Creştini şi evrei, martori comuni ai iubirii lui Dumnezeu: astfel a vorbit Sfântul Părinte unei delegaţii evreieşti. Nota părintelui Lombardi privind deschiderea Arhivelor Vaticane

(30 octombrie 2008) Creştini şi evrei să dea mărturie comună despre iubirea lui Dumnezeu într-o lume deseori marcată de sărăcie, violenţă şi exploatare: a afirmat joi Benedict al XVI-lea, primind în audienţă o delegaţie a Comitetului Internaţional Evreiesc pentru Consultări Interreligioase, condusă de rabinul David Rosen.

Papa a subliniat crescuta înţelegere dintre catolici şi evrei, reafirmând „efortul Bisericii pentru actualizarea principiilor enunţate în istorica declaraţie „Nostra Aetate” a Conciliului Vatican II, care „condamnă cu fermitate toate formele de antisemitism”. Acest document – a continuat – a reprezentat o „o semnificativă piatră de hotar în lunga istorie a relaţiilor catolico-evreieşti” şi „ o invitaţie la o reînnoită comprehensiune teologică a raporturilor dintre Biserică şi poporul evreu”:

„Christians today are increasingly conscious of the spiritual patrimony they share…”
„Creştinii sunt în prezent tot mai conştienţi de patrimoniul spiritual pe care-l au în comun cu poporul Torei, poporul ales de Dumnezeu în inefabila sa milostivire, un patrimoniu care cheamă la o mai mare apreciere reciprocă, la un mai mare respect şi iubire”. (cfr Nostra Aetate, n.4).

Pe de altă parte – a precizat Benedict al XVI-lea – „şi evreii sunt chemaţi la descoperirea a ceea ce au în comun” cu cei care cred în Domnul, „Dumnezeul lui Israel”, care s-a revelat prin Cuvântul său, care – cum spune psalmistul – „este lumină pentru paşii noştri şi ne dă viaţă nouă” (cfr 119,105). „Acest Cuvânt – a adăugat – ne îndeamnă să dăm mărturie comună despre îndurare, despre adevăr şi despre iubirea lui Dumnezeu”. Este vorba despre „o slujire vitală în timpul nostru, ameninţat de pierderea acelor valori spirituale şi morale care garantează demnitatea umană, solidaritatea, justiţia şi pacea”.

„In our troubled world, so frequently marked by poverty, violence and exploitation…”
„În lumea noastră neliniştită, atât de des marcată de sărăcie, violenţă şi exploatare, dialogul dintre culturi şi religii trebuie să fie văzut tot mai mult ca o îndatorire sacră a tuturor acelora care sunt implicaţi în construirea unei lumi demne a omului. Capacitatea de acceptare şi respect reciproc şi de a spune adevărul în iubire este esenţială pentru depăşirea diferenţelor, prevenirea neînţelegerilor şi evitarea conflictelor inutile”.

Dar dialogul, a afirmat Papa – este serios şi onest când respectă diferenţele şi-i recunoaşte pe ceilalţi în propria lor diversitate:

“A sincere dialogue needs both openness and a firm sense of identity…”
„Un dialog sincer are nevoie atât de deschidere şi de un solid sens de identitate din partea ambelor părţi, pentru a permite fiecăruia să beneficieze de înzestrarea celuilalt”.

Pontiful a amintit că întâlnirile avute în ultimele luni cu comunitatea ebraică la New York, Paris şi în Vatican reflectă „progresele în relaţiile catolico-evreieşti”. În fine, Papa a încurajat Comitetul să persevereze în „importanta sa muncă cu răbdare şi reînnoit efort”, desigur şi în vederea apropiatei întâlniri care va avea loc luna viitoare la Budapesta cu o delegaţie a Comisiei Vaticane pentru Raporturile Religioase cu Ebraismul, pentru a discuta asupra temei: „religie şi societate civilă azi”.

Din partea sa, în cuvântul de salut, rabinul David Rosen, preşedinte al Comitetului a mulţumit Sfântului Scaun pentru eforturile împotriva oricărei forme de antisemitism. A exprimat aşadar propria satisfacţie pentru lămuririle avute în legătură cu modificarea rugăciunii pentru evrei în Liturghia din Vinerea Sfântă, repetând cererea pentru accesul cercetătorilor evrei în arhivele vaticane pentru studierea documentelor referitoare la perioada nazist-fascistă. În fine, a exprimat propria solidaritate în legătură cu violenţele anticreştine din India, Irak şi sud-estul asiatic.

Privitor la cererea legată de arhivele vaticane, să ascultăm o notă a directorului Sălii de Presă a Sfântului Scaun şi a postului nostru de Radio:

• „Referitor la reînnoitele cereri de deschidere a arhivelor vaticane este util să ţină cont de următoarele elemente. Excluzând discuţiile legate de posibilitatea sau de imposibilitatea unor noutăţi relevante despre cunoştinţele istorice privind pontificatul lui Pius al XII-lea, cererea în sine este de înţeles şi justificată din punctul de vedere al metodologiei studiilor istorice. Însă, este necesar să se înţeleagă bine ceea ce comportă din punctul de vedere al muncii de pregătire. Deschiderea Arhivei Secrete Vaticane cercetătorilor a fost iniţiată de Leon al XIII-lea, în 1881, şi continuată de succesorii săi.
Principiul urmat în general a fost de a deschide cercetătorilor documentele „pontificat după pontificat” şi nu în baza unei determinate limite de timp (de exemplu 50, 70, 90 de ani, aşa cum se întâmplă pentru alte arhive), dat fiind că Arhiva însăşi nu este structurată potrivit unei simple scheme cronologice, dar „pe pontificate”. Până acum, deschiderea este extinsă la întregul pontificat al lui Pius al XI-lea (deci până în 1939), ale cărui documente au devenit accesibile în 2006. Deschiderea arhivelor pentru studierea de către cercetători presupune o intensă muncă de pregătire a documentelor, care cuprinde descrierea diferitelor tipuri (protocoale, fascicole, plicuri), numerotarea foilor; ştampilarea fiecărei foi – din motive de securitate, relegarea fascicolelor de documente mai deteriorate sau mai delicate. Munca de catalogare şi ordinare este lungă şi necesită răbdare, iar personalul specializat pentru această activitate este limitat. De aceea, necesită o perioadă de timp adecvată.
Fondurile arhivistice care privesc pontificatul lui Pius al XII-lea - la care se lucrează în prezent – pentru pregătirea lor în vederea unei posibile deschideri, aparţin unor trei mari categorii, cu problematici proprii: 1. arhivele reprezentanţelor pontificale; 2. arhivele Secretariatului de Stat; 3. arhivele congregaţiilor romane şi a altor oficii.
În total, paginile însumează 16 milioane de documente, chiar mai mult. Plicurile de pregătit sunt 15.430, iar fascicolele 2.500. Prefectul Arhivei Secrete, mons. Sergio Pagano, a afirmat recent că – cu personalul actual – timpii de muncă prevăzuţi sunt de cel puţin şase, şapte ani. Înainte de acest termen nu este realistic gândul la o deschidere a documentelor pentru cercetători. Desigur, când activitatea de ordonare va fi completată, dat fiind că Arhiva Secretă este Arhiva Papei, decizia finală privind deschiderea revine Sfântului Părinte însuşi.

Aici serviciul audio: