Benedict al XVI-lea va canoniza duminică patru Sfinţi: scurt profil biografic al Fericitei Maria Bernarda Bütler şi al Fericitei Narcisa a lui Isus

RV 10 oct 2008. Biserica este în aşteptarea Sfintei Liturghii solemne de duminică, 12 octombrie, în timpul căreia, la ora 10.00 în Piaţa Sf. Petru, Benedict al XVI-lea va proclama patru noi Sfinţi: călugăriţa indiană Alfonsa a Neprihănitei Zămisliri, din congregaţia Clariselor celui de al treilea ordin al Sf. Francisc, preotul italian Gaetan Errico, fondator al congregaţiei Misionarii Preasfintelor Inimi a lui Isus şi a Mariei, călugăriţa elveţiană Maria Bernarda Bütler, fondatoare a congregaţiei Surorilor Franciscane ale Mariei Ajutătoare, şi Narcisa a lui Isus Martillo y Moràn, laică ecuadoriană.

Acestea două din urmă sunt unite, chiar dacă în epoci diferite, de acelaşi teritoriu în care au trăit şi vestit Evanghelia, cel al Ecuadorului. Era adolescentă Maria Bernarda (Verena) Bütler, originară din cantonul elveţian Argovia, când a simţit primele semne ale chemării lui Dumnezeu. Începea să trăiască atunci un timp de intensă viaţă interioară. Scria: "Să explic această stare sufletească cuiva care n-a experimentat niciodată ceva asemănător, este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil". Maturitatea o conduce la poarta mănăstirii călugăriţelor capucine ale Mariei Ajutătoare din Altstatten, în cantonul Sankt Gallen. După zece ani de dăruire şi responsabilităţi care creşteau tot mai mult, a devenit superioara unei comunităţi bogate în vocaţii. A reuşit apoi să-şi împlinească un vis pe care-l cultiva îndelung: să plece în misiuni. Ecuadorul este ţara unde ajunge Maria Bernarda Bütler. Aici, a deschis la Chone o mănăstire cu o infirmerie anexă şi o şcoală pentru fetiţe. A înfruntat contraste, războaie şi boli pentru a veni în ajutorul celor săraci şi astfel, institutul ei de viaţă consacrată începe să fie tot mai îndrăgit de populaţia locală. Neînţelegeri cu mănăstirea de origine au determinat-o să se separe şi să fondeze congregaţia Surorilor Franciscane Misionare ale Marie Ajutătoare. La sfârşitul veacului al XIX-lea, persecuţiile anti-religioase au constrâns-o să transfere mănăstirea în Columbia, unde a murit la Cartagena, în 1924.

*****

La 8 decembrie 1869, ziua în care începea Conciliul Vatican I, convocat de papa Pius al IX-lea, trecea din această viaţă Narcisa a lui Isus Martillo y Moràn, pe care Benedict al XVI-lea o va ridica mâine în rândul sfinţilor.

Cu toate că a avut o viaţă marcată de mari încercări, era o explozie de bucurie şi caritate creştină, cum susţine postulatorul cauzei de beatificare, pr. Vito Tomas Gomez:
• "Fericita Narcisa a avut o percepţie clară a chemării ei la sfinţenie, mai ales după ce a primit taina Sf. Mir, la vârsta de şapte ani. Obişnuia să se retragă deseori într-o pădurice din apropierea casei, pentru a se dedica mai liber la contemplaţia realităţilor divine. A început o cale grea de penitenţă, pentru a se uni mai intim la Cristos cel suferind şi să colaboreze la mântuirea lumii. Venea în ajutor la treburile casei şi la muncile pământului. Era o tânără reflexivă, amabilă, veselă, cu un caracter blând şi paşnic, caritabil. Era şi foarte frumoasă – blondă, ochii albaştri, înaltă – dar nu mai puţin s-a dovedit a fi o catehetă excelentă. Nu putea să nu transmită focul divin celor din jurul ei şi copiilor din apropiere".

Avea o spiritualitate foarte puternică, dedicându-se deseori rugăciunii intense şi faptelor de mortificare. Cum am putea înţelege astăzi aceste momente?
• "Atrasă de dorinţa unei desăvârşiri mai mari şi sfătuită de un călugăr franciscan, s-a îmbarcat în 1868 pentru Lima unde a trăit ca seculară într-un convent dominican ("Del Patrocinio"). Domnul îi oferea daruri extraordinare şi îi arăta cât de mult era primită viaţa ei, chiar şi în mijlocul încercărilor spirituale. Actuala devoţiune faţă de viitoarea Sfântă Narcisa denotă identificarea spontană a poporului simplu cu această femeie de pe coastele ecuadoriene".

Ce mesaj transmite astăzi Fericita Narcisa?
• "Fără îndoială, rugăciunea, unirea cu Dumnezeu, apostolatul, cateheza, manifestarea Providenţei lui Dumnezeu în toate împrejurările. Mortificaţiile ei erau într-adevăr foarte severe: purta mereu în trupul ei semnele răstignirii Domnului. Avea o credinţă fermă şi o speranţă admirabilă".

A murit la 8 decembrie 1869, la vârsta de 37 de ani, şi chilia ei s-a umplut numaidecât de o lumină specială şi un aer plăcut mirositor,