Benedict al XVI-lea poate ajuta liberalismul în redescoperirea rădăcinilor sale creştine: interviu cu Marcello Pera, autorul cărţii „De ce trebuie să ne definim creştini. Liberalismul, Europa, etica”

(RV – 28 noiembrie 2008) În librăriile din Italia a apărut în această săptămână volumul „De ce trebuie să ne definim creştini. Liberalismul, Europa, etica”, a filosofului italian Marcello Pera, carte apărută la editura „Mondadori”. În volum este reprodusă o scrisoare a lui Benedict al XVI-lea către autor, în care Papa subliniază că esenţa liberalismului este înrădăcinată în imaginea creştină a lui Dumnezeu. Chiar din titlu, opera ex-preşedintelui Senatului italian readuce în memorie o afirmaţie a unui alt gânditor liberal, Benedetto Croce, şi anume: „De ce nu putem să nu ne definim creştini”. De aici şi reflecţia autorului, Marcello Pera, intervievat de redacţia noastră centrală:

• „Croce considera creştinismul ca o fază, un moment, o perioadă din istoria spiritului absolut, în care creştinismul juca desigur un rol fundamental, dar ar fi putut fi depăşit de un alt tip de religie, pe care el o numea „religia libertăţii”. Cred însă că există o legătură mai strânsă, conceptuală, între liberalism şi creştinism. Liberalismul se fondează pe concepte – dintre care primul este libertatea individului, demnitatea persoanei – care sunt concepte tipic creştine. Aşadar, raportul este unul de similitudine.”

Însă, de ce azi liberalismul a devenit anticreştin şi care pot fi consecinţele acestei separări faţă de matricea religioasă, în particular cea creştină?
• „În privinţa Europei, în special, există o explicaţie istorică. Mulţi liberali s-au aflat deseori în conflict cu Biserica Catolică şi este un fapt amar al istoriei Europei care nu se verifică în istoria Americii. Unele state naţionale – Italia, Franţa – s-au constituit tocmai ca State-naţiuni cu o luptă, cu o dispută în raport cu Biserica catolică, generând ceea ce se defineşte cu termenul de „anticlericalism”. Anticlericalismul a generat un alt fenomen, pe care-l numesc în carte „ecuaţia laică”, adică liberal = necreştin. Aceasta este o eroare, pentru că se pot discuta din punct de vedere istoric meritele şi aspectele criticabile ale Bisericii catolice în Europa în momentele fondării Statelor naţionale, dar nu poate fi pusă în discuţie importanţa mesajului creştin. Şi azi vedem bine acest lucru, căci făcând această alegere – adică a anticlericalismului – trecem la anti-creştinism, la ceea ce numesc apostazia creştinismului, la pierderea aceloraşi calităţi, virtuţi şi baze ale acelor libertăţi şi drepturi pe care se fondează statele noastre liberale.”

În lucrarea „De ce trebuie să ne definim creştini”, Europa are un rol central, o Europă despre care – în încercarea de a deveni mai deschisă – şi-a rătăcit identitatea şi rădăcinile. Şi în acest aspect se găsesc puncte comune cu Benedict al XVI-lea, dar şi cu Ioan Paul al II-lea…
• „Da, exact. Toţi ne amintim că Ioan Paul al II-lea a insistat de multe ori, vorbind, predicând, scriind despre rădăcinile creştine ale Europei. Şi acest fapt este istorie care nu se poate uita. Este important acest apel, pentru că tradiţia creştină – cea care a dat bazele creştine ale Europei – de la criza Imperiului roman până azi – este cea care dă identitate omului european şi care le-a dat toate caracteristicile, toate virtuţile. Este desigur o istorie convulsivă, o istorie care a cunoscut şi conflicte. Dar actul de botez, acela care a dat identitate, cel care poate deosebi omul european de ceilalţi este tocmai acceptarea Evangheliei şi transformarea acesteia într-un mesaj de civilizaţie.”

Cât ar putea un Papă precum Benedict al XVI-lea să ajute Europa în regăsirea de sine, iar liberalismul în revenirea la originile sale?
• „Cred foarte tare că pontificatul său este caracterizat tocmai de acest aspect. Este o provocare pe care Benedict al XVI-lea o lansează, pe propriul lor teren, celor care nu cred şi îi invită nu la a se converti, ci la a căuta un teren comun privind acele libertăţi şi drepturi ale omului care sunt împărtăşite de ambele părţi. Nu întâmplător, acesta este Papa dialogului intercultural, a acelui dialog care trebuie să clarifice care sunt drepturile fundamentale ale omului ce trebuie acceptate de toţi. Istoria a pus pe umerii lui Benedict al XVI-lea o mare responsabilitate, în special Europa. Succesul pe care-l are nu doar în rândul unei părţi a intelectualilor laici, dar şi în rândul unei largi părţi a opiniei publice, demonstrează că acest Papă este puternic sintonizat cu timpurile noastre şi că are o mare îndatorire.”

Aici serviciul audio: