2008-10-21 19:05:42

Marţi: sumarul emisiunii


(RV - 21 octombrie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi ale informaţii:
- A fost prezentat în Aula Sinodului, în prezenţa Papei, textul provizoriu cu propoziţiile finale al adunării sinodale. Sâmbătă, 25 octombrie, după eventualele amendamente, votarea textului definitiv. În succesiunea propoziţiilor, câteva filoane deosebite, semnalate de episcopul Vincenzo Paglia preşedintele Federaţiei Biblice Catolice.

- Importanţa prezenţei la Sinodul Episcopilor a patriarhului ecumenic Bartolomeu I, potrivit mons. Brian Farell, secretar la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. „Ameliorat climatul cu Patriarhatul rus”.

-Ucraina: Benedict al XVI-lea a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a arhidiecezei de Lviv a Latinilor prezentată, pentru limită de vârstă, de cardinalul Marian Jaworski şi l-a numit în locul său pe mons. Mieczysław Mokrzycki, până în prezent arhiepiscop coadiutor al aceleiaşi arhidieceze.

- Tutelarea demnităţii bolnavului, favorizând solidaritatea dintre medic şi pacient: comentariul prof. Vincenzo Saraceni, a doua zi după discursul Papei către medicii chirurgi.

- Diplomaţia şi dialogul, ca mijloace valide pentru rezolvarea conflictelor şi restabilirea păcii, subliniate într-un mesaj al Papei, la 30 de ani de la acţiunea de mediere a lui Ioan Paul al II-lea în criza dintre Argentina şi Chile.

- Biserica este chemată să răspundă suferinţelor celui care trăieşte în stradă: intervenţia arhiepiscopului Agostino Marchetto, secretar al Consiliului Pontifical pentru pastorala Migranţilor şi Itineranţilor, la Întâlnirea latino-americană de pastorală a străzii, care are loc în perioada 19-24 octombrie la Bogotá, în Columbia.

- În Belgia, inagurată Conferinţa creştino-musulmană, promovată de Conferinţa Bisericilor europene şi de Consiliul Conferinţelor episcopale ale Europei, CCEE.

- În Eritrea, decretată expulzarea a 4 misionari creştini. Preocuparea Bisericii locale.

- Nu va fi pandemie, dar gripa din acest an va prezenta trei noi viruşi. Recomandată vaccinarea pentru unele categorii sociale, precum cardiopatici, bolnavi cronici şi persoanele în vârstă de peste 65 de ani, precum şi cei care lucrează în servicii esenţiale ca medici şi personal paramedical.

- Creştinii din Pakistan au manifestat duminica trecută, în semn de solidaritate cu cei din India, condamnând violenţele anticvreştine comise de fundamentalişti hinduişti.

- Irak: restabilită siguranţa la Mosul, în nordul ţării. Armata irakiană invită creştinii să se reîntoarcă în oraş.

- Libertatea religioasă a creştinilor în lume fotografiată în raportul asociaţiei de drept pontifical „Ajutor Bisericii care suferă”. Raportul va fi prezentat joi, 23 octombrie, concomitent la Roma, Berlin, Paris şi Madrid. „Libertatea religioasă în lume” pentru anul 2008, publicaţie cu peste 600 de pagini în şase limbi: italiană, engleză, germană, franceză, spaniolă şi portugheză.

- Torturi, întârzieri şi neglijenţe denunţate de Raportul întocmit de Amnesty International privind pedeapsa cu moartea în Nigeria.

- Statele Unite: avortul este prima cauză de moarte în comunitatea afroamericană.

- Bisericile din Republica Cehă intenţionează să însoţească semestrul de preşedinţie cehă a Uniunii Europene dintr-un punct de vedere ecumenic.

- Rwanda de la franceză trece la engleză: aceasta dva deveni limba principală a administraţiei publice şi de învăţământ.

- ”1948-2008 Credinţă şi Jertfă - 60 de ani de la interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică“. Cu acest titlu, Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Blaj, împreună cu Consiliul judeţean Alba, Consiliul local şi Primăria Blaj organizează în zilele de 21 şi 22 octombrie 2008, la Blaj, un program de manifestări comemorative.

- Fericitul Ieremia Valahul: se împlinesc, la 30 octombrie, 25 de ani de la beatificarea sa în cadrul Liturghiei oficiate de papa Ioan Paul al II-lea, la altarul din faţa bazilicii San Pietro la 30 octombrie 1983. Manifestări speciale în perioada 21-30 octombrie la Oneşti. Custodele Părinţilor Capucini, anunţă iniţitive inedite în capela adoraţiei ce va fi inaugurată în cadrul sanctuarului, unde la sfârşitul lunii mai au fost aduse din Italia rămăşiţele pământeşti ale primului român din istorie ridicat oficial de Papa la cinstea altarelor: Ieremia Valahul.

- Cea de-a patra şedinţă comună a guvernelor român şi ungar s-a încheiat, marţi, la Szeged, fiind convenite şi semnate mai multe documente bilaterale. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a apreciat, în conferinţa de presă susţinută la finalul lucrărilor, evoluţia pozitivă a relaţiilor bilaterale dintre România şi Ungaria şi şi-a exprimat convingerea că tradiţia organizării de şedinţe comune va continua, pentru că rezultatul este unul pozitiv.

- Miercuri 22 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Aberciu sau Averchie, episcop, anul 200 şi Cei 7 tineri din Efes, martiri, anul 270; în calendarul roman sau latin Sfânta Maria Salome, mama apostolilor Ioan şi Iacob.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.