2008-11-01 16:39:46

Nu există incompatibilitate între teoria evoluţiei şi Creaţia povestită de Biblie: s-a afirmat la sesiunea Academiei Pontificale de Ştiinţe ce are loc în Vatican până marţi 4 noiembrie


(RV - 1 noiembrie 2008) Continuă în Vatican sesiunea plenară a Academiei Pontificale de Ştiinţe, dedicată anul acesta temei:Abordări ştiinţifice asupra evoluţiei universului şi a vieţii”. Vineri în discursul către participanţii la adunare, care se va încheia marţi 4 noiembrie, Papa a subliniat că cosmosul nu este un sistem haotic ci ordonat în care omul, şi cu ajutorul ştiinţelor, poate descoperi prezenţa Creatorului. Tot vineri, dar în cursul după amiezii, a intervenit cardinalul arhiepiscop de Viena Christoph Schönborn care a ilustrat gândirea lui Benedict al XVI-lea despre Creaţie şi evoluţie”.

Arhiepiscopul austriac a amintit că tema raportului dintre Creaţie şi evoluţie a fost mereu prezentă în gândirea lui Benedict al XVI-lea care în vara anului 2006 a dedicat acestui subiect tradiţionala întâlnire cu foştii săi studenţi la Castel Gandolfo. Cardinalul Schönborn a citat pe larg unele discursuri ale cardinalului pe atunci Joseph Ratzinger între care cel pronunţat la Universitatea Sorbona din Paris în 1999 şi cel ţinut la simpozionul de la Roma în 1985 pe tema „Credinţa creştină şi Teoria Evoluţiei”. Cardinalul Schönborn a subliniat că în aceste intervenţii, ca şi în lecţia magistrală ţinută la universitatea din Regensburg în Germania în septembrie 2006, Benedict al XVI-lea îndeamnă oamenii de ştiinţă să lărgească orizontul raţiunii. Pe de altă parte, a relevat cardinalul austriac, Papa pune în gardă împotriva unui raţionalism care pretinde să reducă omul la dimensiunea sa biologică. Joseph Ratzinger arată deci că nu există o contrapunere între teoria evoluţiei şi Creaţie, dar conflictul este mai curând între două concepţii diferite despre om şi raţionalitatea lui. În acest context, amintim că, în iulie 2007, vorbind preoţilor de la Cadore în nord-estul Italiei, Benedict al XVI-lea reafirmase că a contrapune evoluţia şi Creaţia este o absurditate”. Pe de o parte, de fapt, explica Papa, „există atâtea dovezi ştiinţifice în favoarea evoluţiei”; pe de alta, chiar îmbogăţind cunoaşterea noastră despre viaţă, această teorie nu răspunde marii chestiuni filozofice: „De unde vine totul şi cum totul porneşte un drum ce ajunge în cele din urmă la om?” Iată deci, afirma Pontiful, care este chestiunea mai profundă: „a descoperi că există o idee care mă precede, este înaintea mea, că nu suntem rod al haosului, al întâmplării, ci „suntem gândiţi”, „voiţi” şi „iubiţi”. Marea noastră misiune este aceea „de a descoperi acest sens, a-l trăi şi a da astfel un nou element marii armonii cosmice gândite de Creator”.

Despre importanţa pe care Biserica a acordat-o întotdeauna progresului ştiinţific, să ascultăm reflecţia mons. Sànchez Sorondo, cancelar al Academiei Pontificale de Ştiinţe.
• „Biserica este deschisă la ceea ce spune ştiinţa, mai mult o interesează foarte mult. Nu poate să nu fie interesată de ceea ce spune ştiinţa, întrucât tratează despre natură. Biserica a înţeles mereu că natura este creată de Dumnezeu, şi pentru că noi oamenii suntem parte a naturii, cel puţin cu trupul şi, prin urmare Biserica nu poate să nu fie interesată. Iar dovada acestui fapt este că Biserica menţine o Academie de Ştiinţe de 400 de ani! Se poate spune că este foarte interesată de acest subiect”.
 
Deci, teoria evoluţiei nu este incompatibilă cu planul lui Dumnezeu care a creat omul?
• „Nu numai nu e incompatibilă, dar este mai aproape de ceea ce citim în Biblie decât de atâtea alte teorii, de pildă de teoria pe care o aveau grecii, care se gândeau la o lume eternă şi ciclică. Evident este mai aproape, gândindu-ne la faptul că Biblia ne prezintă pe Dumnezeu care creează lumea în şapte zile, şi evident fiecare zi face ca aceasta să progreseze: lumina, apoi aştrii şi apoi viaţa cu plantele, animalele şi la sfârşit omul; există prin urmare o avansare, un progres. De aceea, cum spuneam, teoria evoluţiei este mult mai aproape, fără a face comparaţii, de viziunea pe care o prezintă Biblia, decât teoria pe care o aveau grecii antici. care spuneau că lumea e veşnică şi ciclică şi că totul se rotea şi revenea continuu mereu în mod egal. Fireşte, această teorie ştiinţifică trece în filozofie şi prin urmare avem filozofii care au la bază evoluţionismul şi sunt materialiste, susţinând că exista doar materia. Dar aceasta nu e ştiinţă, e filozofie. Aşadar cineva poate utiliza unele teorii ştiinţifice pentru a da interpretări filozofice sau, dacă se vrea atee, afirmând că totul e haos. Dar repet, aceasta este o opinie filozofică şi oricum o ideologie ce poate sta în spatele anumitor prezentări ce se fac asupra temei evoluţiei. Dar ca să spunem adevărul, aceasta nu aparţine marilor oameni de ştiinţă, care, aproape toţi sunt credincioşi”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.