Pe firmamentul Bisericii alţi 4 noi Sfinţi: au răspuns prin viaţa lor invitaţiei la ospăţul de nuntă; apel al papei Benedict al XVI-lea la rugăciune pentru reconciliere în R.D.Congo şi pentru încetarea violenţelor anticreştine în Irak şi în India

(RV - 12 octombrie 2008) Patru noi figuri de Sfinţi au fost propuse duminică veneraţiei Bisericii universale în cadrul Sfintei Liturghiei prezidate de papa Benedict al XVI-lea în Piaţa San Pietro. Este vorba de preotul italian Gaetan Errico, călugăriţa elveţiană Maria Bernarda Bütler, călugăriţa indiană Alfonsa a Neprihănitei Zămisliri, şi laica ecuadoriană Narcisa de Jesùs Martillo Moràn. Liturghia duminicii a prezentat aceste figuri prin imaginea evanghelică a invitaţilor care iau parte la ospăţ îmbrăcaţi în haină de nuntă.
 
• Secvenţe musicale din cântarea de intrare.
În introducerea Sfintei Liturghii şi a ritului canonizării papa Benedict s-a adresat astfel credincioşilor:
• „Fraţi şi surori, răsună şi astăzi pentru noi toţi, provenind din diferite continente ale pământului, în special din India şi din America Latină, invitaţia Tatălui de a lua parte în această Celebrare euharistică duminicală la ospăţul de nuntă al Fiului său, Mielul jertfit pentru noi.
Fericiţii Gaetan Errico, Maria Bernarda Bütler, Alfonsa a Neprihănitei Zămisliri, şi Narcisa de Jesùs Martillo Moràn pe care astăzi Biserica îi proclamă Sfinţi, au trăit în plinătate afirmaţia Apostolului Paul: „Toate le pot întru Acela care mă întăreşte“.
Papa a invitat apoi pe toţi ca, încurajaţi de exemplul noilor Sfinţi şi luminaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, să-şi recunoască lipsurile şi să invoce iertarea şi harul lui Dumnezeu.

La omilie, înainte de a trasa profilul spiritual al celor patru noi Sfinţi, Benedict al XVI-lea s-a referit pe scurt la lecturile biblice. Imaginea ospăţului, prezentă şi în prima lectură din profetul Isaia ca şi în alte pagini ale Bibliei este imagine de bucurie deoarece ospăţul însoţeşte sărbătoarea de nuntă, Legământul de iubire dintre Dumnezeu şi Poporul său. Spre acest Legământ profeţii Vechiului Testament au orientat în mod constant aşteptarea lui Israel. Iar într-o epocă marcată de încercări de tot felul, când dificultăţile riscau să descurajeze Poporul ales, - a notat Papa - iată ridicându-se cuvântul de asigurare al profetului Isaia: „Domnul oştirilor va pregăti pe muntele acesta pentru toate popoarele un ospăţ cu cărnuri grase … cu vinuri alese, cu cărnuri pline de măduvă, cu vinuri vechi şi limpezite“ (25,6). Dumnezeu va pune capăt tristeţii şi ruşinii Poporului său, care va putea, în sfârşit, să trăiască fericit în comuniune cu El. Dumnezeu nu abandonează niciodată Poporul său: de aceea profetul invită la bucurie: „Iată Dumnezeul nostru, de la care am aşteptat mântuirea;… să ne bucurăm, să ne veselim de mântuirea lui” (v.9).

Dacă prima lectură - a observat Pontiful - exaltă fidelitatea lui Dumnezeu faţă de promisiunea sa, Evanghelia cu parabola ospăţului de nuntă ne face să reflectăm asupra răspunsului uman. Câţiva invitaţi de la prima oră au refuzat invitaţia, întrucât atraşi de diferite interese; alţii au dispreţuit chiar invitaţia regelui provocând o pedeapsă ce s-a abătut nu numai asupra lor, dar asupra întregului oraş. Regele însă nu se descurajează şi trimite servitorii săi să caute alţi comeseni pentru a umple sala ospăţului său. Astfel refuzul celor dintâi are ca efect extinderea invitaţiei la toţi, cu o predilecţie specială pentru cei săraci şi dezmoşteniţi. Este ceea ce s-a întâmplat în Misterul pascal: puterea excesivă a răului a fost înfrântă de atotputernicia iubirii lui Dumnezeu. Domnul înviat poate de acum să invite pe toţi la ospăţul bucuriei pascale, procurând El însuşi comesenilor haina de nuntă, simbol al darului gratuit al harului sfinţitor.

