2008-10-05 19:47:07

Duminică: sumarul emisiuni


(RV - 5 octombrie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Omul din timpul nostru să nu-l elimine pe Dumnezeu din propriul orizont: exhortaţia Papei Benedict al XVI-lea la Sfânta Liturghie celebrată duminică la bazilica Sfântul Paul în Afara Zidurilor pentru deschiderea Adunării Generale a Sinodului Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu; la antifonul marian "Îngerul Domnului", recitat la amiază în Piaţa Sfântul Petru, Papa a invitat familiile să citească Sfânta Scriptură.

- Benedict al XVI-lea a dat startul duminică seara la Roma, la lectura integrală televizată a celor 73 de cărţi ale Sfintelor Scripturi, în coincidenţă cu deschiderea celei de a XII-lea Adunări Generale a Sinodului Episcopilor despre "Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii". După Sfântul Părinte, care a citit în direct la televiziune primul capitol din Cartea Facerii sau Genezei, se vor alterna la lectura Sfintei Scripturi aproape 1200 de persoane. Evenimentul se va desfăşura în bazilica romană "Santa Croce in Gerusalemme", va dura 139 de ore şi se va încheia în jurul orei 13,25 de sâmbătă 11 octombrie. Manifestarea inedită este realizată graţie structurii RAI-Vatican şi va putea fi urmărită prin radio, internet şi televiziune.

- Întâlnirea, sâmbătă, la Palatul Quirinale al Preşedinţiei Italiene, între Benedict al XVI-lea şi Giorgio Napolitano, a suscitat un ecou semnificativ cu privire la libertatea religioasă; "nu se poate limita deplina garanţie a libertăţii religioase la liberul exerciţiu al cultului", afirma Sfântul Părinte în discursul său.

- Plaga copiilor-soldat, greu de eradicat în regiunea congoleză Kivu: subliniază un Raport al organizaţiei Amnesty International, potrivit căruia la fiecare doi minori eliberaţi de război, alţi cinci sunt răpiţi şi înrolaţi.

- Mai mulţi învăţători, pentru a învinge analfabetismul: este apelul Unesco în Ziua internaţională a învăţătorilor; lipsesc la apel, pentru a atinge acest obiectiv pînă în 2015, circa 18 milioane de învăţători.

- Actualitatea şi valoarea profetică a enciclicei "Humanae Vitae", subliniată de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone la Sf. Liturghie celebrată împreună cu participanţii la Congresul organizat la 40 de ani de la documentul papei Paul al VI-lea.

- Valul de violenţe anticreştine din India se extinde şi în Irak: două persoane de credinţă creştină au fost ucise la Mosul; potrivit agenţiei Asianews, suspiciunile planează asupra grupărilor fundamentaliste islamice.

- Şapte mii de fotografii pentru a forma o imagine a papei Benedict al XVI-lea: este iniţiativa singulară, intitulată "Papa vrea să cunoască familia ta", lansată de organizatorii celei de a VI-lea Întâlniri Mondiale a Familiei, programată la Ciudad de Mexico de la 13 la 18 ianuarie 2009.

- Din actualitatea internaţională. Georgia: demontat, primul post de control al Armatei Ruse; satisfacţie exprimată de observatorii Uniunii Europene.

- Luni 6 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Toma, apostol; în calendarul roman sau latin Sfântul Bruno, preot, de origine germană care a întemeiat în Franţa, aproape de Grenoble, Ordinul Certosin, anii 1030-1101: o comunitate - despre care s-a spus - „niciodată reformată, întrucât niciodată deformată”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.