"Dignitas personae - Demnitatea persoanei", nou document al Bisericii asupra bioeticii: a recunoaşte fiecărei fiinţe umane, de la concepere, drepturile persoanei

(RV - 12 decembrie 2008) „Fiecărei fiinţe umane, de la concepere până la moartea naturală, trebuie să-i fie recunoscută demnitatea de persoană” (1): începe astfel Instrucţiunea „Dignitas personae - Demnitatea persoanei”, asupra unor chestiuni de bioetică, emanată de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi prezentată vineri dimineaţă la Sala vaticană de presă. Documentul vrea să actualizeze o altă instrucţiune „Donum vitae”, publicată de acelaşi departament în februarie 1987, în urma marilor progrese obţinute în ultimii 20 de ani de tehnologiile biomedicale.

Instrucţiunea, aprobată de Papa, vrea să exprime „un mare ’da’ vieţii umane” (1), motiv pentru care acei mulţi „nu” prezenţi în text trebuie văzuţi la modul pozitiv aşa cum sunt consideraţi în mod pozitiv acei „nu” ai umanităţii cu referire la violările drepturilor omului, la rasism, sclavie, discriminări la adresa femeilor, copiilor şi persoanelor bolnave (36). Biserica - se aminteşte - în urmă cu un secol a apărat curajos muncitorii asupriţi în drepturile lor: astăzi apără „o altă categorie de persoane”, categoria celor concepuţi, „oprimată în dreptul fundamental la viaţă” (37). Biserica priveşte cu încredere la cercetarea ştiinţifică şi îi recunoaşte autonomia, dar atrage atenţia tuturor celor interesaţi asupra unei responsabilităţi etice şi sociale (10). Principiul fundamental stă în aceea că rodului generaţiei umane „din primul moment al existenţei sale, adică începând de la constituirea zigotului… i se datorează drepturile persoanei, între care înainte de toate dreptul inviolabil al oricărei fiinţe umane nevinovate la viaţă” (4).

În ceea ce priveşte tratamentul infertilităţii, „trebuie excluse toate tehnicile de fecundare artificială eterologă şi…omoloagă care sunt substitutive actului conjugal. Sunt în schimb admisibile tehnicile care se configurează ca un ajutor pentru actul conjugal şi fecundităţii sale”. Trebuie încurajate adopţiile (12-13). Documentul aminteşte că în fecundaţia in vitro „numărul de embrioni sacrificaţi este foarte ridicat”. Este vorba de o tehnică în care embrionul uman este tratat ca „un simplu aglomerat de celule”. Sunt apoi „tot mai frecvente cazurile în care cupluri nesterile recurg la tehnicile de procreare artificială cu singurul scop de a putea efectua o selecţie genetică a fiilor lor” (14-15). „Biserica recunoaşte legitimitatea dorinţei unui fiu”, dar atare dorinţă „nu poate să justifice producerea lui”. „În realitate, se are impresia că unii cercetători…par să cedeze logicii simplelor dorinţe subiective şi presiunii economice, care este atât de puternică în acest domeniu” (16). Între tehnicile ilicite în mod intrinsec intră şi ICSI (Intra Cystoplasmic Sperm Injection), care consistă în injectarea unui singur spermatozoid direct în citoplasma ovocitară, întrucât „este realizată înafara corpului soţilor prin intervenţiile unor persoane terţe” (17). Instrucţiunea reaminteşte inadmisibilitatea congelării embrionilor şi declară inacceptabile propunerile de a folosi numeroşii embrioni congelaţi existenţi pentru o cercetare sau pentru scopuri terapeutice sau de ai pune la dispoziţia cuplurilor nefertile. Problematică, chiar dacă lăudabilă în intenţiile ei, apare propunerea unei „adopţii prenatale”. Se constată că ne găsim într-o „situaţie de injustiţie ireparabilă”: nu se întrevede, de fapt, „o cale de ieşire moralmente licită” pentru destinul uman al embrionilor congelaţi, care „rămân totuşi mereu titulari ai drepturilor esenţiale şi, de aceea, de tutelat sub aspect juridic ca persoane umane”. Este declarată „moralmente inacceptabilă şi „crioconservarea ovocitelor în vederea procesului de procreare artificială” (18-19-20).

Vorbind despre practici abortive, textul face referinţă la aşa-zisa reducţie embrionară „ pentru a reduce numărul de embrioni sau fetuşi prezenţi în sânul matern prin intermediul suprimării lor directe”: este vorba „de un avort intenţional selectiv”. Şi diagnoza pre-implant, „spre deosebire de alte forme de diagnoză prenatală”, „urmăreşte de fapt o selecţie calitativă cu distrugerea consecventă de embrioni” cu defecte sau cu unele caracteristic nedorite: este vorba de o „gravă şi injustă discriminare ce poartă la nerecunoaşterea statutului etici şi juridic de fiinţe umane afectate de grave patologii şi dizabilităţi” ( 21-22). Alături de mijloacele anticoncepţionale, sunt ilicite în special practicile care acţionează dup fecundare ca tehnici de intercepţie, precum spirala şi pilula de a doua zi, care interceptează embrionul înainte de implantarea sa în uter, şi tehnicile contra gestaţiei, precum pilula RU 486, care provoacă eliminarea embrionului abia implantat. Folosirea unor asemenea mijloace „reintră în păcatul avortului” şi „când se ajunge la certitudinea de a fi realizat avortul” se cade în „excomunicarea latae sententiae”, adică automată (23).

În privinţa terapiei genice, folosirea ingineriei genetice în scop terapeutic, sunt admise în linie de principiu intervenţiile asupra celulelor somatice, deci nereproductive, ale cărei căror efecte sunt limitate la un singur individ. Sunt ilicite în schimb intervenţiile asupra celulelor germinare din cauza marelui risc de transmitere a unor eventuale daune progeniturii (25-26).
Documentul condamnă în mod ferm aplicarea ingineriei genetice în scopuri non terapeutice, sau pentru „presupuse scopuri de ameliorare şi potenţare a dotaţiei genetice”: este vorba de o pretinsă ideologie de a se substituie lui Dumnezeu „în tentativa de a crea un nou tip de om” (27). „În mod intrinsec ilicită” este şi clonarea umană, atât reproductivă, cât şi terapeutică sau de cercetare. Clonarea reproductivă instaurează „o formă de sclavie biologică”. Dar „şi mai gravă…este clonarea aşa-zisă terapeutică” care consistă în „a crea embrioni cu propunerea de a-i distruge” pentru a trata o altă persoană (28-29-30). Cu privire la uzul terapeutic al celulelor stem, sunt definite „licite acele metode care nu procură o gravă daună subiectului din care se extrag” şi de aceea în cazul de prelevare din ţesuturile unui organism adult, din sângele cordonului ombilical în momentul naşterii, din ţesuturile fetuşilor morţi de moarte naturală. Grav ilicită în schimb este prelevarea de celule stem din embrionul uman viu deoarece îi provoacă distrugerea. Cercetarea ştiinţifică asupra celulelor stem embrionare - afirmă documentul - a fost condamnată şi va fi condamnată de istoria însăşi, „nu numai pentru că privează de lumina lui Dumnnezeu, dar şi pentru că privează de umanitate” (31-32). „O ofensă pentru demnitatea fiinţei umane” este şi aşa-zisa „clonare hibridă” care amestecă elemente genetice umane şi animale „capabile să tulbure identitatea specifică a omului” (33). Instrucţiunea înfruntă în fine chestiunea folosirii de „material biologic” uman de origine ilicită, ce trebuie refuzat de cercetători, chiar dacă a fost produs în afara centrului lor de cercetare sau se găseşte în comerţ din „obligaţia de a evita cooperarea la rău şi la scandal”. Textul vorbeşte totuşi de „responsabilităţi diferenţiate, şi raţiuni grave ar putea fi moralmente proporţionate pentru a justifica utilizarea „materialului biologic” menţionat mai înainte, precum în cazul vaccinului pentru copii, „rămânând neschimbată datoria din partea tuturor de a manifesta propriul dezacord în materie şi de a cere ca sistemele sanitare să pună la dispoziţie alte tipuri de vaccin” (34-35).

Învăţătura morală a Bisericii - încheie instrucţiunea - a fost uneori acuzată că are prea multe interdicţii”, dar „în spatele fiecărui ’nu’ străluceşte… un mare ’da’ pentru recunoaşterea demnităţii şi valorii inalienabile ale fiecărei fiinţe umane, unică şi irepetabilă, chemată la existenţă” (36-37).