Bucurie pentru apropiata beatificare a pr. José Olallo Valdes, prima pe teritoriul
Cubei
RV 26 nov 2008."Exemplul de caritate plină de răbdare şi
eroică a pr. Olallo să ne ajute pe toţi, în special pe care răspund de serviciul delicat
al promovării binelui comun, ca să fie realizat cu spirit de dreptate, favorizând
astfel convieţuirea fraternă între toţi cubanezii": este ceea ce scriu episcopii
din Cuba într-un scurt mesaj citit duminică 23 noiembrie, în toate bisericile din
insulă cu puţine zile înainte de aşteptata beatificare, prima pe teritoriul cubanez,
a slujitorului lui Dumnezeu, călugărul José Olallo Valdes, din ordinul spitalicesc
al Sfântului Ioan al lui Dumnezeu.
Apropiata beatificare a pr. Olallo, a fost
amintită şi de Sfântul Părinte duminica trecută la rugăciunea Angelus: "încredinţez
ocrotirii sale cereşti poporul cubanez, în mod special bolnavii şi operatorii sanitari".
Ceremonia de beatificare se va desfăşura sâmbătă 29 noiembrie, la Camagüey,
oraşul în care a murit călugărul Olalla, în 1889. Ritul sacru va fi prezidat de card.
Jose Saraiva Martins, prefect emerit al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, împreună
cu preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din Cuba, arhiepiscopul de Camagüey,
mons. Juan Garcia Rordriguez. Episcopii amintesc că beatificarea este o recunoaştere
publică a faptului că părintele Olallo a trăit în mod extraordinar virtuţile creştine
şi de aceea, începând de sâmbătă, va fi posibilă venerarea noului fericit.