2008-10-21 18:12:48

Tutelarea demnităţii bolnavului, favorizând solidaritatea dintre medic şi pacient: reflecţia preşedintelui Asociaţiei Medicilor Catolici din Italia, Vincenzo Saraceni


(RV – 21 octombrie 2008) Umanizarea medicinii, favorizând o „alianţă terapeutică” între medic şi pacient. Aceasta este esenţa discursului pe care Benedict al XVI-lea l-a adresat luni participanţilor la Congresul chirurgilor italieni. În intervenţia sa, Sfântul Părinte a evidenţiat încă o dată că demnitatea bolnavului trebuie să fie tutelată, tehnologia neputând înlocui iubirea necesară în îngrijirea celui care suferă. Asupra acestui pasaj din discursul Papei, iată reflecţia profesorului Vincenzo Saraceni, preşedintele Asociaţiei Medicilor Catolici din Italia:
• „Cred că în centrul intervenţiei sale este respectul faţă de bolnav, iar acest lucru înseamnă întotdeauna respectarea demnităţii. Câteodată, bolnavii au senzaţia subiectivă că se află într-o condiţie de lipsă a demnităţii şi această impresie depinde de privirea cu care medicii se uită uneori la condiţia lor. De aceea, este necesară – în primul rând – respectarea demnităţii persoanei şi a istoriei personale a acesteia. Ba chiar mai mult, dacă această istorie de viaţă personală este analizată, medicul poate face o mai bună diagnosticare. Câteodată noi, medicii, ne grăbim şi nu avem răbdarea de a asculta istoria familială, dar a şti să asculţi face parte din respectul faţă de pacient.
Este, de asemenea, necesară crearea unei solidarităţi între medic şi pacient, ambii trebuind să recunoască propria fragilitate şi propriul destin, această relaţie de solidaritate putând deveni chiar o alianţă, dacă şi unul şi celălalt vor cu adevărat binele bolnavului (…)”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.