2008-10-26 16:36:54

Benedict al XVI-lea, la prânzul cu Părinţii Sinodali: "Sinodul, şcoală de ascultare reciprocă şi, graţie delegaţilor fraterni, polifonie a credinţei"


RV 26 oct 2008. În spaţiosul hol de la intrare în Aula Paul al VI-lea, Benedict al XVI-lea a luat prânzul sâmbătă împreună cu cardinalii, episcopii şi patriarhii care au participat la actuala adunare generală a Sinodului Episcopilor.

"Adunarea sinodală" - a explicat Succesorul lui Petru – a fost o adevărată "şcoală de ascultare", în cadrul căreia s-a făcut auzită "polifonia credinţei":
• "Nu ştiu dacă Sinodul a fost mai mult interesant sau edificator, dar în orice caz a fost mişcător. Ascultarea reciprocă ne-a adus o bogăţie importantă: ascultându-l pe celălalt, îl ascultăm mai bine pe Domnul însuşi".

Apoi, într-o atmosferă cordială, Sfântul Părinte a observat că eforturile depuse au cerut o mare dăruire personală:
• "Sunt puţin îngândurat, căci mi se pare că au fost atinse drepturile omului pentru câţiva, precum dreptul la odihna nocturnă şi la odihna duminicală, acestea fiind cu adevărat drepturi fundamentale...".

Dar la Sinod, a reluat Sfântul Părinte, s-a făcut auzită o bogată polifonie despre Sfintele Scripturi:
• "Cred că putem spune că acum, în contribuţiile aduse la acest Sinod, am auzit şi plăcuta polifonie a credinţei, simfonia credinţei, cu atâtea intervenţii care au venit şi din partea delegaţilor fraterni. În acest fel am auzit frumuseţea şi bogăţia Cuvântului lui Dumnezeu".

Pentru Benedict al XVI-lea, adunarea sinodală a fost şi o veritabilă "şcoală de ascultare" reciprocă, învăţând astfel să ascultăm mai bine Cuvântul lui Dumnezeu. "În acest dialog de ascultare, învăţăm apoi realitatea cea mai profundă, ascultarea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, conformarea gândirii şi voinţei noastre cu gândirea şi voinţa lui Dumnezeu. Această ascultare nu este un atac la adresa libertăţii, căci amplifică toate posibilităţile libertăţii noastre".

Dacă adunarea generală a Sinodului s-a încheiat, a mai spus Sfântul Părinte, începe însă un drum care stă sub călăuzirea Cuvântului Divin. "Sfânta Scriptură, a afirmat Papa citându-l pe predecesorul său Sfântul Grigore cel Mare, creşte împreună cu cel care o citeşte". "Numai în lumina diverselor realităţi ale vieţii noastre, numai în confruntarea cu realitatea vieţii de fiecare zi, se descoperă potenţialul, bogăţiile ascunse ale Cuvântului lui Dumnezeu. Vedem că în confruntarea cu realitatea se deschide în mod mereu nou şi sensul Cuvântului care ne este dăruit în Sfintele Scripturi".

După încheierea adunării Sinodului, se deschide acum o nouă fază de dialog şi ascultare reciprocă:
• "Acum trebuie să începem elaborarea documentului post-sinodal, pe baza tuturor acestor texte. Şi aceasta va fi o şcoală de ascultare. În aceste sens, să rămânem împreună, să ascultăm toate vocile care vin de la celălalt şi vedem că numai atunci când celălalt îmi citeşte Scriptura, eu pot intra în bogăţia Scripturii". "Este întotdeauna nevoie de acest dialog, de ascultarea Scripturii citită de un altul – din perspectiva sa, din viziunea sa – pentru a învăţa să descoperim împreună bogăţia acestui dar".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.