După apelul Papei pentru încetarea violenţelor anticreştine în India şi în Irak, mărturia mons. Kerketta din Orissa şi părintelui Najim, vizitator apostolic pentru caldeenii din Europa

(RV - 13 octombrie 2008) Creştinii indieni din statul Orissa, cei din Irak şi din Nord Kivu în Republica Democratică Congo sunt mereu prezenţi în rugăciunile lui Benedict al XVI-lea, care duminică la rugăciunea „Angelus” şi-a exprimat din nou apropierea spirituală faţă de credincioşii din aceste ţinuturi marcate de violenţă. Un gând special l-a îndreptat spre comunitatea indiană care duminică 12 octombrie a trăit un moment de bucurie pentru canonizarea Sfintei Alfonsa a Neprihănitei Zămisliri, prima sfântă canonizată a Indiei. Cu toate acestea, în pofida cuvintelor Sfântului Părinte, violenţele, începute la sfârşitul lunii august, nu se opresc: în aceste ore - relatează agenţia „AsiaNews” - a fost arsă o biserică aproape de oraşul Bangalore.

Bilanţul atacurilor fundamentaliştilor hinduişti devine din ce în ce mai dramatic: 61 de morţi, 18 mii de răniţi şi 181 de bisericii devastate sau distruse, la care se adaugă 4500 de case de creştini incendiate.
Despre situaţia tragică a creştinilor din Orissa, a doua zi după apelul Papei, iată mărturia mons. Lukas Kerketta, episcop de Sambalpur, contactat telefonic în Statul indian de redacţia noastră centrală:
• Oamenilor le este încă frică. În urmă cu câteva minute a venit unul dintre preoţii parohiei. Există un templu hinduist în acea zonă unde a fost lume pentru o celebrare şi unde a fost lansat un mesaj ca satele, bisericile din jur să fie atacate. Lumea este, de-a dreptul, înspăimântată şi sperăm că nu o vor face”.

Duminică Papa a lansat din nou un apel pentru pace şi dialog în favoarea creştinilor în Orissa. Cât este de important pentru comunitate acest apel?
• „E bine. Este singurul mod pentru a sta cu oamenii aceştia, deoarece comunitatea mea este toată răvăşită şi trebuie să trăim cu ei. Prin urmare acest dialog este important. Avem probleme cu oamenii aceştia în momentul de faţă. După asasinarea unui lider hinduist au devenit violenţi, nu ascultă, iar unii dintre ei, în unele zone, nu acceptă să stea de vorbă. Dar cu alţii dintre ei, şi cu alte denumiri non hinduiste, avem un dialog şi căutăm să facem ceva, să ne întâlnim pentru momente de pace. Asta se întâmplă şi acum.

Deşi situaţia este încordată, consideraţi că dialogul este încă posibil şi că Biserica lucrează în acest scop?
• „Da, e posibil şi trebuie să încercăm, deoarece nu este cu putinţă altă cale. Căutăm să o facem şi prin dezvoltarea socială şi activităţile sociale. Noi implicăm întregul grup, inclusiv hinduiştii. Deci, în acea arie, mai mult sau mai puţin, avem un oarecare dialog”.

Dar şi pentru situaţia creştinilor din Irak s-a ridicat duminică apelul Papei, preluat şi de asociaţia „Pax Christi Italia”, care într-o notă subliniază „strigătul de durere al poporului irakian şi situaţia disperată a creştinilor” în Irak. Între timp, violenţele continuă constrângând mii de persoane să fugă. Şi nici nu se vede o scădere a stării de tensiune, în ciuda faptului că guvernul irakian a constituit un comitet pentru stare de urgenţă în oraşul Mosul din nordul ţării, pentru a garanta protecţia comunităţii creştine locale, tocmai în coincidenţă, duminică, cu uciderea unui alt creştin. Dar se poate vorbi despre o persecuţie propriu-zisă împotriva creştinilor în Irak?

 
Răspunde părintele Philp Najim, vizitator apostolic pentru credincioşii de rit caldeean din Europa:
• „Da, problema acestor atentate, astăzi, împotriva creştinilor din Irak, stă în forţe obscure care vor să dezbine unitatea naţională. Noi avem nevoie, acum, de unitate, avem nevoie de a fi împreună pentru a ajunge, pe un parcurs comun, la ţinta păcii”.

Pentru ce creştinii în Irak sunt atât de incomozi pentru alţii?
• „Dar nu este, realmente, o chestiune doar a creştinilor din Irak, întrucât au încercat să creeze un conflict şi prin celelalte Biserici care sunt în Irak. Iar motivul a toate este faptul că vor să provoace haos, vor să încetinească procesul de pace, să facă o breşă în unitatea ţării; înainte nu existau aceste spărturi, aceste divizări, nici în istorie. Toţi suntem irakieni, toţi am trăit în Irak, toţi am construit Irakul împreună, făcând abstracţie de credinţă; fiecare este liber să aibă religia sa, dar la sfârşit rămâne această naţionalitate irakiană care a contribuit la construirea Statului. Astăzi există aceste forţe care nu vor stabilitatea, nu vor pacea, nu vor un Irak prosper, şi aici poporul devine victimă şi plăteşte consecinţele, în timp ce politica ar trebui să fie în favoarea omului; aici politica este împotriva omului; poporul irakian a suferit foarte mult şi comunitatea creştină a îndurat foarte mult. Aici comunitatea internaţională trebuie să intervină şi să ajute ca acest popor irakian să-şi redobândească demnitatea şi identitatea, căci are dreptul la viaţă, la resursele sale pentru a trăi o viaţă mai bună”.

Sunt foarte mulţi creştini în fugă din faţa violenţelor; în ce condiţii trăiesc aceşti refugiaţi?
• „Într-adevăr într-o condiţie foarte grea: mii şi mii de creştini sunt găzduiţi pe lângă mănăstiri, conventuri, pe lângă bisericile din nordul Irakului iar episcopi, preoţii noştri, monahii noştri au deschis larg porţile pentru a-i primi pe aceşti creştini în nevoile lor, care actualmente trăiesc cu adevărat o situaţie dramatică, amară”.
 
Aici serviciul audio: