2008-10-27 16:09:57

Pregătire intensă cu iniţiative inedite la Oneşti pentru marcarea celor 25 de ani de la proclamarea de Fericit a lui Ieremia Valahul, pelerin al iubirii


(RV - 27 octombrie 2008) După celebrările de întoarcere a Fericitului Ieremia Valahul în patria sa, încheiate anul acesta la 31 mai, credincioşii se reunesc în jurul acestui pelerin al iubirii celebrând în perioada 21-30 octombrie, 25 de ani de la beatificarea sa în cadrul Liturghiei oficiate de papa Ioan Paul al II-lea la altarul din faţa bazilicii San Pietro, la 30 octombrie 1983.
Aşadar, este prima celebrare în cinstea Fericitului Ieremia în prezenţa sa în casa din Oneşti, unde actualmente se află relicvele sale. Toţi credincioşii sunt invitaţi la momentele liturgice care se ţin în sanctuarul său, pentru a învăţa calea care duce la casa sa, pentru a cere haruri şi favoruri pentru sine, pentru cei dragi şi pentru România întreagă: anunţă părintele Ubaldo Oliviero, superiorul Custodiei Fraţilor Minori Capucini din România, pe site-ul diecezei de Iaşi, ercis.ro.
La novena de pregătire începută marţi 21 octombrie, cuprinzând în fiecare zi Sfinte Liturghii, dimineaţa şi seara, cu celebrarea Liturgiei Orelor participă zilnic mereu o altă comunitate, dintre cele situate în împrejurimi.
Ultima parte a novenei cunoaşte o intensificare a pregătirii spirituale ce se traduce în Triduumul solemn, având ca temă sfinţenia: 27 octombrie - "Toţi suntem chemaţi la sfinţenie" (pr. Iosif Păuleţ); 28 octombrie - "Sfinţenia în diferitele stări ale vieţii" (pr. Eugen Lucaci); 29 octombrie - "Sfinţenia în viaţa Fericitului Ieremia" (pr. Leon Budău).
În ziua de 29 octombrie, la ora 20.00, va fi inaugurată "Capela Adoraţiei"; cu priveghere de rugăciune şi procesiune în jurul sanctuarului cu preasfântul sacrament.
Pentru aniversarea beatificării, la 30 octombrie este anunţat un program deosebit: la ora 10.00 - Expunerea relicvei fericitului Ieremia şi aprinderea "Lămpii votive" din partea Decanatului de Trotuş - care va lumina până la 5 martie 2009; la ora 10.30 - Celebrare euharistică, prezidată PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iaşi, cu prezenţa membrilor Seminarului şi ai Liceului Catolic din Oneşti; seara, la ora 18.00 - Celebrare comemorativă şi procesiune cu statuia fericitului Ieremia pe străzile din apropierea sanctuarului şi a conventului, purtând în mâini lumânări aprinse. Celebrările liturgice vor fi animate de corul Sanctuarului (Seminarul şi Liceul Catolic).
O importantă şi inedită iniţiativă a părinţilor capucini va avea loc în capela adoraţiei la sanctuarul Fericitului Ieremia din Oneşti. A fost anunţată prin scrisoarea superiorului Custodiei din România.
Scrie părintele Ubaldo Oliviero:
Dragi credincioşi, pace şi bine!
Cunoaştem cu toţii devoţiunea Fericitului Ieremia faţă de Euharistie şi faţă de sfânta Liturghie. După o zi de muncă intensă cu bolnavii şi în slujba poporului, se retrăgea în capela infirmeriei, numind-o "refugiul meu", pentru a sta în rugăciune în faţa ferestrei care dădea spre tabernacolul din biserică, şi acolo petrecea ore întregi în adorarea şi contemplarea lui Isus euharisticul.
Dragă frate, în preocupările tale din zi găseşte şi tu puţin timp pentru a rămâne cu Isus. Am construit, alături de mormântul Fericitului Ieremia, o capelă spre a fi refugiul nostru, refugiul fiecărui creştin, refugiul fiecărei persoane. În fiecare zi este adoraţie de la ora 8.00 la 13.00. Vino şi tu! Alege o oră mai liberă de îndatoriri şi trimite la sanctuar un mesaj cu numele şi adeziunea ta, sau vino să te înscrii personal. Mulţumesc pentru participare şi pentru prietenia pe care o ai cu Isus.
Se va începe la 31 octombrie 2008 (deocamdată numai dimineaţa), după sărbătorirea a 25 de ani de la beatificarea Fericitului Ieremia. Va fi un dar al tău făcut Fericitului şi care durează veşnic în cinstea sa. Te aştept, mulţumesc!
Suntem noi lămpile aprinse care ard de iubire în faţa lui Cristos sacramental.
Pr. Ubaldo Oliviero OFM Capucini








All the contents on this site are copyrighted ©.