„Lăsaţi-o în viaţă!”: apel din inimă al călugăriţelor mizericordine care, de 14 ani, o îngrijesc pe Eluana Englaro

(15 noiembrie 2008) În Italia rămâne, în prim plan, în diferite ambiente ale societăţii civile şi ale politicii, dezbaterea privind cazul Eluanei Englaro, femeia aflată în comă de 17 ani. După recenta sentinţă a Curţii de Casaţie, pentru Eluana se apropie momentul întreruperii alimentaţiei şi hidratării. Vineri, ministrul italian al Justiţiei, Angelino Alfano, a exortat Parlamentul în privinţa necesităţii umplerii golului legislativ pus în lumină de acest caz. Între timp, devin tot mai numeroase iniţiativele parohiilor şi mişcărilor ecleziale în favoarea vieţii şi a demnităţii persoanei bolnave.

Acţiunea Catolică a propus ziua de sâmbătă, 15 noiembrie, ca zi de rugăciune pentru Eluana Englaro, iar Călugăriţele Mizericordine din localitatea Lecco, care o îngrijesc de 14 ani pe femeia aflată în comă, lansează un emoţionant apel: „Cine o consideră moartă, să o lase să rămână cu noi, care o simţim ca fiind vie”.

Surorilor din Lecco li s-a adresat şi cardinalul arhiepiscop de Milano, Dionigi Tettamanzi. Într-o scrisoare, prelatul subliniază că viaţa umană „rămâne mereu, în orice condiţie fizică sau morală, binele fundamental, preţios şi de care nu se poate dispune, pe care Dumnezeu ni l-a încredinţat fiecăruia dintre noi”. Şi îi cere lui Dumnezeu „să nu-i lipsească pe cei ce-şi asumă grava responsabilitate a morţii Eluanei de o ultimă posibilitate de a se răzgândi.

Despre demnitatea unei persoane aflate într-o condiţie limită, ca cea a Eluanei, vă propunem mărturia avocatului italian Cesare Lia, tatăl Eleonorei, o tânără aflată în comă vegetativă de 15 ani:
• „Fiica mea era în aceiaşi condiţie în care se află Eluana. Când au externat-o din secţia de reanimare di Innsbruck, acum 15 ani, am întrebat ce anume i-ar putea cauza un eventual deces. Mi-au spus că nu atât accidentul stradal suferit cât mai ales infecţiile pe care le putea face. Încă de atunci m-am înarmat cu curaj, am luat-o acasă, unde era unicul loc în care fata putea avea asistenţă maximă şi afecţiunea celor din familie, adunaţi în jurul ei, constrângând-o încetul cu încetul să bea, administrându-i mai întâi doar câte o linguriţă de apă, până când s-a ajuns la un pahar. În aceşti 15 ani, trebuie să spun că fiica mea a ajuns să deschidă ochii, chiar dacă nu vorbeşte şi nu se mişcă; evident stă în pat, iar eu o duc la plimbare cu căruciorul. Recepţionează totul şi mă face să înţeleg că se adaptează la acest fel de viaţă. Mă face să înţeleg că ea vrea să trăiască, că nu vrea să moară!

Ce crede opinia publică despre această luptă pentru viaţă?
• „Opinia publică a fost informată în mod eronat, nu ştiu dacă intenţionat sau nu, asupra modului în care trăiesc aceste persoane, crezându-se că trăiesc precum plantele, că sunt asemenea unor fiinţe care nu mai au nici o capacitate de a genera o anumită electricitate mentală. Nu este adevărat. Altfel electroencefalograma ar rezulta plată. Dar creierul funcţionează, căci există impulsuri electrice, ceea ce înseamnă că există o anumită elaborare de date, chiar dacă la nivel infantil. Aşadar, există viaţă. Sper ca lumea să înţeleagă această situaţie şi să nu fie pentru moarte, ci în favoarea vieţii”.

Aici serviciul audio: