Mesajul final al Sinodului Episcopilor: O iubire tot mai mare şi o cunoaştere tot mai bună faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Gratitudinea Părinţilor Sinodali faţă de exegeţi, cateheţi şi mărturisitorii Cuvântului Divin.

RV 24 oct 2008. O lectură simfonică pe mai multe voci: astfel a fost prezentat vineri în Aula Sinodului, Mesajul final al celei de a XII-a Adunări generale ordinare a Sinodului Episcopilor pe tema "Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii". Mesajul a fost prezentat de arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, preşedintele Comisiei pentru Mesajul Adunării, care s-a alternat la lectura documentului cu alţi patru Părinţi Sinodali. Pronunţat în italiană, engleză, spaniolă, franceză şi germană, Mesajul invită la o mai mare iubire şi o mai bună cunoaştere a Cuvântului lui Dumnezeu.

Un mesaj "per-formativ", un apel călduros, pentru ca apropierea de Biblie să fie făcută nu numai cu rigoarea exegezei, dar şi cu speranţa inimii, după cum se exprima mons. Ravasi la prezentarea Mesajului final al Sinodului. Textul este împărţit în patru pasaje, fiecare fiind o "declinare" a Cuvântului lui Dumnezeu: vocea sa, altfel spus, revelaţia; chipul său, Isus Cristos; casa sa, Biserica şi drumurile sale, sau misiunea. Patru etape, a afirmat prelatul, care de la etern şi infinit, ne conduc pînă în locuinţele şi oraşele noastre.

În primele două etape, documentul aminteşte importanţa Cuvântului divin – eficace, creator şi salvator – la începutul fiinţei şi al istoriei, al creaţiei şi al răscumpărării. Dar şi forţa Cuvântului care s-a făcut trup, care intră în spaţiu şi în timp, luând un chip omenesc, Isus Cristos. Tocmai de aceea, apropierea de Sfânta Scriptură se face prin întâlnirea unei Persoane care dă vieţii un nou orizont. Important, prin urmare, să fie subliniat efortul de a nu cădea în fundamentalismul exegetic care neagă întruparea Cuvântului divin în istorie. Este fundamentalismul care, a afirmat mons. Gianfranco Ravasi la conferinţa de presă, deseori crede că a încapsulat adevărul în cuvinte izolate şi se teme să descopere Cuvântul dincolo de ele. În faţa jurnaliştilor, prelatul şi-a exprimat totodată urarea ca fiecare Conferinţă Episcopală din lume, pe baza respectivelor realităţi din sistemul de învăţământ, să ajute la răspândirea Bibliei în şcoală.

În paginile dedicate Cuvântului ca misiune, Mesajul pune accentul pe realitatea familiei, înţeleasă ca spaţiu fundamental în care să fie introdus Cuvântul lui Dumnezeu, şi în care noile generaţii vor trebuie să fie destinatare ale unei pedagogii adecvate, care să le conducă la a se lăsa fascinate de figura lui Cristos. Dar privirea Părinţilor Sinodali se opreşte şi asupra situaţiilor mai puţin cunoscute, acolo unde se află suferinţă şi sărăcie, înjosire şi asuprire, marginalizare şi mizerie, maladii şi solitudine. În faţa acestora, se citeşte în Mesajul final, creştinul are misiunea de a vesti cuvântul divin de speranţă, cu ajutorul unei prezenţe care nu judecă, ci sprijină, luminează, aduce mângâiere şi iertare.

În fine, Mesajul evidenţiază importanţa dialogului cu poporul ebraic şi cu islamul: cu cel dintâi, se afirmă, creştinismul este legat de recunoaşterea şi iubirea comună pentru Vechiul Testament, în timp ce al doilea, oferă mărturia credinţei în unicul Dumnezeu, milostiv şi plin de compasiune. O menţiune s-a îndreptat apoi spre budism şi confucianism: creştinul găseşte aici un ecou comun bazat pe respectul faţă de viaţă, valoarea tăcerii, simplitatea şi spiritul de sacrificiu. Fără a uita, apoi, de cei care nu cred dar se străduiesc să practice dreptatea şi să iubească bunătatea: acestora, să li se ofere mărturia curată a unui orizont de adevăr şi iubire, revelate de Cuvântul lui Dumnezeu.

În centrul Mesajului, realităţile care se referă la Biserică, la valoarea predicilor şi la mişcarea ecumenică. Sugestiv, Părinţii Sinodali îşi exprimă în Mesajul final gratitudinea faţă de exegeţi, faţă de cateheţi şi faţă de martirii Cuvântului lui Dumnezeu. O importanţă nicidecum minoră a fost acordată necesităţii de a folosi mai mult mijloacele moderne de comunicare în masă pentru difuzarea Sfintei Scripturi. Să-l ascultăm, însă, pe mons. Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii:

• "Am evocat un text din cartea Faptele Apostolilor în care vedem că în Casa Cuvântului de la Ierusalim, erau prezente aceste aspecte: pe de o parte, cateheza – didache', învăţătura Cuvântului; apoi, frângerea Pâinii – Euharistia; al treilea element era rugăciunea cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu – psalmii, de exemplu; şi în fine, comuniunea din interiorul comunităţii. Or, dacă vrem să accentuăm învăţătura Cuvântului, trebuie să spunem că fundamental, învăţătura principală despre Sf. Scriptură, credincioşii o primeau în cadrul predicii, al omiliei, care la rândul ei are caracteristica de a fi în interiorul Euharistiei. Am pus împreună, aşadar, aceste două elemente fundamentale, amintite şi de Conciliul Vatican al II-lea când spune că 'este o singură masă la care noi ne apropiem cu credincioşii în fiecare duminică şi pe această masă este Cuvântul lui Dumnezeu, Pâinea Cuvântului, şi Euharistia, Pâinea Trupului lui Cristos'. Celălalt aspect se referă la faptul că în sânul Bisericii, chiar dacă nu pe deplin, sunt prezenţi şi fraţii noştri ortodocşi şi protestanţi, care faţă de Cuvântul lui Dumnezeu nutresc o profundă veneraţie, mai mult, îl pun în centrul credinţei şi existenţei lor, după cum facem şi noi. Din acest motiv putem spune că o primă şi reală unitate se realizează aici, în jurul Cuvântului Divin, în aşteptarea unităţii depline".

Mesajul Sinodului Episcopilor a fost considerat ca un document entuziasmant şi plin de patos. Este îndreptăţită această observaţie?
• "Am voit, într-adevăr, să păstrăm această dimensiune numită de obicei 'performativă', cu alte cuvinte, să dăm nu numai informaţii despre Biblie, dar să le exprimăm în mod pasionat, convingător. În Adunarea sinodală am amintit o frază a filosofului danez Soren Kiregaard, care spune că noi ar trebuie să considerăm Biblia mai mult ca o scrisoare pe care un îndrăgostit o primeşte de la persoana iubită, pentru că Biblia ne arată inima lui Dumnezeu. Este ceea ce spunea şi Sfântul Grigore cel Mare când, scriind medicului împăratului Teodor, afirma că 'Biblia ne învaţă să cunoaştem inima lui Dumnezeu'. E necesar de aceea, să avem nu numai fineţe teologică şi rigoare exegetică, dar şi o simfonie în care să se audă pasiunea, sentimentul, voinţa şi adeziunea care să pornească din inimă".
Aici, serviciul audio: