Prezentat la Sala de presă documentul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, intitulat "Orientări" privind folosirea cunoştinţelor psihologice în evaluarea aptitudinii unui candidat la preoţie

(RV - 30 octombrie 2008) Recurgerea la psihologie, în cadrul procesului mai general de evaluare a unui candidat la preoţie, poate fi utilă într-o epocă dominată de forme varii de relativism moral şi cultural, cu condiţia ca asemenea contribuţie să rămână mereu marginală procesului formativ şi de discernământ al unui seminarist. Şi apoi, ca expertul consultant să fie un om de credinţă, adică în măsură să „insereze ştiinţa sa psihologică într-o viziune de credinţă”. Sunt câteva dintre afirmaţiile cu care responsabilii Congregaţiei pentru Educaţia Catolică au prezentat joi în Sala vaticană de presă documentul dedicat acestei teme, în care se afirmă, între altele, că persoanele cu tendinţe homosexuale nu sunt apte pentru preoţie.

Cine bate la uşile unui seminar cerând să devină preot poartă inevitabil imprimate în sine, pe lângă germenii unei vocaţii, şi „rănile”, mai mult sau mai puţin profunde, ale unor derive tipice ale timpului nostru. Cardinalul prefect al departamentului ecleziastic central pentru educaţie, polonezul Zenon Grocholewski, le-a enumerat la începutul intervenţiei sale: consumism, instabilitate în relaţiile familiale şi sociale, relativism moral, concepţii greşite despre sexualitate, caracterul precar al alegerilor, opera sistematică de negare a valorilor. Toate acestea sunt forme de chin interior, a continuat, care influenţează mentalitatea tânărului care aspiră să-l slujească total pe Cristos, cauzând „fragilitate” caracterială sau afectivă şi „incertitudine vocaţională”.

Rămânând ferme criteriile ordinare prin care, de la episcop la părintele spiritual, este analizată amănunţit o vocaţie - care este şi rămâne, s-a reafirmat, „un dar special al lui Dumnezeu” - în „unele cazuri speciale şi instrumentele psihologiei pot intra în joc pentru a permite o mai bună înţelegere a maturităţii umane în posesia candidaţilor la sacramentul Preoţiei. În acest cadrul delicat, a afirmat cardinalul Grocholewski, se situează documentul intitulat „Orientări pentru folosirea cunoştinţelor psihologice în admiterea şi formarea candidaţilor la preoţie”, prezentat joi dimineaţă la biroul de presă al Sfântului Scaun:
• „Documentul subliniază elemente specifice formării umane în vederea preoţiei, adică creşterea necesară pentru ca astfel candidatul (…) să aibă o mai mare cunoaştere despre sine însuşi, despre propriile potenţialităţi şi vulnerabilităţi, confruntând propria personalitate cu idealurile proclamate de Biserică şi astfel să se simtă stimulat la o adeziune personală şi liberă”.

Dimensiunea umană este, deci, doar una dintre componentele formării integrale a seminaristului, completată de dimensiunile intelectuală şi pastorală, pe lângă cea spirituală. Chemarea la preoţie, întrucât „dar al lui Dumnezeu”, „trece întotdeauna prin Biserică” şi „revine Bisericii” îndatorirea, a afirmat cardinalul Grocholewski, de a discerne aptitudinea candidaţilor. De aceea, a reafirmat cu claritate, „recurgerea la experţi în ştiinţele psihologice nu poate fi decât auxiliară” ca şi cunoştinţele lor:
•”Nu trebuie să fie o practică obligatorie, nici ordinară în admiterea sau în formarea candidaţilor la preoţie. În acest sens, rolul său este unul de integrare, nu de substituire, atât în discernământul iniţial cât şi în formarea succesivă”.
Secretarul departamentului vatican pentru educaţia catolică, mons. Jean-Louis Burgués, a expus ziariştilor lungul itinerar făcut de document de la primii paşi întreprinşi în 1995, dar maturat - a spus - pe făgaşul unei conştiinţe foarte prezente în Biserică încă din anii ’70.

Apoi, şi prin întrebările puse de ziarişti, a fost înfruntat unul din nodurile mai delicate: cel al comportamentului ce trebuie adoptat faţă de un candidat care manifestă înclinaţii homosexuale. Iată răspunsul cardinalului Grocholewski:
• „Dacă are această tendinţă profund înrădăcinată, nu poate fi admis la slujirea sacerdotală chiar din însăşi natura preoţiei. Deci, este o rană ce are înrâurire asupra exercitării însăşi a preoţiei, în a stabili relaţii cu alţii, şi nu ţine simplu doar de capacitatea de a se abţine de la aceste relaţii”.

În continuare, profesorul preot Carlo Bresciani, membru consultant al departamentului vatican pentru educaţie, a înfruntat dintr-un punct de vedere profesional contribuţia oferită într-un parcurs de discernământ al vocaţiei folosind cunoştinţele psihologiei, psihiatriei sau psihanalizei. Subliniind necesitatea ca formatorii înşişi din seminarii să fie pregătiţi mai bine în acest domeniu, a adus un exemplu de recurgere la aceste cunoştinţe:
• „În cazul când s-ar manifesta fie blocaje fie tulburări psihice sau probleme de dezvoltare încă nedepăşite total - ţinem seamă de faptul că problemele de dezvoltare pot să se prelungească puţin şi după vârsta primei tinereţi - atunci ar putea fi utilă o evaluare psihologică pentru a diagnostica exact în ce consistă acea dificultate şi chiar a prevedea un parcurs ce ar putea fi sau de psihoterapie sau de însoţire psihologică, sau chiar de recomandări clare date formatorilor - rector, vice-rector, părinte spiritual - privind modul de a sta alături, însoţi şi forma acel candidat în lumina dificultăţilor evolutive pe care candidatul însuşi stă şi le înfruntă”.

Aici serviciul audio: