Preotul martir Francisc Bonifacio proclamat Fericit. Mons. Amato: Creştini ucişi şi
persecutaţi chiar şi în zilele noastre, într-o lume care se arată indiferentă faţă
de astfel de masacre
(RV – 4 octombrie 2008) Sâmbătă după-amiază, beatificarea, în catedrala din Trieste,
a preotului istrian Francisc Bonifacio, ucis din ură faţă de credinţă, de miliţienii
lui Tito, în 1946. Ritul de beatificare a fost prezidat de episcopul de Trieste, monseniorul
Eugenio Ravignani, în timp ce formula de beatificare a fost pronunţată de arhiepiscopul
Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor. La sfârşitul Sfintei
Liturghii, monseniorul Amato a pronunţat un discurs al cărui conţinut merge dincolo
de realitatea locală, de aceea vă propunem o sinteză. Punând în evidenţă “martiriul
eroic” al părintelui Bonifacio, la care a fost supus „din iubire pentru Cristos şi
pentru Evanghelia sa”, prelatul a amintit cum miliţieni titoişti „l-au torturat cu
cruzime, aruncându-l într-o dolină, ca pe carcasa unui câine”. Cu toate acestea, preotul
de numai 34 de ani şi-a iertat asasinii. Întreaga sa viaţă don Bonifacio a fost „un
semănător neobosit de lumină şi de speranţă, într-un moment de mari suferinţe şi de
moarte”. Monseniorul Amato a subliniat cum şi astăzi Biserica este supusă persecuţiilor,
iar creştinilor le este negată – în mod vădit – libertatea religioasă sau le este
limitată această libertate, aşa cum se întâmplă în Afganistan, Arabia Saudită, Coreea
de Nord şi China. „Există o adevărată geografie a terorii”, a subliniat prelatul,
dând ca exemplu China, unde sunt întemniţaţi episcopi, preoţi şi simpli credincioşi,
pentru simplul fapt că sunt catolici nesupuşi regimului”; Etiopia, unde este persecutat
oricine predică Evanghelia şi Eritreea, unde circa 2000 de creştini sunt deţinuţi.
De asemenea, a amintit Nigeria – unde discipolii lui Cristos sunt răpiţi pentru a
fi apoi convertiţi cu forţa la islam, India, dar şi alte state – precum Sudanul –
unde creştinii sunt masacraţi, bisericile sunt arse, la fel spitalele, şcolile şi
casele unor congregaţii, toate acestea întâmplându-se în mijlocul indiferenţei lumii.
Vă propunem în continuare un portret al preotului istrian reconstruit din amintirile
fratelui, Giovanni Bonifacio, în vârstă de 84 de ani, care a încredinţat redacţiei
noastre centrale următoarea mărturie: • “Era un preot care trăia Evanghelia alături
de lume. Niciodată, dar niciodată nu era singur, ci întotdeauna în mişcare, printre
bolnavi, la catehism, în călătorii. Se întorcea acasă tare obosit şi când ajungea
recita Rozariul, iar ziua următoare îşi continua activitatea pastorală. Când l-au
ridicat era 11 septembrie iar lumea a aflat imediat, pentru că au sunat clopotele.
Ziua următoare m-am dus să-l caut prin pădurile din împrejurimi, iar mama ne încuraja
pe ceilalţi din familie, spunându-ne: „Răbdare, aveţi răbdare. O să vedeţi că-i vor
da drumul…”. Dar, din păcate, nu l-au eliberat. El ştia totul, chiar eu l-am atenţionat,
transmiţându-i mesajul unuia din partid care mi-a spus: „Avertizează-l pe don Francisc,
căci au intenţia să-l elimine pe fratele tău”, iar el avea forţa să glumească, spunându-i
altui deţinut: „Mario, dacă mă vor arunca într-o râpă, sper să fie înăuntru vreo saltea!”.
După aceea, am aflat câte ceva despre cum l-au ucis, dar fără să nutresc vreodată
sentimente de ură faţă de cei care i-au făcut rău fratelui meu. Chiar şi acum îi iertăm,
căci fratele meu a fost primul care a iertat, tocmai în momentul în care îl asasinau”.
Aici serviciul audio: