2008-12-01 16:47:22

Preşedintele Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka a fost primit luni dimineaţă de Papa: drama populaţiei civile a ţării s-a aflat în centrul colocviilor


(RV - 1 decembrie 2008) Benedict al XVI-lea l-a primit luni în audienţă pe preşedintele Republicii Democratice Socialiste Sri Lanka, Mahinda Rajapaksa,
care, ulterior, l-a întâlnit pe cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone, însoţit de mons. Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele. “Colocviile cordiale - arată Sala vaticană de presă - au permis să se oprească asupra actualei situaţii din Sri Lanka, pentru a reafirma necesitatea preîntâmpinării nevoilor fundamentale ale populaţiei civile greu încercate şi consolidării căii dialogului şi negocierilor ca singură cale pentru a ajunge la o soluţionare politică justă şi durabilă a conflictului în curs.

S-au formulat auspicii, apoi, ca Biserica catolică să poată continua mai departe să se bucure de dreptul deplin la libertate religioasă, care îi permite să ofere o contribuţie însemnată la viaţa ţării, prin mărturia ei religioasă, prin activităţile educative, sanitare şi de asistenţă şi prin angajarea în favoarea binelui comun, al reconcilierii şi păcii.
Aici serviciul audio:
 







All the contents on this site are copyrighted ©.