Armonia dintre etică şi estetică: fuziunea lor nu exclude contemplarea frumuseţii; interviu cu prof. Vitaliano Tiberia

(RV - 25 noiembrie 2008) Intervenind marţi în şedinţa publică anuală comună a Academiilor Pontificale, arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii a subliniat că în Biblie găsim o contopire între etică şi estetică ce nu exclude contemplarea frumuseţii. În Vechiul şi în Noul Testament, a adăugat, frumuseţea este mereu şi o epifanie a lui Dumnezeu şi nu există niciodată un estetism scop în sine. Adevărata estetică, a conclus şeful departamentului culturii, nu se poate disocia de fundamentul ei.

Şi tocmai despre posibila armonie dintre cele două dimensiuni a eticii şi esteticii, redacţia centrală l-a intervievat pe prof. Vitaliano Tiberia, preşedintele Distinsei Academii Pontificale de Bele Arte şi Litere a Virtuozilor de la Panteon:
• „Frumosul, care este piatra unghiulară a conceputului de „formă”, a fost pus adesea în comparaţie cu binele şi adevărul, şi în acest sens se poate gândi la armonizare. Frumosul reprezintă într-un fel sinteza acestor două alte categorii, a binelui şi a adevărului. Frumosul cum se obţine, cum se ajunge la el, dacă nu prin artă? Deja Paul al VI-lea a spus că Biserica avea nevoie de artişti. A repetat aceasta Ioan Paul al II-lea în una din de acum memorabilele sale Scrisori din 1999: el, care fusese actor, care continua să scrie poezii, s-a adresat „colegilor săi” artişti, amintind că ideea de „frumos” a traversat secolele şi a pus împreună lumi îndepărtate, a depăşit ideologiile, sciziunile şi în acest sens frumosul are o universalitate a sa”.

Într-o audienţă generală din mai anul acesta, Benedict al XVI-lea a subliniat că credinţa este bucurie, şi de aceea creează frumuseţe. O reflecţie, asupra acestor cuvinte ale Papei?
• „Desigur, credinţa e bucurie. Credinţa este ceva lăuntric, credinţa este un dar, spunem noi creştinii. Credinţa merge bine cu frumosul, merge împreună cu frumuseţea. De ce? Pentru că credinţa este aceea care reuşeşte să lumineze viaţa. În acest sens, cuvintele Papei îmi par definitorii. Este un absolut, aş putea spune, „ontologic”, într-un cuvânt. Pe de altă parte, Papa fiind german, recapitulează în cultura sa ceea ce a fost şi marea estetică provenind din acea mare ţară: estetica care se naşte în lumea modernă, cu Kant şi se dezvoltă apoi în secolele XVIII şi XIX, până la Göthe şi Schiller, până la marii reprezentanţi ai esteticii germane. Deci, pe planul credinţei şi pe planul vieţii zilnice estetica, frumosul dau bucurie, suscită emoţie”.

Care sunt expectativele de la acest eveniment care reuneşte Academiile Pontificale pe tema universală a frumuseţii?
• „Timpul nostru s-a concentrat poate prea mult pe conceptul de dreptate şi l-a uitat pe cel de frumuseţe şi de iubire. Frumuseţea şi iubire reven la viaţă dacă noi am avea voinţa, încă o dată, să credem în ele. Este ceea ce eu aştept. Pe plan practic, e dificil a oferi formule, deoarece creativitatea artiştilor, prin care se ajunge la frumos, nu are nevoie de reţete sau de formule. Forma artistică este ceva misterios, este ceva ce aparţine, în mod special, creativităţii artistului. Şi în acest sens, este unul din cele mai mari daruri pe care Creatorul ni l-a făcut”.