Acum se cuvine să lucraţi pentru o adevărată eliberare spirituală a omului: papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea cu episcopii francezi la Lourdes

(RV - 14 septembrie 2008) Pentru prima dată de la începutul pontificatului, papa Benedict a întâlnit împreună toţi episcopii francezi împreună cu preşedintele Conferinţei lor cardinalul André Vingt-Trois, arhiepiscop de Paris. Întâlnirea a avut lot duminică puţin după ora 17 la Hemiciclul Sfânta Bernadetta din Lourdes, locul obişnuit în care episcopatul francez ţine sesiunile sale plenare.

 
Perspectiva evanghelică, teologică a realităţii bisericeşti este prezentă în toate discursurile actualului Pontif Roman. Este modul său normal de a vedea realitatea din jur. Papa urmează cu atenţie „misterul mântuirii care se realizează prin misiunea Bisericii şi nu „interesul Bisericii ca structură”. E foarte concret. Afirmă că îi sunt cunoscute multele provocări şi preocupări ale episcopilor francezi şi de aceea - a spus - „aş vrea să profit de această ocazie ca să reflectez împreună cu voi asupra câtorva teme despre care ştiu că sunt în atenţia voastră”.

De fapt papa Benedict s-a oprit asupra unui număr de zece teme.

„Biserica - Una, una, sfântă, catolică şi apostolică - v-a generat prin Botez”. Succesori ai Apostolilor, reprezentaţi pe Cristos în calitate de cap în diecezele care v-au fost încredinţate…Misiunea voastră, mai presus de toate spirituală, consistă deci în a crea condiţiile necesare pentru ca credincioşii să poată „cânta cu o singură voce prin Cristos un imn Tatălui” (Ef 4,2).

Cateheza ca un mijloc pentru a face să crească în fiecare botezat gustul de Dumnezeu şi înţelegerea sensului vieţii: ca mijloc al unei asimilări organice a ansamblului revelaţiei creştine.

Promovarea vocaţiilor la Preoţie şi viaţa consacrată. „Ţin să dau tot sprijinul celor cărora nu le este teamă, cum a făcut Cristos, să invite tineri şi mai puţin tineri să se pună în slujba Învăţătorului care este aici şi cheamă”.

Rolul de neînlocuit al preoţiei şi al preotului în comunitatea eclezială. „Preoţii nu pot delega funcţiilor lor credincioşilor în ceea ce priveşte îndatoririle proprii”. „Viaţa lor spirituală este fundamentul vieţii lor apostolice”: „importanţa celebrării Sacramentelor, mai presus de toate a Euharistiei şi Reconcilierii; fiţi aproape de ei şi acordaţi o atenţie deosebită celor care sunt în dificultate, bolnavi sau vârstnici”.

Liturgia - universalitatea Bisericii: „Cultul liturgic este expresia cea mai înaltă a vieţii sacerdotale şi episcopale, precum şi învăţământul catehetic”. Posibilitatea de a folos atât Liturghierul Fericitului Ioan al XXIII-lea din 1962 cât şi cel al lui Paul al VI-lea din 1970. Unele roade ale acestor dispoziţii s-au manifestat deja şi sper ca liniştirea indispensabilă a spiritelor să se fi manifestat deja. Înţeleg dificultăţile voastre şi sper să se ajungă în timpi rezonabili la soluţii satisfăcătoare pentru toţi, astfel încât cămaşa fără cusături a lui Cristos să nu cunoască alte rupturi. Nimeni nu este "în plus", de prisos în Biserică. Fiecare, fără excepţie, în ea trebuie să se poată simţi „acasă la el” şi niciodată refuzat. Să ne sforţăm de aceea să fim mereu servitori ai unităţii.

Situaţia familiei. Cuplul şi familia înfruntă astăzi adevărate furtuni. Adesea legile caută mai mult să se adapteze obiceiurilor şi revendicărilor din partea unor indivizi sau grupuri particulare, care nu promovează binele societăîţii. Uniunea stabilă dintre un bărbat şi o femeie, orânduită pentru edificarea bunăstării pământeşti, mulţumită naşterii de copii dăruiţi de Dumnezeu, nu mai este, în mintea unora, modelul spre care tinde angajarea conjugală. Cu toate acestea experienţa învaţă că familia este osul dur pe care se sprijină organismului întregii societăţi. Mai mult, creştinul ştie că familia este şi celula vie a Bisericii...Aveţi dreptate să ţineşi cu fermitate, chiar cu preţul de a merge împotriva curentului, la principiile care dau forţa şi măreţia Sacramentului căsătoriei.
Desigur, nimeni nu poate nega existenţe multor încercări, uneori dureroase, prin care trec anumite cămine familiale. E necesar ca familiile în dificultate să fie însoţite, ajutate să înţeleagă măreţia căsătoriei, încurajate să nu relativizeze voinţa lui Dumnezeu şi legile de viaţă pe care El le-a dat. O chestiune deosebit de dureroasă este cea a celor divorţaţi şi recăsătoriţi. Biserica păstrează cu fidelitate principiul indisolubilităţii căsătoriei, deşi este aproape şi manifestă afecţiune pentru bărbaţii şi femeile care, din diferite motive, nu reuşesc să-l respecte. Nu se pot admite iniţiativele care vizează binecuvântarea uniunilor ilegitime. În toate, o gândire respectuoasă a adevărului în caritate.


Tinerii sunt în centrul preocupărilor mele. Papa îl citează pe Ioan Paul al II-lea: "Permisivitatea morală nu face omului fericit".

Naţiunile nu trebuie să accepte să vadă dispărând ceea ce constituie identitatea lor specifică.

Dialogul ecumenic şi intereligios. Obiectivul dialogurilor, evident, diferite în natura şi finalităţile respective, este căutarea şi aprofundarea Adevărului.

În fine, papa Benedict face o aluzie semnificativă la nevoile timpurilor: acum se cuvine să lucraţi pentru o adevărată eliberare spirituală. Omul are mereu nevoie de a fi eliberat de temerile şi de păcatele sale. Trebuie să înveţe fără răgaz sau să înveţe din nou că Dumnezeu nu este duşmanul său, dar Creatorul său plin de bunătate.