La rugăciunea "Angelus", papa Benedict al XVI-lea vorbeşte despre încheierea Sinodului asupra Cuvântului lui Dumnezeu, lansează un apel pentru încetarea violenţelor anticreştine şi restabilirea legalităţii şi convieţuirii în Irak şi în India; anunţă pentru martie 2009, prima sa călătorie în Africa, cu vizite în Camerun şi în Angola (text)

(RV - 26 octombrie 2008) În ultima duminică din octombrie, în data revenirii la ora de iarnă, papa Benedict al XVI-lea a prezidat Liturghia euharistică în bazilica Sfântul Petru pentru încheierea celei de-a XII-a Adunări generale ordinare a Sinodului Episcopilor care a avut ca temă „Cuvântul lui Dumnezeu”. Importantul eveniment bisericesc a constituit şi tema alocuţiunii Papei, rostită înainte de recitarea antifonului Angelus Domini - Îngerul Domnului”, împreună cu numeroşi credincioşi romani şi pelerini - circa 60 de mii - reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru.

Iată textul alocuţiunii în traducerea noastră de lucru:

Dragi fraţi şi surori, cu Celebrarea euharistică în bazilica Sfântul Petru s-a încheiat dimineaţa aceasta cea de-a XII-a Adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor, care a avut ca temă „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii”. Fiecare Adunare sinodală este o experienţă forte de comuniune eclezială, dar aceasta şi mai mult întrucât în centrul atenţiei a fost pus ceea ce luminează şi călăuzeşte Biserica: Cuvântul lui Dumnezeu, care este Cristos. Şi noi am trăit fiecare zi în ascultare religioasă, simţind tot farmecul şi frumuseţea de a fi discipolii i slujitorii săi. Potrivit semnificaţiei originare a termenului „biserică”, am simţit bucuria de a fi convocaţi de Cuvântul şi, în special în liturgie, ne-am regăsit în mers în lăuntrul său, ca în pământul nostru făgăduit, care ne face să pregustăm Împărăţia cerului.

Un aspect asupra căruia s-a reflectat mult este raportul dintre Cuvânt şi cuvintele, adică dintre Cuvântul divin şi scripturile umane care îl exprimă. Cum învaţă Conciliul Vatican II în Constituţia Dei Verbum (n.12), o bună exegeză biblică cere fie metoda istorico-critică fie cea teologică, pentru că Sfânta Scriptură este Cuvânt al lui Dumnezeu în cuvinte umane. Aceasta comportă trebuinţa ca fiecare text să fie citit şi interpretat ţinând cont de unitatea întregii Scripturi, de tradiţia vie a Bisericii şi de lumina credinţei. Dacă e adevărat că Biblia este şi o operă literară, mai mult, marele cod al culturii universale, este adevărat şi că ea nu trebuie despuiată de elementul divin, dare trebuie să fie citită în acelaşi Spirit în care a fost compusă. Exegeza ştiinţifică şi lectio divina sunt deci amândouă necesare şi complementare pentru a căuta, prin sensul literal, pe cel spiritual, pe care Dumnezeu vrea să ni-l comunice nouă astăzi.

La sfârşitul Adunării sinodale, patriarhii Bisericilor Orientale au lansat un apel, pe care mi-l însuşesc, pentru a rechema atenţia comunităţii internaţionale, a liderilor religioşi şi a tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă asupra tragediei ce se consumă în unele ţări din Orient, unde creştinii sunt victime de intoleranţe şi brutale violenţe, ucişi, ameninţaţi şi constrânşi să-şi părăsească casele să rătăcească în căutare de refugiu. Mă gândesc în acest moment mai ales la Irak şi la India. Sunt sigur că străvechile şi nobilele populaţii ale acelor naţiuni au deprins în decursul secolelor de respectuoasă convieţuire, să aprecieze contribuţia pe care micile, dar active şi calificate, minorităţi creştine o da creşterii patriei comune. Ele nu cer privilegii, dar doresc doar să poată continua să trăiască în ţara lor şi împreună cu concetăţenii lor, aşa cum au făcut dintotdeauna. Autorităţilor civile şi religioase interesate le cer să nu cruţe nici un efort pentru ca legalitatea şi convieţuirea civilă să fie restabilite curând iar cetăţenii cinstiţi şi loiali să ştie că pot conta pe o adecvată protecţie din partea instituţiilor Statului. Urez apoi ca responsabilii civili şi religioşi din toate ţările, conştienţi de rolul lor de călăuză şi de referinţă pentru populaţii, să facă gesturi semnificative şi explicite de prietenie şi de consideraţie faţă de minorităţile, creştine sau de alte religii, şi să-şi facă un punct de onoare din apărarea drepturilor lor legitime.

Sunt bucuros apoi să vă fac cunoscut şi vouă, cei prezenţi aici, ceea ce am anunţat deja, puţin mai înainte, în timpul Sfintei Liturghii: în octombrie anul viitor se va desfăşura la Roma cea de-a doua Adunare specială a Sinodului pentru Africa. Înainte de acea dată, cu voi lui Dumnezeu în luna martie, este intenţia mea de a mă duce în Africa, vizitând mai întâi Camerun, unde voi consemna episcopilor Continentului Instrumentum laboris - Textul de lucru - al Sinodului, şi apoi în Angola, cu ocazia împliniri celor 500 de ani de evanghelizare a acelei ţări. Încredinţă suferinţele amintite mai sus, precum şi speranţele pe care toţi le avem în inimă, în special perspectivele pentru Sinodul Africii, mijlocirii Mariei Preasfinte.

După recitarea antifonului „Angelus”, papa Benedict al XVI-lea a adresat saluturi particulare în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, lituaniană (cu ocazia celor 60 de ani ai Colegiului Pontifical Lituanian Sfântul Cazimir), croată, poloneză ( pentru cei 1040 de ani de la sosirea la Poznan a primului episcop, Jordan fondatorul structurilor bisericeşti pe pământ polonez), italiană , în special numeroşii credincioşi din Artena şi dieceza de Velletri-Segni, împreună cu episcopul Vincenzo Apicella, cu ocazia centenarului naşterii slujitorului lui Dumnezeu părintele Ginepro Cocchi, Frate Monor, preot şi misionar în China, unde a murit din fidelitate faţă de Cristos în anul 1939.