ca dar personal, mesajul de speranţă ce provine din misterul naşterii lui Cristos.

După aceste consideraţii practice iniţiale, în continuarea catehezei ţinute la audienţa generală de miercuri, Benedict al XVI-lea a explicat cum putem înţelege în plinătatea ei valoarea sărbătorii la care ne pregătim. Ştim că ea celebrează evenimentul central al istoriei: Întruparea Cuvântului divin pentru răscumpărarea umanităţii. Sfântul Leon c el Mare, în una din numeroasele sale omilii de Crăciun, exclamă: „Să tresăltăm de bucurie în Domnul, dragii mei, şi să ne deschidem inima pentru bucuria cea mai curată. Căci a răsărit ziua care pentru noi înseamnă noua răscumpărare, străvechea pregătire, fericirea veşnică. Se reînnoieşte, de fapt, pentru noi în ciclul periodic anual înaltul mister al mântuirii noastre, care, făgăduit, la început şi acordat la împlinirea timpurilor, e destinat să dureze fără sfârşit” (Homilia XXII). Asupra acestui adevăr fundamental revine de mai multe ori Sfântul Paul în scrisorile sale. Galatenilor, de pildă, le scrie: „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, că să-răscumpere pe cei care sunt sub Lege ca să primim înfierea” (Gal 4,4). În Scrisoarea către romani evidenţiază consecinţele logice şi exigente ale acestui eveniment salvator: „Dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi preamăriţi” (8,17). Dar - a subliniat Papa - mai ales Sfântul Ioan în Prologul celei de-a patra Evanghelii meditează profund asupra misterului Întrupării. De aceea Prologul face parte din liturgia Crăciunului încă din timpurile cele mai vechi: în el se găseşte, de fapt, expresia cea mai autentică şi sinteza cea mai profundă a acestei sărbători şi temeiului bucuriei sale. Sfântul Ioan scrie: „Et Verbum caro factum est et habitavit in nobis - Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între nou (In 1,14).

 
La Crăciun, aşadar, nu ne mărginim la comemorarea naşterii unui mare personaj; nu celebrăm simplu şi în abstract misterul naşterii omului sau în general misterul vieţii; cu atât mai puţin sărbătorim doar începutul noului anotimp. La Crăciun amintim ceva foarte concret şi important pentru oameni, ceva esenţial pentru credinţa creştină, un adevăr pe care Sfântul Ioan îl rezumă în aceste puţine cuvinte: „Cuvântul s-a făcut trup”. Este vorba despre un eveniment istoric pe care Luca are grijă să-l situeze într-un context bine determinat: în zile în care a fost emanat decretul pentru primul recensământ al împăratului August, pe când Quirinus era deja guvernator al Siriei (cf Lc 2,1-7). Deci într-o noapte datată din punct de vedre istoric s-a verificat evenimentul de mântuire pe care Israelul îl aştepta de secole. În bezna nopţii de la Betleem s-a aprins realmente o mare lumină: Creatorul universului s-a întrupat unindu-se cu natura umană în mod indisolubil, încât este în mod real „Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină” şi în acelaşi timp om, adevărat om. Ceea ce Ioan numeşte în greacă „ho logos” - tradus în latină „Verbum” şi în română „Cuvântul” - înseamnă şi „Sensul”. Prin urmare am putea să înţelegem expresia lui Ioan astfel: „Sensul etern” al lumii s-a făcut tangibil simţurilor noastre şi inteligenţei noastre: acum putem să-l atingem şi să-l contemplăm (cf 1In 1,1). „Sensul” care s-a făcut trup nu este o simplă idee generală prezentă implicit în lume; este un „Cuvânt” adresat nouă. Logos-ul ne cunoaşte, ne cheamă, ne călăuzeşte. Nu este o lege universală, în sânul căreia noi desfăşurăm apoi unele rolul, dar este o Persoană care se interesează de fiecare persoană în parte: este Fiul Dumnezeului celui viu, care s-a făcut om la Betleem.

Multor oameni, în într-un oarecare mod nouă tuturor, acest lucru ne pare prea frumos pentru a fi adevărat. Într-adevăr, aici ne este reamintit: da, există un sens, şi sensul nu este un protest neputincios împotriva absurdului. Sensul are putere: este Dumnezeu. Un Dumnezeu bun, care nu trebuie confundat cu vreo fiinţă superioară şi îndepărtată, la care nu ne-ar fi dat niciodată să ajungem, dar un Dumnezeu care s-a aproapele nostru şi ne este foarte vecin, care are timp pentru fiecare dintre noi şi care a venit să rămână cu noi. Atunci vine spontan întrebarea: „Dar este posibil aşa ceva? E lucru demn de Dumnezeu a se face copil?” Pentru a căuta să deschidem inima spre acest adevăr care luminează întreaga existenţă umană, este nevoie să ne aplecăm mintea şi să recunoaştem mărginirea inteligenţei noastre. În peştera de la Betleem, Dumnezeu ni se arată nouă ca sărman „prunc” („infans” - care nu grăieşte) pentru a învinge trufia noastră. Poate ne-am fi dat bătuţi mai uşor în faţa puterii, în faţa iscusinţei; dar El nu vrea capitularea noastră; face mai degrabă apel la inima noastră şi la decizia noastră liberă de a accepta iubirea sa. S-a făcut mic ca să ne elibereze de acea pretenţie umană de grandoare ce izvorăşte di mândrie; s-a întrupat în mod liber ca să ne facă pe noi cu adevărat liberi, liberi de a-l iubi.

Dragi fraţi şi surori, Crăciunul este oportunitatea deosebită pentru a medita asupra sensului şi valorii existenţei noastre. Apropierea acestei solemnităţi ne ajută să reflectăm, pe de o parte, asupra realităţii dramatice a istoriei în care oamenii, răniţi de păcat, sunt permanent în căutarea fericirii şi a unui sens care să satisfacă viaţa şi moartea; pe de altă parte, ne îndeamnă să medităm asupra bunătăţii îndurătoare a lui Dumnezeu, care a venit în întâmpinarea omului spre a-i comunica direct Adevărul care salvează, şi spre a-l face părtaş la prietenia şi viaţa sa. Să ne pregătim, de aceea, la Crăciun cu umilinţă şi simplitate, dispunându-ne să primim în dar lumina, bucuria şi pacea, care iradiază din acest mister. Să primim Naşterea lui Cristos ca un eveniment capabil să reînnoiască astăzi existenţa noastră. Întâlnirea cu Pruncul Isus să ne facă persoane care nu se gândesc doar la ele, dar se deschid la aşteptările şi nevoile fraţilor. În felul acesta vom deveni şi noi martori ai luminii pe care Crăciunul o iradiază asupra umanităţii celui de-al treilea mileniu. Să-i cerem Mariei Preasfinte, chivot al Cuvântului întrupat, şi Sfântului Iosif, martor tăcut ale evenimentelor mântuirii, să ne împărtăşească sentimentele pe care ei le nutreau în timp ce aşteptau naşterea lui Isus, încât să putem a ne pregăti să celebrăm cu sfinţenie apropiatul Crăciun, în bucuria credinţei şi animaţi de angajarea unei convertiri sincere.
Crăciun fericit tuturor!