În sărbătoarea Sfântului Francisc din Assisi, beatificarea a doi preoţi: Francisc Pianzola, apostol al lucrătoarelor din orezării şi Francisc Bonifacio, ucis de către miliţienii lui Tito pentru că era preot

(RV – 3 octombrie 2008) Sâmbătă, 4 octombrie, Biserica proclamă doi noi Fericiţi: părintele Francisc Pianzola, din regiunea italiană Lombardia, cunoscut ca „ca preotul sfânt din orezării” şi părintele istrian Francisc Bonifacio, un om al reconcilierii în timpuri de ură interetnică, ucis de către miliţienii lui Tito, în 1946.
Doi preoţi care şi-au dedicat viaţa oamenilor umili, din iubire pentru Cristos. Don Pianzola a cărui beatificare se va face în catedrala din Vigevano, a fost purtător al Cuvântului lui Dumnezeu în regiunea Lomellina în prima jumătate a secolului XX. El a dus Vestea cea Bună printre muncitoarele din orezării, chemate în italiană „mondine”, dar şi în fabrici, în rândul muncitorilor exploataţi şi fără drepturi, trăind alături de ei în sărăcie şi trudă şi dorind să fie chemat „părintele Nimic”. Don Pianzola a fondat congregaţia Surorile Misionare ale Neprihănitei Regine a Păcii şi Oblaţii diecezani ai Neprihănitei. Despre carisma acestora, să o ascultăm pe călugăriţa Tiziana Conterbia, postulatoarea cauzei de beatificare a preotului Francesc Pianzola:
• “Congregaţia şi oblaţii diecezani răspund exigenţei de a fi mereu prezenţi în mijlocul suferinţei trăite de poporul abandonat sieşi chiar de Biserică, care s-a dezinteresat, actualizând cu întârziere enciclica Rerum Novarum. Această situaţie l-a tulburat pe Francisc încă de când studia în seminar, propunându-i episcopului ca prelaţii şi călugării să meargă împreună pentru a catehiza, a da ajutor şi a manifesta solidaritatea faţă de populaţie, care avea nevoie să-i simtă aproape. La fel şi călugăriţele misionare care trebuiau trimise printre femeile din ferme pentru a le da noi posibilităţi şi a le vorbi despre marea potenţialitate pe care o conţinea în sine lumea feminină, dar pe care aceasta nu reuşea s-o exprime”.
Tot sâmbătă, 4 octombrie, va fi beatificat la Trieste, în catedrala San Giusto, părintele Francisc Ioan Bonifacio, un preot care a fost mereu aproape de cei săraci şi bolnavi, om al păcii într-o epocă de resentimente profunde, în Istria eliberată de nazişti şi fascişti. În ciuda ameninţărilor, a continuat – plin de curaj – să vestească Evanghelia. Dar miliţienii lui Tito s-au năpustit asupra lui, l-au torturat, l-au ucis şi l-au aruncat, probabil, într-o dolină. Părintele Bonifacio a murit iertându-şi asasinii. Dar de ce a fost asasinat? Ne răspunde episcopul de Trieste, Eugenio Ravignani:
 • “Mai ales, pentru faptul că era preot. Ceea ce dorea să se impună într-o susţinută ideologie atee era descreştinarea populaţiei noastre. Se dorea impunerea ateismului, se interzicea intrarea în biserici, la fel şi căsătoriile religioase. Cine era legat în vreun fel de structurile regimului nu putea nici măcar să-şi boteze copiii.
Însă, acest om îşi continua misiunea într-o mică realitate formată din căsuţe izolate din zone rurale, ţinând unită lumea printr-o educaţie puternic legată de Evanghelie, cu participare la Sfânta Liturghie duminicală şi la Sfânta Euharistie şi mai ales, îi reunea pe tineri într-o experienţă creştină, implicându-i în special în „Acţiunea Catolică”. Devenise, aşadar, un preot vădit incomod care contrasta un plan ce se realiza din păcate, în acel moment”.
Aici serviciul audio: