2008-09-19 19:15:58

Vineri: sumarul emisiunii


(RV - 19 septembrie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:

 
- Daţi mărturie despre speranţa creştină pentru a învinge sărăcie, violenţa şi fenomenul secularismului: îndemn al papei Benedict al XVI-lea, primind vineri dimineaţă în audienţă comună, la Castel Gandolfo, episcopi panamezi, la încheierea vizitei lor ad Limina Apostolorum.

- Creştini şi musulmani să apere împreună demnitatea familiei: invită Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios, în mesajul către lumea musulmană, cu ocazia încheierii Ramadanului.

- Cardinalul Ennio Antonelli, noul preşedinte al departamentului vatican pentru familie, a prezentat Întâlnirea mondială a familiilor care se va ţine în Mexic în ianuarie 2009.

- Pe pământul croat „istoria vorbeşte de fidelitate şi de sfinţenie”, a afirmat cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, prezidând joi, în catedrala din Split, celebrarea euharistică pentru cei 1700 de ani de la întemeierea oraşului şi în cea de-a zecea aniversare a vizitei lui Ioan Paul al II-lea. Vineri, la Zagreb, cardinalul Bertone a întâlnit preşedintele Croaţiei, Stiepan Mesič şi premierul Ivo Sanader şi a binecuvântat spaţiile Universităţii catolice din Zagreb.

- Arhiepiscopia Majoră de Alba-Iulia şi Făgăraş, împreună cu Asociaţia Cercetătorilor Istoriei Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, organizează sâmbătă, 20 septembrie 2008, începând cu orele 10,00, în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime" din Blaj, un program liturgic şi cultural-istoric, consacrat comemorării a 240 de ani de la trecerea la Domnul a episcopului Inochenţiu Micu-Klein. Astfel, după parastasul de pomenire, vor adresa cuvântări omagiale Preafericirea Sa Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, şi Preasfinţia Sa Virgil, Episcop de Oradea. În continuare vor prezenta alocuţiuni profesorii universitari, Ioan Chindriş, Iacob Mârza, Ioan Buzaşi şi cercetătorul Ciprian Ghişa: informează părintele Adin Pop de la Departamentul de Presă, Blaj.

- În zilele de 20 şi 21 septembrie, PS Petru Gherghel, responsabil pentru pastorala migranţilor şi itineranţilor în cadrul Conferinţei episcopilor catolici din România, va participa, în Italia, la celebrările legate de sărbătoarea comunităţii din Cesano Boscone, unde comunitatea română şi comunităţile din regiunea Lazio sunt în centrul atenţiei timp de 11 zile, cât durează sărbătoarea, între 12 şi 22 septembrie. Sfânta Liturghie şi procesiunea din ziua de 21 septembrie vor fi prezidate de PS Petru Gherghel. Printre alţii, vor participa şi pr. Traian Valdman, din partea Patriarhiei Ortodoxe Române din Bucureşti şi parohul comunitari ortodoxe din metropola lombardă şi pr. Marcel Mititelu, responsabil cu pastoraţia românilor catolici de rit latin din Milano.

- Ia amploare violenţa anticatolică în India. Incendiată joi catedrala catolică „Sfinţii Petru şi Paul”, în dieceza de Jabalpur, în Madhya Pradesh, stat din India centrală. Spre seară, un grup restrâns de extremişti a pătruns în biserică vărsând benzină şi dându-i foc. Edificul a fost aproape complet distrus.

- Sâmbătă, la Pompei, pelerinaj naţional al familiilor. Un parcurs de credinţă, lung de 3 kilometri, uneşte - începând de la ora 15 - zona Sanctuarului Maicii Domnului a Rozariului; este vorba de primul pelerinaj naţional al familiilor pentru familie promovat de Mişcarea Reînnoirii în Duhul Sfânt care prevede trei momente principale: recitarea Sfântului Rozariu, cu cele 20 de mistere însoţite - după fiecare - de mărturia unei familii, actul de încredinţare solemnă a familiilor Maicii Domnului şi Sfânta Liturghie celebrată de arhiepiscopul prelat şi delegat la sanctuarul din Pompei, mons. Carlo Liberati.

- Vineri, în toate diecezele din Bolivia, zi de rugăciune voită de Conferinţa episcopală, pentru reconciliere, pace şi evitarea războiului civil.

- China: a fost pus în libertate, de către poliţie, mons. Iuliu Jia Zhiguo, episcop de Zhending, în provincia de Hebei. Episcopul rămâne în stare de arest la domiciliu, controlat zi şi noapte de un grup de agenţi, neputând întâlni credincioşi şi preoţi: informează agenţia AsiaNews.

- La invitaţia episcopului de Tarbes şi Lourdes, mons. Kacques Perrier, arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, liderul Comuniunii anglicane se va duce în pelerinaj la sanctuarul de la Lourdes pentru a celebra cea de-a 150-a aniversare a apariţiilor Sfinte Fecioare. Arhiepiscopul va predica în cursul Liturghiei care va fi celebrată pe 24 septembrie de cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

- Conferinţa episcopală din Statele Unite ale Americii a invitat cei doi principali candidaţi la alegerile prezidenţiale americane, John McCain şi Barak Obama, să se întâlnească cu un grup de episcopi şi să-şi expună ideile asupra diferitelor chestiuni aflate în centru campaniei electorale.

- Arhiepiscopul de Bogotà şi primat al Columbiei, cardinalul Pedro Rubino Sàenz s-a exprimat împotriva proiectului de lege care autorizează eutanasia.

- Minunea Sfântului Ianuariu: s-a repetat şi anul acesta, vineri 19 septembrie, în comemorarea liturgică a sfântului martiri episcop de Benevento, lichefierea sângelui păstrat în două vase de sticlă, în catedrala din Napoli. Fenomenul s-a verificat în timpul liturghiei celebrate de cardinalul Crescenzio Sepe, arhiepiscopul oraşului, în prezenţa unei mari adunări de credincioşi.

- Sâmbătă, 20 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Eustatie şi Teopista cu fiii lor, Agapiu şi Teopist, martiri, anul 277; în calendarul roman sau latin Sfinţii Martiri din Coreea, Andrei Kim Taegon, primul preot al acestei ţări; apostolul laic Paul Chong Hasang şi cei 101 însoţitori, martirizaţi în valurile de persecuţii declanşate între anii 1839 şi 1867. Au fost canonizaţi de papa Ioan Paul al II-lea, în ziua de 6 mai 1984, cu ocazia călătoriei sale apostolice în această ţară din Extremul Orient.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.