Papa încurajează episcopii francezi să lucreze în unitate şi încredere în deplină comuniune cu Petru

(RV - 15 septembrie 2008) Foarte intensă întâlnirea pe care papa Benedict al XVI-lea a avut-o duminică după amiază cu episcopii francezi în Hemiciclul „Sfânta Bernadeta” la Lourdes, locul tradiţional pentru sesiunile plenare ale Conferinţei lor episcopale. Într-un amplu discurs succesorul lui Petru a abordat principalele subiecte de actualitate ale Bisericii în Franţa.

Din Lourdes, trimisa noastră Francesca Sabatinelli:
• „A fost un discurs important cel ţinut de Papa episcopatului francez; cuvintele sale au atins aspectele fundamentale ale misiunii episcopilor; le-a sugerat posibile instrumente pentru a înfrunta actualele preocupări ale Bisericii din ţara lor şi i-a încurajat „să lucreze în unitate şi cu încredere în deplină comuniune cu Petru”. A vorbit despre importanţa fundamentală a catehezei care „nu este înainte de toate o chestiune de metodă, ci de conţinut”. Evanghelia de fapt trebuie vestită „cu fidelitate reală faţă de bogăţia proprie”. De aici, necesitatea „unei pregătiri temeinice a catiheţilor” pentru „transmiterea integrală a credinţei”. Papa l-a citat pe Sfântul Paul care afirmă că „va veni timpul când nu vor mai primi învăţătura sănătoasă, ci, după poftele proprii, se vor înconjura de o mulţime de învăţători care să le delecteze auzul” (2Tim 4,3-4). A revenit apoi vorbind despre nevoia de vocaţii la preoţie şi viaţa călugărească care trebuie să fie încurajate, favorizate şi primite. „Preoţia este indispensabilă pentru Biserică - a spus - în interesul laicilor înşişi”. Apoi a precizat: „Preoţii nu pot delega funcţiile lor credincioşilor când e vorba de propriile îndatorii” specifice. Expresia cea mai înaltă a vieţii sacerdotale şi episcopale, la fel ca învăţământul catihetic, este cultul liturgic. Benedict al XVI-lea a citat documentul Motu Proprio intitulat „Summorum Pontificum” intrat în vigoare cu un an în urmă, care a permis folosirea Liturghierului papei Pius al V-lea reformat de Ioan al XXIII-lea în 1962 şi care în Franţa a creat unele contraste:
• „Unele roade ale acestor dispoziţii s-au arătat deja, şi sper ca indispensabila liniştire a spiritelor să fie, prin harul lui Dumnezeu, pe cale de a se realiza. Îmi dau seama de dificultăţile pe care le întâmpinaţi, dar nu mă îndoiesc că puteţi ajunge, în timpi rezonabili, la soluţii satisfăcătoare pentru toţi, încât cămaşa fără cusături a lui Cristos să nu cunoască alte rupturi. Nimeni nu este de prisos în Biserică. Fiecare, fără excepţii, trebuie să se poată simţi în ea „acasă la el”, şi niciodată refuzat. Dumnezeu, care îi iubeşte pe toţi oamenii şi nu vrea ca vreunul să piară, ne încredinţează această misiune făcând din noi Păstori ai oilor sale. Nu putem să nu-i aducem mulţumiri pentru onoarea şi încrederea pe care ni le rezervă. Să ne sforţăm de aceea să fim mereu servitori ai unităţii!”

De o urgenţă deosebită este situaţia familiei care - a spus - înfruntă „astăzi adevărate vijelii”: „de mai multe decenii de fapt legile au relativizat în multe ţări natura sa de celulă primordială a societăţii”:
• „Adesea legile caută mai mult să se adapteze obiceiurilor şi revendicărilor unor indivizi şi grupuri particulare, care nu promovează binele comun al societăţii. Uniunea stabilă dintre un bărbat şi o femeie, rânduită pentru edificarea unei bunăstări pământeşti, mulţumită naşterii copiilor dăruiţi de Dumnezeu, nu mai este, în mintea unora, modelul spre care tinde angajarea conjugală. Totuşi experienţa învaţă că familia este osul dur pe care se sprijină organismul întregii societăţi”.

A amintit apoi indisolubilitatea sacramentului căsătoriei. Biserica - a afirmat - vrea să rămână fidelă mandatului lui Isus. „Desigur - a observat - nimeni nu poate nega existenţa multor încercări, uneori foarte dureroase” prin care trec unele familii:
• „Va fi necesar ca familiile în dificultate să fie însoţite, ajutate să înţeleagă măreţia căsătoriei şi încurajate să nu relativizeze voinţa lui Dumnezeu şi legile de viaţă pe care El ni le-a dat. O chestiune deosebit de dureroasă este aceea a divorţaţilor recăsătoriţi. Biserica, care nu poate să se opună voinţei lui Cristos, păstrează cu fidelitate principiul indisolubilităţii căsătoriei, deşi tratând cu mare afecţiune bărbaţii şi femeile care, din diverse motive, nu ajung să-l respecte. Nu putem deci să admitem iniţiativele ce tind să binecuvânteze uniunile ilegitime. Exortaţia apostolică Familiaris consortio a indicat drumul deschis de o gândire respectuoasă faţă de adevăr şi faţă de caritate”.
Papa a exprimat în continuare preocupările sale pentru tineri, pe care îi stimează şi preţuieşte, dar care trăiesc „într-o lume ce le face curte şi le flatează instinctele josnice”, şi cu Ioan Paul al II-lea a amintit: „Permisivitatea morală nu face omul fericit”. Mai departe, papa a vorbit despre rădăcinile creştine ale Franţei: a lua act de ele va permite cetăţenilor să înţeleagă atât provenienţa cât şi destinaţia lor. Sfântul Scaun, a explicat, doreşte să respecte originalitatea situaţiei franceze: în această optică este important a găsi o calea nouă pentru interpretarea şi trăirea valorilor pe care s-a clădit identitatea naţiunii.

Şi apoi, revenind asupra posibilităţii preconizate de preşedintele francez Sarkozy, care în discursul de bun venit a reparcurs noţiunea de laicitate pozitivă pentru o colaborare sănătoasă între Stat şi Biserică, a spus:
• Premisele socio-politice ale unei străvechi neîncrederii, sau chiar ostilităţi se diluează puţin câte puţin. Biserica nu revendică pentru sine locul Statului. Ea nu vrea să-i ia locul. De fapt este o societate bazată pe convingeri, care se simte responsabilă de tot ansamblul şi nu se poate mărgini la ea însăşi. Ea vorbeşte cu libertate şi dialoghează cu tot atâta libertate în dorinţa de a ajunge la edificarea libertăţii comune”.

În fine, Papa a indicat episcopilor francezi necesitatea de a continua construirea dialogului ecumenic şi interreligios, o angajare ce necesită cunoaştere reciprocă, deoarece „ignoranţa mai mult distruge decât construieşte”. Dar e nevoie de discernământ deoarece „bunăvoinţa nu este de ajuns”. În încheiere Papa a lăsat un important consemn episcopilor francezi. În acea Franţă unde în urmă cu mai bine de 60 de ani s-a celebrat eliberarea de nazism acum „convine să se lucreze pentru o adevărată eliberare spirituală:
• „Omul are nevoie mereu să fie eliberat de temerile sale şi de păcatele sale. Omul trebuie să înveţe fără răgaz sau să înveţe din nou că Dumnezeu nu este duşman al său, dar Creatorul său plin de bunătate. Omul are nevoie să ştie că viaţa sa are un sens şi că el este aşteptat, la capătul permanenţei sale pe pământ, să ia parte fără sfârşit la slava lui Cristos în ceruri”.
 
Aici serviciul audio: