Mănăstirile în lume, între dificultăţi şi nouă înflorire. Cardinalul Rodè avertizează: evitaţi pericolul activismului

(RV - 18 noiembrie 2008) Mănăstirile sunt locuri în care omul se exercită în „arta spirituală”, unde şi călugării şi călugăriţele îşi regenerează forţele pentru a se putea lansa din nou în misiunea lor. Este unul din gândurile prin care cardinalul Franc Rodé, prefectul Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă consacrată şi Societăţile de Viaţă apostolică a intervenit marţi la inaugurarea adunării plenare convocată de departamentul său şi dedicată vieţii monastice, „însemnătăţii ei în Biserica şi în lumea de azi”.

Cardinalul Rodé a recunoscut la începutul intervenţiei sale că viaţa monastică trece astăzi printr-un moment de mare dificultate, un ceas nu de decadenţă spirituală, dar de sărăcie şi de slăbiciune”, cu unele comunităţi „care se îndreaptă dureros spre o diminuare şi chiar spre un sfârşit”. Cu toate acestea, a afirmat, tocmai datorită capacităţii lor de atracţie puternică spre lucrurile spiritului, comunităţile monastice păstrează o mare responsabilitate iar Biserica aşteaptă de la ele „o mărturie clară şi puternică despre prezenţa lui Dumnezeu şi apropierea sa care este iubire faţă de orice fiinţă umană”.

Cardinalul prefect a dezvoltat în trei puncte reflecţia sa: a trăi celibatul şi viaţa comună în mod radical, a se feri de pericolul activismului, a acorda atenţie formării pentru regăsirea unei teologii sapienţiale. În privinţa pericolului activismului, cardinalul Rodé a stigmatizat „un mare risc” al vieţii monastice actuale, şi anume, acela - a relevat - „al unei anumite febre a misiunii, al unei tentaţii de vizibilitate şi de expunere excesivă, chiar dacă animate de cele mai bune intenţii, dar periculoase - a observat - pentru acea gratuitate şi acea simplicitate care este adevăratul stil creştin şi care ajută la a înţelege ’nebunia crucii’ asumată de cine nu pune nimic înaintea iubirii lui Cristos”. Deci, a concluzionat, în pofida dificultăţilor, dacă monahismul „rămâne fidel” vocaţiei sale „de a-l căuta pe Dumnezeu în Cristos Isus”, poate „ajunge la a face să ţâşnească din viaţă celebrarea, încât credinţa celebrată să devină forţa pentru transmiterea credinţei, iar credinţa trăită să fie o cale de umanizare şi de cultură autentică”.

Potrivit cifrelor estimative oficiale, astăzi prezenţa monahilor în ţesutul bisericesc ajunge la peste 12.800 de monahi rezidenţi în 905 mănăstiri. În medie, comunităţile de bărbaţi sunt compuse din 15 călugări, în cea mai mare parte sunt situate în mediul citadin, cu o implicare în activitatea pastorală a Bisericii locale.
Monahiile - sunt circa 48.500, distribuite în 3520 de mănăstiri, din care două treimi situate în Europa.
Tendinţa este spre o scădere a vocaţiilor, mai ales în bătrânul Continent, chiar dacă, explică o notă, „există realităţi bisericeşti în Asia, în Africa şi parţial în America Latină în care viaţa monastică feminină cunoaşte o anumită înflorire: există vocaţii, comunităţile cresc, se deschid noi fundaţii”. O creştere care, potrivit celor subliniate de însuşi cardinalul Rodé, interpelează comunităţile în privinţa primirii şi formării tinerilor şi a tinerelor care şi astăzi „doresc să trăiască o viaţă conformă cu cea a lui Isus şi să nu prefere nimic altceva iubirii lui Cristos”

Aici serviciul audio: