Cosmosul nu este un haos, ci o ordine întemeiată de Creator pe care ştiinţa o poate cerceta progresiv în legile care o reglementează: Benedict al XVI-lea către particianţii la plenara Academiei Pontificale de Ştiinţe

(RV - 31 octombrie 2008) Cosmosul nu este un sistem haotic ci ordonat şi este posibil „a citi” în regulile sale interne prezenţa unui Creator, graţie şi contribuţiei şi dezvoltării continue a ştiinţelor. Este gândul de sinteză cu care Benedict al XVI-lea s-a adresat participanţilor la plenara Academiei Pontificale de Ştiinţe, reunită în aceste zile în Vatican pentru a discuta ultimele aporturi ale cercetării ştiinţifice asupra originilor şi evoluţiei universului, a materiei şi a vieţii.
 
Afirmaţia că fundarea cosmosului şi dezvoltarea sa sunt rod „al înţelepciunii providenţiale” a unui Creator nu vrea să spună că creaţia are de a face cu începutul istoriei lumii şi a vieţii. Ea implică faptul că Creatorul „dă origine acestor dezvoltări” şi le „susţine în mod continuu”. Acesta poate fi considerat unul din pasajele-cheie din discursul intens adresat de Benedict al XVI-lea oamenilor de ştiinţă primiţi vineri dimineaţă în Vatican. „Abordări ştiinţifice privind evoluţia universului şi a vieţii”, tema plenarei Academiei Pontificale de Ştiinţe, este subiect de mare interes, a observat la început Papa, deoarece „mulţi dintre contemporanii noştri - a recunoscut - reflectează astăzi asupra originii ultime a fiinţelor vii, asupra cauzei şi sfârşitului lor, şi asupra semnificaţiei istoriei umane şi a universului”.
• „În acest context, se ridică firesc chestiunile privind raportul dintre lectura ştiinţifică despre lume şi lectura oferită de Revelaţia creştină. Predecesorii mei, Pius al XII-lea şi Ioan Paul al II-lea, au observat că nu există nici o opoziţie între înţelegerea creaţiei dată de credinţă şi dovada oferită de ştiinţele empirice”.

Dacă „în faza ei iniţială”, a spus Pontiful, filozofia a propus o idee pentru a spune astfel „orizontală” despre originea cosmosului, adică bazată de unul sau mai multe elemente ale lumii materiale, succesiva înţelegere metafizică a fiinţei ca atare l-a condus pe om la intuiţia că lumea, întrucât „creată”, vine de la „Fiinţa” creatoare. Papa l-a citat în acest sens pe Toma de Aquino, care afirma că „creaţia nu este nici o mişcare nici o mutaţie. Ea este dată, în schimb, de raportul fundamental şi continuu care leagă creatura de Creator, pentru că el este cauza fiecărei fiinţe şi a oricărei deveniri”.

Într-o optică de credinţă, deci, a citi evoluţia - departe de a o considera un „haos” - este ca „a citi o carte”, potrivit unei străvechi asemănări, dragă multor cercetători, inclusiv Galielo. O carte, a susţinut Benedict al XVI-lea, „a cărei istorie, a cărei evoluţie, al cărei fapt „de a fi scrisă” şi a cărei semnificaţie, noi ’o citim’ în baza diferitelor abordări ale ştiinţelor”.
• „Cu toate elementele iraţionale, haotice şi distructive identificabile în lungul proces de schimbare în cosmos, materia ca atare este ’lizibilă’, se poate citi. Este o construcţie internă ’matematică’. Mintea umană poate de aceea să se angajeze nu numai într-o ’cosmografie’, studiind fenomenele măsurabile, dar şi într-o ’cosmologie’, adică discernând logica internă, vizibilă a cosmosului”.

„Am putea să nu fim la început în stare - a continuat Papa - să descoperim fie armonia în complexul ei, fie în relaţiile fiecărei părţi, sau raportul lor faţă de tot ansamblul”. Totuşi, raporturile pe care omul în decursul secolelor a reuşit să le descopere şi să le descrie - de exemplu, între microstructură şi macrostructură în lumea anorganică, sau între structură şi funcţie în cea organică şi animală, şi între cunoaşterea adevărului şi aspiraţia la libertate în lumea spirituală - demonstrează, a subliniat Benedict al XVI-lea că cercetarea experimentală şi filozofică ştie să descopere „gradual aceste ordini”, le percepe lucrând pentru a le menţine în existenţă, pentru a se apăra de dezechilibre şi depăşi obstacolele”. Şi tocmai graţie ştiinţelor naturale, a adăugat, „am făcut să crească în mod considerabil înţelegerea noastră despre unicitatea locului pe care îl ocupă umanitatea în interiorul cosmosului.

Papa a încheiat intervenţia sa cu aceste cuvinte ale lui Ioan Paul al II-lea, pronunţate în 2003: „Adevărul ştiinţific, care este prin sine o participare la adevărul divin, poate ajuta filozofia şi teologia să înţeleagă şi mai deplin persoana umană şi Revelaţia lui Dumnezeu despre om, o revelaţie care a fost completată şi desăvârşită de Isus Cristos”.

Până aici, serviciul audio:

Între participanţii la Plenara Academiei Pontifical de Ştiinţe figurează, între alţii, prof. Werner Arber, 79 de ani, elveţian, care cu exact 30 de ani în urmă a primit Premiul Nobel pentru medicină.

Mario Galgano de la secţia germană l-a intervievat asupra nodului constituit de raportul dintre ştiinţă şi credinţă:
• Die große Mehrheit der Naturwissenschaftler...
"Majoritatea oamenilor de ştiinţă este convinsă că este o inepţie a căuta să dovedeşti ştiinţific existenţa lui Dumnezeu. Acest lucru nu este pus în discuţie în timpul adunării noastre plenare. Dar aş vrea să subliniez cum ştiinţa trebuie să aibă un mare respect faţă de credinţă. Credinţa este o parte importantă a vieţii umane. Ştiinţă şi credinţă par a fi două lumi atât de diferite, dar important este că nu există un conflict între cele două părţi. Ceea ce vrem şi trebuie să dezvoltăm este colaborarea reciprocă. Această colaborare are un nume semnificativ, adică evoluţie”.

Cum evaluaţi munca desfăşurată în cadrul Academiei Pontificale de Ştiinţe?
• Ich bin als Nicht-Katholik von der Zusammenarbeit... Eu sunt elveţian de credinţă protestantă şi sunt foarte satisfăcut de colaborarea cu Vaticanul. În Academia noastră Pontificală sunt atâţi necatolici. Consider foarte important faptul că sunt atâtea femei în această Academie. Aceasta este un semn pentru ştiinţă şi dovedeşte că se caută a fi la avangardă în raportul cu ştiinţele naturale”.