2008-10-04 17:29:53

Sinodul Episcopilor despre "Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii": duminică, Benedict al XVI-lea va deschide Adunarea Generală a Sinodului Episcopilor, la Sf. Liturghie solemnă în bazilica Sfântul Paul în Afara Zidurilor


(RV – 4 0ctombrie 2008) Benedict al XVI-lea va prezida duminică, la ora 9.30, în bazilica „Sfântul Paul din afara Zidurilor”, Sfânta Liturghie de deschidere a celei de-a XII-a Adunări generale a Sinodului Episcopilor, cu desfăşurare în Vatican, între 5 şi 26 octombrie, având ca temă: „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii”.
Despre obiectivele acestei adunări, la care vor participa 253 Părinţi sinodali, iată reflecţia monseniorului Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical al Culturii şi binecunoscut biblist:
• „Sinodul Episcopilor va trebui – desigur – să dezbată diferite teme, dar are ca finalitate unică şi dominantă aceea de a readuce Cuvântul lui Dumnezeu – în plinătatea şi intensitatea sa – în mijlocul comunităţii ecleziale şi de a folosi Cuvântul pentru misiunea acesteia.
Vor trebui să fie indicate – aşadar – toate parcursurile indispensabile care să stimuleze această întoarcere la Cuvântul lui Dumnezeu, în interiorul comunităţii ecleziale. După Conciliul Vatican II s-a asistat la o reînsuşire a Bibliei de către Biserică, la o reasumare entuziastă şi foarte rodnică dar – după aceea – s-a înregistrat un fenomen de diminuare, de atenuare.

Sinodul are tocmai îndatorirea de a concentra din nou atenţia nu doar asupra Cuvântului în sine, dar şi asupra ecoului acestuia, a prezenţei sale zilnice în viaţa pastorală şi în parcursul cotidian de viaţă al credinciosului.

Cred că Părinţii sinodali vor oferi în legătură cu această temă un adevărat curcubeu de propuneri, reflecţii şi impulsuri, pentru ca Biblia să fie din nou acea inimă profundă şi pentru a face în aşa fel încât Cuvântul şi Sfânta Euharistie să fie cu adevărat inima Bisericii”.


Sinodul se desfăşoară în Anul Paulin, de aceea ceremonia de deschidere a Adunării are loc la bazilica „Sfântul Paul din afara Zidurilor”, cum ne explică cardinalul Andrea Cordero Lanza di Montezemolo, arhiparohul bazilicii:
• „Aflându-ne în Anul Paulin, s-a propus Sfântului Părinte – care a acceptat imediat – ca ceremonia de deschidere a celei de-a XII-a Adunări generale a Sinodului Episcopilor să se desfăşoare în bazilica Sfântul Paul, care dă o importanţă specială nu doar Sinodului, ci şi acestei inspiraţii pauline care domină oarecum întreaga credinţă şi teologie, mai exact prezentarea Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa cotidiană, potrivit întregii învăţături încredinţate de Sfântul Paul. Considerăm, aşadar, că este foarte important faptul că această ceremonie de deschidere se desfăşoară aici, în bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor, că ceremonia este prezidată de Sfântul Părinte, care este preşedinte al Sinodului”.







All the contents on this site are copyrighted ©.