Reprezentanţii Sfântului Scaun şi Israelului la reuniunea asociaţiei internaţionale Caritate Politică: "diplomaţia, artă a speranţei"

RV 07 nov 2008. "Diplomaţia se angajează prin intermediul dialogului şi al discuţiei raţionale să caute căi de întâlnire între părţi şi astfel să găsească soluţii la probleme. Ea face apel la ceea ce e raţional, pozitiv, constructiv pentru a deschide perspective de viitor": a afirmat mons. Pietro Parolin, subsecretar al Secretariatului de Stat pentru Raporturile cu Statele, la întâlnirea organizată zilele trecute la Roma de Asociaţia internaţională de drept pontifical "Caritate politică". La reuniunea asociaţiei, care şi-a propus să aprofundeze enciclica "Spe Salvi" a papei Benedict al XVI-lea, a intervenit şi ambasadorul Israelului pe lângă Sfântul Scaun, Mordechay Lewy.

Reflecţiile reuniunii au avut ca punct de pornire cuvintele Suveranului Pontif de la audienţa Corpului Diplomatic la început de an, când a spus printre altele că "diplomaţia este arta speranţei". Acesta, a afirmat mons. Pietro Parolin, e un ideal posibil de ajuns numai dacă diplomaţia "este folosită pentru binele tuturor celor implicaţi". Din nefericire, a adăugat prelatul vatican, "nu întotdeauna este aşa şi în opinia publică circulă uneori o viziune critică şi negativă despre diplomaţie". Aceasta se datorează şi faptului că, după cum observa în 1951 substitutul secretariatului de Stat mons. Giovanni Battista Montini, diplomaţia e considerată de cele mai multe ori drept "arta de a reuşi". Ca să reuşească – spunea pe atunci cel care avea să fie ales papă cu numele de Paul al VI-lea – pentru diplomaţie "deseori orice mijloc devine pe neaşteptate bun şi de aceea reprezintă o formă de acţiune în care morala rămâne cu uşurinţă rănită".

Pentru Israel "arta de a păstra memoria speranţei religioase" într-un context secularizat este un proces vechi de cel puţin două mii de ani, a afirmat ambasadorul Mordechay Lewy, subliniind că "natura speranţei ebraice" datează de la distrugerea celui de al doilea Templu în anul 70 al erei creştine şi de la diaspora evreilor din Ţara Făgăduită, în 135. Ei au devenit punctul focal al unei veritabile tehnici ebraice de memorizare pentru a păstra speranţa răscumpărării colective, raţiunea de a fi a dezvoltării tradiţiei de a copia, citi şi ruga Biblia". În această optică, a încheiat ambasadorul Israelului pe lângă Sfântul Scaun, sionismul "nu e numai o utopie seculară care sublimează speranţele religioase ale evreilor, ci versiunea ebraică a diplomaţiei ca artă a speranţei".

Din punct de vedere creştin, afirmase mai înainte mons. Pietro Parolin, exerciţiul virtuţii speranţei oferă celui care acţionează în diplomaţie "un supliment de forţă, optimism, încredere, fondat pe certitudinea venirii definitive a Împărăţiei lui Dumnezeu". Pentru un diplomatic care are credinţă, mai ales pentru cel din diplomaţia pontificală, speranţa în viaţa veşnică şi harurile necesare pentru a o merita adânceşte semnificaţia şi valoarea definiţiei diplomaţiei ca "artă a speranţei".

Aici, serviciul audio: