Cine era cu adevărat Papa Pacelli? Un răspuns în expoziţia „Pius al XII-lea. Omul şi pontificatul. 1876-1958”, organizată în Vatican, între 4 noiembrie şi 6 ianuarie, de Comitetul Pontifical de Ştiinţe Istorice

(RV – 4 noiembrie 2008) La cincizeci de ani de la moartea Papei Pius al XII-lea, Comitetul Pontifical de Ştiinţe Istorice organizează expoziţia „Pius al XII-lea. Omul şi pontificatul. 1876-1958”. Iniţiativa se desfăşoară în perioada 4 noiembrie - 6 ianuarie, în aşa-numitul „Braccio di Carlo Magno”, în partea stângă a colonadelor din Piaţa „Sfântul Petru”.

Cu ajutorul unor documente, obiecte personale, opere de artă, expoziţia prezintă întregul parcurs de viaţă al lui Eugenio Pacelli, trasând un profil care merge dincolo de imaginile oficiale şi de interpretările stereotipate ce se vehiculează de decenii. După etapa vaticană, expoziţia se va muta la Berlin şi la München, în Bavaria.

„Eugenio Pacelli, Pius al XII-lea: omul şi pontiful” – o expoziţie care încearcă să-l prezinte şi în aspectele mai puţin cunoscute, prin intermediul unor pagini autografe, fotografii, obiecte de uz cotidian: din perioada copilăriei până la cea a formării spirituale şi culturale, din momentul consacrării ca preot, întregul parcurs în slujba Sfântului Scaun – de la rolul de nunţiu apostolic la München şi Berlin la cei 19 intenşi ani de pontificat. Portretul lui Pius al XII-lea – aşa cum reiese din această expoziţie – nu este unul grav, solemn, ci un portret cu trăsături profund umane.

Imediat după alegerea sa la sediul lui Petru, Pius al XII-lea este rău-văzut de către guvernul nazist, mai ales când – în enciclica „Summi Pontificatus” – exprimă solidaritate cu Polonia invadată de cel de-al treilea Reich. Atenţia constantă a Papei faţă de pace este documentată de radio-mesaje şi de rugăciunile publice şi private din acea perioadă.
Expoziţia dezvăluie – de asemenea – un Păstor plin de solicitudine faţă de întreaga umanitate şi rezultatul diplomatic al menţinerii aşa-zisei „neutralităţi” faţă de pretinsa „cruciadă nazistă împotriva ateismului sovietic”, atitudine despre care istoricul italian Matteo Luigi Napolitano spune:

• „Arhivele ne conduc într-o cu totul altă direcţie decât cea a cruciadei anti-bolşevice pe care Papa – potrivit unora – ar fi purtat-o. Nu este aşa: Papa nutreşte o profundă afecţiune pentru ruşi, în vreme ce – desigur – nu are nici un fel de simpatie pentru comunism ca ideologie”.

În plin conflict mondial, Pius al XII-lea organizează în Vatican o reţea de asistenţă umanitară destinată tuturor, fără deosebire de religie sau de rasă. După bombardamentul asupra Romei, din 1943, iese pe străzile oraşului unde trăieşte alături de populaţia romană sentimente sfâşietoare, împărţind alinare şi speranţă.

Din 9600 de evrei romani care erau ţintă a naziştilor, 8500 găsesc adăpost, din iniţiativa Papei, în edificiile vaticane. În ciuda acestui fapt, în anii ′60, a început o violentă campanie denigratoare împotriva lui Pius al XII-lea, iar Mons. Walter Brandmuller, preşedintele Comitetului Pontifical de Ştiinţe Istorice spune:

• „Obiectivul expoziţiei este de a pune în evidenţă adevărata figură a Papei Pacelli, de a arăta cine era cu adevărat Papa Pacelli, Pastor Angelicus, un Papă interesat – în primul rând – de nevoile spirituale ale umanităţii”.

Dar de ce şi în ziua de azi această campanie denigratoare împotriva lui Pius al XII-lea? Iată opinia „vaticanistului” italian Andrea Tornielli, unul din jurnaliştii specializaţi în evenimentele ce privesc Sfântul Scaun:
• „Personal, cred că este vorba de un conflict care nu priveşte doar evenimente istorice, dar care asumă şi aspecte politice. Cred însă că este important să se revină la dezbaterea istorică. Nu se poate afirma în nici un fel că Pius al XII-lea ar fi fost un duşman al evreilor, aşa cum nu se poate afirma în vreun fel că ar fi fost antisemit sau filonazist. Astfel de afirmaţii sunt inepţii, iar cei ce fac astfel de afirmaţii spun minciuni pronunţate solemn”.

Aici serviciul audio: