2008-10-14 14:51:44

Pe pământul gulagului, o biserică dedicată Maicii Domnului: catedrala catolică din Karaganda (Kazahstan)


RV 14 oct 2008. Timp de peste 50 de ani lumina credinţei a fost obstaculată, în încercarea de a o stinge; o jumătate de secol, creştinii care nu s-au temut să dea mărturie pentru credinţa lor în Cristos, au plătit cu viaţa. Astăzi, în chiar această ţară unde experienţa gulagului a adus numai moarte şi distrugere, se înalţă profilul unei catedrale dedicată Fecioarei Maria de la Fatima. Este vorba de Karaganda, oraş din Kazahstan, unde lăcaşul de cult este în construcţie.

Potrivit agenţiei Fides, care citează surse din Biserica locală, sanctuarul va face memoria victimelor persecuţiei, marcând renaşterea credinţei catolice. În era sovietică, Hazahstanul devenise ţinta deportărilor: cei care se împotriveau regimului comunist sfârşeau în stepa necuprinsă din Asia centrală, pentru munci forţate la kolhozuri sau mine de cărbune. Dată fiind necesităţile tot mai mari de braţe de muncă, regimul a deportat aici milioane de persoane de diverse naţionalităţi. Kazahstanul a devenit astfel "un imens lagăr de concentrare". Între cei deportaţi, erau şi persoane de credinţă catolică, mai ales de naţionalitate polonă, ucraineană, germană, din Lituania sau Belarus. Oraşul Karaganda era centrul unei reţele minuţioase de lagăre care ţinea în detenţie victimele opresiunii religioase şi politice. Dar tocmai aici a început să prindă viaţă unul din centrele spirituale catolice din regiune, aici unde numeroşi preoţi deportaţi au sprijinit apariţia unei biserici clandestine. Este cunoscut părintele Alexei Sartski, proclamat Fericit de papa Ioan Paul al II-lea în 2001.

Astăzi, Karaganda, oraş cu 2,5 milioane de locuitori, unde se înalţă o moschee şi o biserică ortodoxă, va avea şi o nouă biserică catolică. Autorizaţia guvernului kazah a fost acordat Bisericii locale în 2003, graţie bunelor relaţii stabilite între Sfântul Scaun şi autorităţile Statului, vizitat de Ioan Paul al II-lea în 2001. Noua catedrală, ale cărei lucrări de construcţie sunt în fază înaintată, va fi consacrată cu hramul "Fecioara Maria de la Fatima, Maica tuturor popoarelor".







All the contents on this site are copyrighted ©.