Dialogul şi ecumenismul, 'locuri' în care se construieşte Europa: reflecţiile card. Jean-Louis Tauran şi arhiep. Gianfranco Ravasi

RV 04 dec 2008. Cum şi unde se construieşte Europa celui de al treilea mileniu? Răspunsul nu este uşor, dar cel puţin două elemente sunt decisive pentru soarta Europei: "dialogul şi ecumenismul", afirmă card. Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios în cadrul Zilei de studiu promovată joi la Roma alături de Consiliul Pontifical al Culturii pe tema "Culturi şi religii în dialog". Alături de reprezentanţi de vârf ai Bisericii Catolice, au fost invitaţi să intervină şi cunoscători în materie, precum prof. Salvatore Natoli, de la Facultatea de Filosofie Teoretică de la Universitatea Milano-Bicocca.

Dialogul şi ecumenismul, aşadar, sunt 'locurile' în care se construieşte Europa celui de al III-lea mileniu. Desigur, Europa actuală este foarte diferită faţă de Europa trecutului, caracterizată printre altele şi de un accentuat nomadism de popoare, deci de culturi şi religii, în care chiar dacă creştinismul "nu mai este un eveniment fondator" în ce priveşte viaţa socială şi instituţională, îi determină totuşi pe cetăţenii europeni să trăiască în spiritul a ceea ce card. Tauran a numit "un umanism de origine creştină". În acest cadru de întrepătrundere culturală progresivă, a afirmat card. Tauran...
• "Creştinismul rămâne de a lungul istoriei, o iniţiativă şi o sursă. Creştinismul nu este o morală, nu este un mănunchi de dogme, ci mesajul viu al unui Dumnezeu care ne vorbeşte şi al omului care răspunde şi care care găseşte în acest dialog inspiraţia necesară pentru viaţa de fiecare zi".

De ce tema reuniunii enunţă la plural cele două domenii, culturile şi religiile? A răspuns la acest interogativ arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, care a observat că în privinţa culturilor este legitim să vorbim la plural astăzi în Europa, pentru că se recuperează ceea ce grecii şi latinii posedau încă din antichitate: cultura nu mai înseamnă doar aspectul speculativ şi raţional, chiar elitar cum se cristalizase în secolul XVIII, dar a redobândit sensul mai amplu de "humanitas" latină sau "paideia" greacă, înţelegându-se prin aceasta "formarea integrală a omului". Pot culturile astfel înţelese să intre în dialog cu religiile? Da, răspunde arhiep. Ravasi, dacă se vor urma cu precădere trei itinerarii absolut necesare. Mai întâi, lupta împotriva extremismelor, precum fundamentalismul sufocant şi sincretismul care anihilează orice diferenţă specifică. Apoi, e necesar efortul de a contrasta eliminarea memoriei:
• "Cu precădere civilizaţia noastră occidentală s-a stins progresiv, şi chiar a dispărut în cele din urmă sub aspectul ei profund. Dacă vrem aşadar să redescoperim ereditatea preţioasă, marele patrimoniu cultural şi religios, trebuie să fim capabili de a ne prezenta, de exemplu, în faţa unui islam care are o puternică identitate, cu o conştiinţă puternică despre patromoniul nostru cultural pentru ca de aici să se poată continua un dialog. Aş spune apoi că unul din atâtea itinerarii posibile este redescoperirea unei baze comune şi radicale care ne uneşte, mai precis moralitatea de fond, care în zilele noastre, din nefericire a fost stinsă şi înlocuită cu amoralitatea, cu o indiferenţă care în fond constituie aproape singurul comportament; în acest fel, se înaintează ca în ceaţă, nu se mai văd luminile puternice ale Binelui şi Răului, ale dreptăţii şi nedreptăţii, ale adevărului şi falsului".

Filosoful Salvatore Natoli, al Universităţii Milano-Bicocca, a prezentat o proprie viziune laică despre dialogul dintre culturi, înţelese în trăsăturile lor esenţiale ca forme de viaţă, experienţe existenţiale. Recentele cercetări ştiinţifice arată că omul este în mod organic structurat ca fiinţă socială, cum demonstrează neuronii 'responsabili' cu interacţiunea. Nu sunt atât dogmele sau culturile cele care ne fac să ne deschidem spre ceilalţi, a afirmat prof. Natoli, cât mai ales predispoziţia naturală a omului de a fi în armonie cu semenii săi. Această afinitate, trebuie pusă în valoare în vederea unei cooperări efective la binele comun.

Cu toate acestea, a observat mai înainte arhiepiscopul Ravasi, sunt oamenii de credinţă cei care reprezintă astăzi un imbold pentru conştiinţe de a se îndrepta spre marile valori ale vieţii, într-un timp în care omul a încetat să-şi mai pună întrebări şi, prin urmare, să mai urmărească o direcţie anume:
• "Pe de o parte, avem ateismul, care este în criză; este acel ateism dramatic, coerent şi conştient, care trăia cu convingerea că cerurile sunt goale şi cu toate acestea, nu înceta să susţină necesitatea unor reguli de viaţă pentru a face posibilă coexistenţa alături de alţii. În zilele noastre, în schimb, avem un ateism alcătuit din indiferenţă, superficialitate şi banalităţi; negarea existenţei lui Dumnezeu a devenit aproape un 'joc de societate'. Pe de altă parte, avem o situaţie similară şi pentru cel care crede: întâlnim o credinţă care devine tot mai fluidă şi inconsistentă, sau o spiritualitate generică şi dovoţională, care nu ajunge la elementele penultime şi ultime, care sunt fondante. Penultime, sunt cele relative la efortul depus în mijlocul societăţii umane, precum iubirea, caritatea, dreptatea. Şi ultime, pentru că sunt cele despre Dumnezeu, adevărul definitiv, viaţa, moartea şi ce stă dincolo de moarte. Aceasta este credinţa, adevărata religiozitate".

Aici, serviciul audio: