2008-12-02 14:46:26

Elveţia: Asociaţiile caritative se exprimă in favoarea unui sistem financiar mai echitabil


(RV – 2 decembrie 2008) Elveţia – Organizaţiile caritative din Elveţia, printre care cea numită „Sacrificiu de Post” solicită un cod de comportament la nivel internaţional pentru finanţarea dezvoltării şi introducerea aşa-numitei taxe Tobin, după numele economistului nord-american, care a obţinut Premiul Nobel în Economie. În 1972, Tobin a propus ca guvernele să încaseze un comision asupra operaţiilor de schimb valutar, ca mijloc de descurajare a speculaţiei destabilizatoare.
Cu ocazia Conferinţei ONU de la Doha, din Katar, organizaţiile caritative au difuzat o declaraţie, preluată de agenţia SIR, în care se critică atitudinea manifestată în Elveţia faţă de criza financiară actuală, cu referire la cifra de trei mii de miliarde de franci elveţieni pentru salvarea sistemului bancar, adică de 30 de ori mai mult faţă de cât cheltuiesc anual ţările bogate pentru ajutorul acordat dezvoltării.
Organizaţiile de caritate au subliniat că o astfel de conferinţă, precum Conferinţa ONU de la Doha, constituie o ocazie pentru crearea unui sistem financiar mai echitabil şi au denunţat în acelaşi timp „considerabila fugă de capital din ţările sărace”, „din care o parte importantă ajunge în conturi elveţiene”.
Alături de introducerea unui cod de comportament internaţional, organizaţiile au revendicat introducerea unei taxe de tipul celei numite „Tobin”, destinate finanţării obiectivelor de dezvoltare ONU.
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.