2008-11-24 16:29:02

India: rugăciuni şi marşuri pentru încetarea violenţelor anticreştine


(RV - 24 noiembrie 2008) Mii de credincioşi din dieceza de Kollam în statul indian Kerala, au participat duminică la tradiţionalul Kristhu Raj rally - procesiunea lui Cristos Rege - pentru a cere încetarea violenţelor împotriva creştinilor. Procesiunea - relatează agenţia AsiaNews - este un eveniment tradiţional pentru dieceza de Kollam, una din cele mai vechi din ţară; sărbătoarea lui Cristos Reg a fost o ocazie pentru a invoca libertatea religioasă în India, de a manifesta solidaritate comunităţii creştine din statul Orissa şi pentru a cere o mai mare protecţie pentru creştini, victime de ale unor crime ce rămân adesea nesancţionate. La manifestaţie au aderat credincioşi provenind din 102 parohii. La terminarea procesiunii liderii religioşi au ţinut discursuri. Mons. Stanley Roman, episcop de Kollam, a subliniat că „armonia între credincioşii de diferite religii a fost în trecut un semn distinctiv al statului Kerala, în timp ce astăzi există „multe probleme”. „Nu trebuie să permitem ca infecţia să se răspândească”, a afirmat prelatul. „Din contra, trebuie să identificăm cauzele” şi să promovăm conceptul de „iubire, dreptate şi adevăr”.
Sâmbăta trecută la Chennai, în Tamil Nadu, peste 2000 persoane – multe femiele şi credincioşii necreştini - au aderat la un al doilea marş de protest împotriva violenţelor anticreştine în statul Orisa. Manifestaţia a fost promovată de 28 de grupuri feminine din asociaţia „Women’s initiative for secular India” (Wisi) şi au aderat la ea actori, scriitori, călugăriţe şi oameni de rând, care au sfidat ploaia parcurgând străzile oraşului. Demonstranţii au cerut ca magistraturii să facă cercetările oportune pentru pedepsirea autorilor violenţei carnale împotriva unei călugăriţe catolice.








All the contents on this site are copyrighted ©.