Pontificatul "poliedric" al papei Pius al XII-lea, mărturisitor al iubirii lui Dumnezeu
în vremuri de totalitarisme fără speranţă, la omilia Sfintei Liturghii prezidată de
Benedict al XVI-lea la împlinirea a 50 de ani de la moartea predecesorului său
RV 09 oct 2008.Susţinut de speranţa Evangheliei, Pius al XII-lea
a ajutat victimele de război, salvând cel mai mare număr posibil de evrei – a afirmat
Benedict al XVI-lea la Sf. Liturghie prezidată joi în bazilica San Pietro
pentru a marca 50 de ani de la moartea Slujitorului lui Dumnezeu Eugenio Pacelli.
"În anii tulburi ai totalitarismelor şi conflictelor mondiale, a afirmat Benedict
al XVI-lea, Pius al XII-lea a dat mărturie că numai Cristos este adevărata speranţă
a omului". La celebrarea euharistică, la care au participat şi Părinţii Sinodali,
Papa a amintit efortul neobosit al lui Pius al XII-lea pentru pace şi pentru apărarea
celor persecutaţi, în special a evreilor. Pontiful a subliniat "actualitatea extraordinară"
a magisteriului papei Pius al XII-lea care, a afirmat, continuă să fie "un punct de
reper sigur" pentru credincioşi. După Sf. Liturghie, Benedict al XVI-lea a coborât
la subsolul bazilicii, în Grotele Vaticane, unde s-a recules în rugăciune la mormântul
lui Pius al XII-lea. (ins cântări Sf. Liturghie)
"A se încredinţa în mâinile
milostive ale lui Dumnezeu": aceasta a fost pentru Benedict al XVI-lea atitudinea
prin care s-a distins Pius al XII-lea în lungul său pontificat, început când deasupra
Europei şi a lumii întregi se strângeau tot mai mult norii celui de al Doilea Război
Mondial. Eforturile sale în favoarea păcii, au fost subliniate îndelung de Benedict
al XVI-lea, amintind că demersurile sale au început mai înainte de a fi pontif, pe
când era nunţiu apostolic în Germania: • "A lăsat în urma sa o amintire recunoscătoare,
mai ales pentru a fi colaborat cu Benedict al XV-lea la încercarea de a opri "măcelul
inutil" al Primului Război Mondial, şi pentru a fi înţeles încă de la apariţie pericolul
constituit de monstruoasa ideologie naţionalsocialistă, cu nociva ei rădăcină antisemită
şi anticatolică".
Într-o epocă marcată de totalitarisme, a afirmat Benedict
al XVI-lea, Pius al XII-lea a perceput dispariţia oricărei certitudini umane şi "a
simţit necesitatea, chiar şi printr-un efort ascetic constant, de a se uni la Cristos,
singura certitudine care nu apune": • "Cuvântul lui Dumnezeu devenea astfel lumină
pentru drumul său, un drum pe care papa Pacelli a adus mângâiere celor evacuaţi şi
persecutaţi, a trebuit să şteargă lacrimi de durere şi să plângă nenumăratele victime
ale războiului. Numai Cristos este adevărata speranţă a omului, numai încredinţându-se
Lui inima omului se poate deschide la iubirea care învinge ura".
Războiul
mondial, a amintit Pontiful, a scos în evidenţă "iubirea pe care o nutrea pentru iubita
sa Romă", pe care a refuzat de mai multe ori să o abandoneze. O iubire pentru care
aduce mărturie "intensa operă de caritate depusă în apărarea celor persecutaţi, fără
nicio deosebire de religie, etnie, naţionalitate sau apartenenţă politică". Benedict
al XVI-lea a amintit astfel radiomesajul de Crăciun din 1942, în care Pius al XII
a deplâns situaţia a sute de mii de persoane "destinate la moarte sau la o dispariţie
progresivă". O referinţă clară, a afirmat, la exterminarea pusă la cale împotriva
evreilor: • "A intervenit deseori în mod secret şi tăcut, tocmai pentru că, în
lumina situaţiilor concrete din acel moment istoric complex, el intuia că numai în
acest mod se putea evita ce e mai rău şi salva un cât mai mare număr posibil de evrei.
Pentru intervenţiile sale, numeroase şi unanime dovezi de gratitudine i-au fost adresate
la sfârşitul războiului, precum şi în momentul morţii, de cele mai înalte autorităţi
ale lumii ebraice".
Papa a citat de exemplu pe ministrul de externe al Israelului,
Golda Meir, care scria: "Când martiriul cel mai înspăimântător a lovit poporul nostru",
vocea lui Pius al XII-lea "s-a înălţat în favoarea victimelor". Pe de altă parte,
Papa a subliniat că dezbaterea istorică "nu întotdeauna senină" cu privire la Pius
al XII-lea a uitat să pună în lumină toate aspectele "pontificatului său poliedric".
A rechemat, în acest sens, opinia pe care a dat-o papa Paul al VI-lea despre Pius
al XII-lea: • "Paul al VI-lea, care a fost colaboratorul său credincios ani la
rând, l-a descris ca pe un erudit, un cercetător atent, deschis la mijloacele moderne
de cercetare şi cultură, cu o fidelitate coerentă şi mereu fermă atât faţă de principiile
raţionalităţii umane cât şi de depozitul intangibil al adevărurilor de credinţă".
În multe aspecte Pius al XII-lea a fost un precursor al Conciliului Vatican
al II-lea. Papa a amintit câteva documente fundamentale ale magisteriului său. Enciclica
"Mystici Corporis", a afirmat, a stat la baza Constituţiei dogmatice conciliare "Lumen
Gentium"; tot la fel, a subliniat importanţa enciclicei "Divino Afflante Spiritu"
pentru studiile asupra textelor biblice, precum şi a enciclicei "Mediator Dei", care
a dat un impuls decisiv la mişcarea liturgică. În acelaşi spirit, papa Benedict a
reliefat aportul papei Pius al XII-lea la activitatea misionară şi la promovarea laicilor
în viaţa Bisericii. Amintind proclamarea dogmei Înălţării Fecioarei Maria, în Anul
Sfânt din 1950, Papa a afirmat că predecesorul său ne invită să privim la Maria ca
să ne facă să "preţuim tot mai mult valoarea vieţii pe pământ" şi să ne îndreptăm
privirea spre ţelul vieţii veşnice. În fine, la încheierea predicii Benedict al XVI-lea
şi-a exprimat o urare: •"Dragi fraţi şi surori, în timp ce ne rugăm ca să continue
în mod fericit cauza de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu Pius al XII-lea, e
bine să amintim că sfinţenia a fost idealul său, un ideal pe care n-a ezitat să-l
propună tuturor".
Prin cuvintele pronunţate la predică cu privire la cauza
de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu Pius al XII-lea, acum în curs de desfăşurare,
"Papa a înţeles să arate explicit unirea sa spirituală la o dorinţă difuză în rândul
poporului lui Dumnezeu": a afirmat directorul Sălii Vaticane de Presă, pr. Federico
Lombardi, în răspunsul solicitat de jurnalişti. Cu toate acestea, a clarificat pr.
Lombardi, Pontiful "nu s-a pronunţat în privinţa paşilor succesivi cauzei şi a timpilor
lor, cu alte cuvinte, în privinţa semnării decretului de recunoaştere a virtuţilor
sale eroice, pas care la rândul său este premisa ce introduce practica succesivă pentru
recunoaşterea unei minuni".