•Papa a subliniat apoi că generozităţii lui Dumnezeu trebuie să-i răspundă libera adeziune a omului. Şi tocmai aceasta este calea generoasă pe care au parcurs-o şi aceia pe care astăzi îi venerăm ca sfinţi. La botez ei au primit haina de nuntă a harului divin, au păstrat-o curată sau au purificat-o şi au făcut-o strălucitoare în decursul vieţii prin Sfintele Sacramente. Acum iau parte la ospăţul de nuntă din Cer. Anticipare a sărbătorii finale a Cerului este ospăţul Euharistiei, la care Domnul ne invită în fiecare zi şi la care trebuie să participăm cu haina de nuntă a harului său. Dacă se întâmplă să murdărim sau de-a dreptul să rupem prin păcat această haină, bunătatea lui Dumnezeu nu ne respinge, nici nu de părăseşte în destinul nostru, dar ne oferă prin sacramentul Reconcilierii posibilitatea de a reface în integritatea sa haina de nuntă necesară pentru sărbătoare.

Până aici comentariul Papei la prima lectură şi la Evanghelia duminicii. În continuare aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu la viaţa celor 4 noi sfinţi.
Ministerul Reconcilierii, al Spovezii este o slujire mereu actuală.
•Acestei slujiri preotul Gaetan Errico, întemeietorul Congregaţiei Misionarilor Sfintelor Inimi a lui Isus şi a Mariei, s-a dedicat cu sârguinţă, asiduitate şi răbdare, fără să refuze vreodată, şi fără să se cruţe. El se înscrie astfel printre figurile extraordinare de preoţi care, neobosiţi, au făcut din confesional, adică din scaunul de mărturisire, locul pentru oferirea milostivirii lui Dumnezeu, ajutând oamenii să se regăsească pe ei înşişi, să lupte împotriva păcatului şi să înainteze pe drumul vieţii spirituale. Strada şi confesionalul au fost locurile privilegiate ale acţiunii pastorale a acestui nou sfânt. Strada îi permitea să întâlnească persoanele cărora le adresa invitaţia sa obişnuită: „Dumnezeu îţi vrea binele, te iubeşte, când ne vom vedea?”, şi la confesional făcea posibilă întâlnirea cu îndurarea Tatălui ceresc. Câte răni ale sufletului a vindecat el în felul acesta! Câte persoane a purtat să se împace cu Dumnezeu prin Sacramentul iertării! Astfel Sfântul Gaetan Errico a devenit un expert în „ştiinţa” iertării, şi a avut grijă să o înveţe misionarilor săi recomandându-le: „Dumnezeu, care nu vrea moartea păcătosului, este mereu mai milostiv decât miniştrii săi; de aceea fiţi milostivi cât puteţi să fiţi, căci veţi afla milostivire la Dumnezeu”.

Vorbind în germană Papa a prezentat pe scurt biografia Mariei Bernarda Bütler, care născută în cantonul elveţian Aargau a cunoscut de tânără experienţa unei profunde iubiri faţă de Domnul. Obişnuia să spună că „este imposibil să o explici altora, care n-au au trăit-o ei înşişi”. Această iubire a făcut-o pe Verena Bütler - cum se numea atunci - să intre în conventul surorilor capucine ale Mariei Ajutătoare din Altstätten, unde a pronunţat voturile călugăreşti la vârsta de 21 de ani. La 40 de ani a primit vocaţia misionară şi s-a dus în Ecuador şi apoi în Columbia. Pentru viaţa şi angajarea sa în favoarea aproapelui Ioan Paul al II-lea, la 29 octombrie 1995, a ridicat-o la cinstea altarelor.

Maria Bernarda este foarte populară şi invocată mai ales în Columbia. Sărbătoarea pe care Domnul a pregătit-o pentru toate popoarele este reprezentată în mod deosebit în Euharistie. În ea, Cristos ne primeşte ca prieteni la masa Cuvântului stabilind o comuniune intimă cu fiecare.
• Euharistia este izvorul şi stâlpul spiritualităţii noii Sfinte; de aici trăgea tot impulsul misionar care a făcut-o să părăsească patria ei, Elveţia, înfruntând greutăţi de tot felul, inclusiv exilul. Îşi zicea însă în inima ei la fel ca psalmistul: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii, nu mă tem de nici un rău, căci tu eşti cu mine” (Ps 22,4). Docilă Cuvântului lui Dumnezeu şi urmând exemplul Fecioarei Maria a răspuns invitaţiei din Evanghelie de a lua parte la ospăţul de nuntă.

Lăsând limba spaniolă, papa Benedict, vorbind în engleză, a trasat profilul spiritual al călugăriţei Alfonsa a Neprihănitei Zămisliri. „El va nimici moartea pe vecie. Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe feţele tuturor” (Is 25,8). Aceste cuvinte ale profetului Isaia conţin promisiunea care a susţinut-o pe Alfonsa Neprihănitei Zămisliri de-a lungul vieţii de extremă suferinţă fizică şi spirituală.
• Această femeie excepţională, care astăzi - a spus Papa - este propusă populaţiilor Indiei ca prima lor sfântă canonizată, avea convingerea că crucea sa era adevăratul mijloc pentru a ajunge la ospăţul ceresc pregătit pentru ea de Tatăl. Acceptând invitaţia la sărbătoarea nunţii şi împodobindu-se cu podoabele harului lui Dumnezeu prin rugăciune şi pocăinţă, ea s-a conformat lui Cristos şi acum se bucură „de cărnuri grase şi vinuri alese” în împărăţia cerească. A scris: „Consider că o zi fără suferinţă este o zi pierdută”. Să o imităm, a invitat Papa, purtându-ne crucile în aşa fel încât să ne alăturăm ei în paradis.

Apoi din nou în spaniolă episcopul Romei s-a referit la noua Sfântă ecuadoriană. O sfântă laică, Narcisa de Jesùs Martillo Moràn. Ea ne oferă un exemplu luminos de răspuns prompt şi generos la invitaţia pe care Domnul ne-a face de a împărtăşi iubirea sa. De tânără, de când a primit Mirul, a simţit clar în inima sa chemarea de a trăi o viaţă de sfinţenie, dăruită total lui Dumnezeu. Pentru a răspunde inspiraţiei Duhului Sfânt în sufletul ei, a cerut mereu sfat şi căutat îndrumare la preoţi buni şi experţi, considerând îndrumarea spirituală ca unul din mijloacele cele mai eficiente pentru a ajunge la sfinţenie. Sfânta Narcisa de Jesùs ne arată o cale de perfecţiune creştină accesibilă tuturor credincioşilor. De mică a învăţat toate muncile domestice pe care le îndeplinea în prezenţa lui Dumnezeu; se retrăgea frecvent într-o căsuţă şi lângă un pom preferat petrecea clipe de contemplaţie; s-a dedicat cu zel şi apostolatului activ învăţând catehismul.
• Pe scurt, viaţa ei a fost una de rugăciune intensă şi de mortificaţie, de iubire înflăcărată faţă de Isus trăită cu seninătate spre slava lui Dumnezeu şi binele fraţilor.

În încheierea omiliei, papa Benedict a invitat miile de credincioşi - cira 40 de mii - prezenţi în Piaţa Sfântul Petru în frumoasa duminică de octombrie, să mulţumească Domnului pentru darul sfinţeniei care astăzi străluceşte în Biserică cu deosebită frumuseţe. Isus invită pe fiecare dintre noi să-l urmăm, asemenea acestor Sfinţi, pe drumul crucii, pentru a avea apoi ca moştenire viaţa veşnică dobândită de Isus murind pentru noi. Exemplele lor să ne fie de încurajare; învăţămintele lor să ne orienteze şi să ne întărească; mijlocirea lor să ne susţină în ostenelile zilnice, ca să putem ajunge şi noi într-o zi să împărtăşim cu ei şi cu toţi sfinţii bucuria ospăţului veşnic în Ierusalimul ceresc.

Terminată Liturghia cu ritul canonizării celor patru noi Sfinţi şi înainte de antifonul Îngerul Domnului, Papa a adresat saluturi particulare în diferite limbi pelerinilor prezenţi menţinând între altele desfăşurarea Sinodului Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii; a amintit că în Polonia s-a celebrat duminică ziua dedicată memoriei lui Ioan Paul al II-lea; a invitat la recitarea Rozariului în luna octombrie subliniind prezenţa spirituală a Fecioarei Maria în viaţa sfinţilor, iar rozariu este mijloc de uniune cotidiană cu Isus, izvor de inspiraţie şi de mângâiere, instrument de mijlocire pentru necesităţile Bisericii după intenţiile Papei.

În acest sens, Benedict al XVI-lea a invitat la rugăciune pentru reconciliere şi pace în câteva situaţii care provoacă alarmă şi mare suferinţă: mă gândesc - a spus - la populaţiile din Nord Kivu în Republica Democratică Congo, la violenţele împotriva creştinilor în Irak şi în India, pe care - a subliniat, îi amintesc zilnic la Domnul. Pontiful a încheiat invocând ocrotirea Mariei, Regina Sfinţilor, şi asupra lucrărilor Sinodului Episcopilor reunit în aceste zile în Vatican.
Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa la terminarea Liturghiei de canonizare şi a recitării rugăciunii Îngerul Domnului, duminică 12 octombrie în Piaţa San Pietro, binecuvântare ce ajunge pe această cale la toţi ascultătorii noştri.
 
Aici serviciul audio: