Papa la audienţa generală, catehză dedicată Sfântului Paul: credinţa nu se naşte dintr-un mit, nici dintr-o idee ci din întâlnirea cu Cel Înviat, în viaţa Bisericii

(RV - 24 septembrie 2008) Credinţa noastră nu se naşte dintr-o idee ci din întâlnirea personală cu Cristos înviat: a afirmat miercuri dimineaţă Benedict al XVI-lea, în cursul audienţei generale desfăşurate în Piaţa Sfântul Petru. Papa a continuat ciclul catehezelor dedicat vieţii Sfântului Paul, cu ocazia Anului Paulin.

 
• Benedict al XVI-lea a vorbit în cateheza sa despre relaţia dintre Paul şi Apostolii care l-au precedat în urmarea lui Isus. Aceste raporturi - a observat Papa - au fost marcate întotdeauna de profund respect şi, în acelaşi timp, de acea sinceritate care îi provenea Apostolului Neamurilor din apărarea adevărului Evangheliei. Deşi el era, de fapt, contemporan al lui Isus din Nazaret, nu a avut niciodată prilejul să-l întâlnească în timpul vieţii sale publice. De aceea, după străfulgerarea de pe drumul Damascului, a simţit nevoia să-i consulte pe cei dintâi ucenici ai Învăţătorului, care fuseseră aleşi de El pentru ca să-i poarte Evanghelia până la marginile lumii.

Scrisoarea către Galateni reproduce o importantă dare de seamă privind contactele întreţinute cu unii dintre cei Doisprezece: înainte de toate întâlnirea sa cu Petru care fusese ales ca Kephas, cuvânt aramaic care înseamnă stâncă „pe care se zidea Biserica”. De asemenea cu Iacob, „fratele Domnului” şi cu Ioan. Paul nu ezită să-i recunoască drept "coloane ale Bisericii". Deosebit de semnificativă este întâlnirea cu Petru, verificată la Ierusalim: Paul a rămas la el 15 zile pentru „a-l consulta”, adică pentru a fi informat asupra vieţii pământeşti a Celui Înviat, care îl cucerise pe drumul Damascului şi acum îi schimba existenţa în mod radical: din persecutor al Bisericii lui Dumnezeu devenise evanghelizator al credinţei în Mesia răstignit şi Fiu al lui Dumnezeu, pe care în trecut căutase să-l distrugă.

Ne întrebăm ce gen de informaţii a avut Paul despre Isus Cristos în cei trei ani care au urmat întâlnirii de la Damasc?
Sfântul Paul - a afirmat papa Benedict - relatează cu fidelitate toate informaţiile primite de la Apostoli iar în Scrisorile sale sunt importante mai ales pasajele relative la Euharistie şi la Înviere: „Vă transmit ceea ce şi au am primit”, spune în prima sa Scrisoarea către Corinteni. Sunt elemente constitutive şi privesc Euharistia şi Învierea. Este vorba de fragmente formulate deja în anii 30. Ajungem astfel la moartea, îngroparea în inima pământului şi la învierea lui Isus. Papa s-a oprit mai întâi la Euharistie.
• „Cuvintele lui Isus la Ultima Cină sunt realmente pentru Paul centrul vieţii Bisericii. Biserica se edifică plecând de la acest centru, devenind astfel ea însăşi. Pe lângă acest centru euharistic, în care se naşte continuu Biserica - şi pentru toată teologia Sfântului Paul, pentru toată gândirea sa - aceste cuvinte au avut un impact considerabil asupra relaţiei personale a lui Paul cu Isus. Pe de o parte atestă că Euharistia luminează blestemul crucii, schimbându-l în binecuvântare, şi pe de alta, explică importanţa însăşi a morţii şi învierii lui Isus”. În Scrisorile sale, instituirea euharistică devine, personalizând, acel „pentru mine”, ştiind că în acel „voi” el însuşi era cunoscut şi iubit de Isus şi pe de altă parte „pentru toţi”: acest „pentru voi” devine „pentru mine” şi „pentru Biserică”, adică şi „pentru toţi al jertfei ispăşitoare a Crucii.
• „De la şi în Euharistie, Biserica se edifică şi se recunoaşte ca 'Trup al lui Cristos', alimentat în fiecare zi de puterea Duhului celui Înviat”.
Celălalt text, asupra Învierii, ne transmite din nou aceeaşi formulă de fidelitate. „Vă transmit deci, înainte de toate ceea ce şi eu am primit: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost îngropat şi a înviat a trei a zi, după Scripturi, şi s-a arătat lui Petru şi apoi Celor Doisprezece”. Şi în această tradiţie transmisă de Paul revine acel „pentru păcatele noastre”, care pune accentul pe dăruirea de sine făcută de Isus Tatălui pentru a ne elibera de păcate şi de moarte. Din această dăruire de sine, Paul va scoate expresiile cele mai angajante şi fascinante ale raportului nostru cu Cristos: „Pe acela care nu cunoscuse păcatul, Dumnezeu l-a tratat ca păcat în favoarea noastră, pentru ca noi să putem deveni prin el dreptatea lui Dumnezeu”.
• Papa s-a referit aici la Martin Luther, pe atunci monah augustinian, care comenta astfel aceste expresii paradoxale ale lui Paul: „Acesta este grandiosul mister al harului divin faţă de păcătoşi: că printr-un minunat schimb păcatele noastre nu mai sunt ale noastre, dar ale lui Cristos şi dreptatea lui Cristos nu mai este a lui Cristos ci a noastră” (Comentariul la Psalmi dintre anii 1513-1515). Şi astfel am fost salvaţi.

În vestirea, în kerigma originară, transmisă din gură în gură, merită să fie semnalată folosirea verbului „a înviat” în loc de „a fost înviat” care ar fi mai logic de utilizat, în continuitate cu „a murit…şi a fost îngropat”. Forma verbală „a înviat” este aleasă - a explicat Papa - pentru a sublinia că învierea lui Cristos are influenţă până în prezentul existenţei credincioşilor: putem să o traducem cu „a înviat şi continuă să trăiască” în Euharistie şi în Biserică. Astfel toate Scripturile dau mărturie despre moartea şi învierea lui Cristos - deoarece - cum a scris Ugo din Sfântul Victor - toată divina Scriptură vorbeşte despre Cristos şi găseşte în Cristos împlinirea sa (De arca Noe, 2,8). Dacă Sfântul Ambroziu din Milano va putea spune că „în Scriptură noi îl citim pe Cristos”, este pentru că Biserica de la origini a recitit toate Scripturile lui Israel, plecând de la şi întorcându-se la Cristos.

Din întâlnirea cu apostolii de la prima oră, Paul constată că el predică aceeaşi Evanghelie şi totodată îşi vede misiunea de a evangheliza păgânii, confirmată de Apostoli:
• „Importanţa pe care el o acordă Tradiţiei vii a Bisericii, pe care o transmite comunităţilor sale, demonstrează cât este de greşită viziunea celui care atribuie lui Paul inventarea creştinismului: înainte de a-l evangheliza pe Isus Cristos, Domnul său, el l-a întâlnit pe drumul Damascului şi l-a frecventat în Biserică, observându-i viaţa în Cei Doisprezece şi în aceia care l-au urmat pe drumurile Galileii”.
Paul din persecutor al creştinilor devenise deci un înflăcărat evanghelizator al acelei credinţe în Mesia răstignit care îi schimbase existenţa pe drumul Damascului. Prin urmare nici o invenţie, dar - din contra - vestirea unui fapt:
• „Credinţa noastră nu se naşte dintr-un mit, nici dintr-o idee, ci din întâlnirea cu Cel Înviat, în viaţa Bisericii”.
Papa a anunţat, în final, că în următoarele cateheze va aprofunda contribuţia dată de Paul Bisericii de la începuturile ei. Dar misiunea primită de la Cel Înviat în direcţia evanghelizării păgânilor are nevoie să fie garantată şi confirmată de aceia care i-au dat lui şi lui Barnaba mâna dreaptă, în semn de aprobare a apostolatului şi evanghelizării lor şi de primire în unica comuniune a Bisericii lui Cristos.

În momentul saluturilor particulare, adresându-se pelerinilor din Republica Cehă, Pontiful a amintit că duminică - 28 septembrie - Biserica sărbătoreşte în această ţară solemnitatea Sfântului Venceslau , patronul principal al naţiunii cehe. Benedict al XVI-lea a invitat catolicii cehi să păstreze moştenirea lor spirituală, transmiţând-o intactă noilor generaţii.

Salutând credincioşii portughezi a îndemnat creştinii să arate tuturor că fericirea pe acest pământ este a-l iubi pe Isus Cristos.

În fine, a adresat un salut unui grup de tineri aparţinând Asociaţiei „Rândunele-Citadela păcii din Arezzo”, Italia între care - a amintit „unii provenind din Caucaz”, formulând auspicii pentru o justă cultură a convieţuirii paşnice între popoare şi promovarea înţelegerii şi reconcilierii.

Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa la terminare audienţei generale de miercuri, în Piaţa Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge pe această cale la toţi ascultătorii noştri care o primesc în spirit de credinţă.
 
Aici serviciul audio: