Fugiţi de idolatria banului, a puterii şi chiar de cea a cunoaşteri! Îndemn al lui Benedict al XVI-lea lansat la Liturghia de la „Esplanade des Invalides” din Paris. Şi apoi: „Niciodată Dumnezeu nu cere omului să-şi sacrifice raţiunea”

(RV - 13 septembrie 2008) Papa Benedict al XVI-lea a celebrat sâmbătă în comemorarea liturgică a Sfântului Ioan Crizostomul sau Ioan Gură de Aur, episcop şi învăţător al Bisericii, Sfânta Liturghie pentru credincioşii regiunii „L’Île de France”. Textele Liturghiei au cele pentru Sfântul zilei, folosindu-se cântul gregorian dar şi cântări polifonice, Profesiunea de credinţă sau Crezul - dialogat şi Rugăciunea euharistică III.
Celebrarea Liturghiei a avut loc pe Esplanada Invalizilor din Paris.

(Este vorba de un impozant complex monumental format din Hôtel des Invalides, de Muzeul Armatei şi de Biserica Domului. Biserica Sfântului Ludovic al Invalizilor, având ca prelungire Biserica Domului, este catedrala Ordinariatului Militar şi aici a fost executată pentru prima dată Missa „Requiem” a compozitorului Hector Berlioz în 1837; şi tot în aceeaşi catedrală, teologul dominican Părintele Yves-Marie Congar, internat la Hôtel des Invalides, a primit din mâinile cardinalului Johannes Willebrands, la 8 decembrie 1994, bereta de cardinal. Domul păstrează din 1849 cenuşa trupului lui Napoleon. Lungă de 500m şi largă 250m, esplanada, cu cele şase grădini separă complexul monumental de râul Sena. Esplanada poate conţine circa 190 de mii de persoane).

Au participat circa 200 de mii de persoane iar alte 50 de mii au urmărit Liturghia pe ecrane gigant în spaţiile adiacente din Piaţa Vauban.

Predica lui Benedict al XVI-lea a fost o mare proclamare a lui Cristos mort şi înviat, prezent în Euharistia celebrată de Biserica care păşeşte începând din Cenaclu: Cristos care ne eliberează de idoli şi ne face părtaşi ai vieţii sale, misionari ai iubirii sale în lume; Cristos care ne face liberi, conştienţi de realitatea unei lumi atât de complexe; Cristos care este stânca pe care este zidită Biserica, comunitate de persoane care au o vocaţie. Toţi chemaţi, prin botez, iar unii şi prin darul preoţesc şi al carismei monastice.

„Prima Scrisoare a Sfântului Paul către Corinteni - a spus Papa - ne face să descoperim în acest an paulin, deschis la 28 iunie, cât de mult sfaturile date de Apostol rămân actuale”. „Fugiţi de idolatrie” (1Cor 10,14), scrie unei comunităţi foarte marcate de păgânism şi divizate între adeziunea la noutatea Evangheliei şi observarea vechilor practici moştenite de la strămoşi.
Fuga de idoli, însemna atunci să înceteze de a mai cinsti divinităţile Olimpului, să înceteze de a aduce jertfe sângeroase. Fuga de idoli însemna a merge la şcoala profeţilor Vechiului Testament, care denunţau tendinţa spiritului uman de a-şi forja false reprezentări ale lui Dumnezeu.
Cu excepţia poporului lui Israel care primise revelaţia unicului Dumnezeu, lumea antică era aservită cultului idolilor , care constituiau o puternică alienare şi abăteau omului de la adevăratul său destin. Ei îl împiedecau să recunoască faptul că Cristos este singurul Mântuitor, singurul care indică omului calea spre Dumnezeu.

Această invitaţie de a fugi de idoli rămâne valabilă şi azi. Lumea contemporană nu şi-a creat oare proprii idoli? Nu a imitat oare, chiar fără să ştie, păgânii din antichitate, abătând omul de la adevăratul său scop, de la fericirea de a trăi veşnic cu Dumnezeu?...Ispita de a idolatriza un trecut care nu mai există, uitându-i lipsurile; ispita de a idolatriza un viitor care încă nu există, crezând că omul doar cu forţele sale poate realiza fericirea eternă pe pământ!...Banul, setea de avere, de putere şi până şi setea de a şti nu au abătut oare omul de la adevăratul său Scop?

Benedict al XVI-lea face o deosebire clară între condamnarea idolatriei şi evaluarea persoanei care se găseşte în întuneric…Exprimă stimă pentru conştiinţa individuală, pentru alegerile făcute de persoana umană. „Sfântul Ioan Crizostomul observă că Sfântul Paul condamnă cu asprime idolatria ca un „păcat grav”, un „scandal”, o „adevărată ciumă” (Omilia 24 asupra Primei Scrisori către Corinteni, 1). El adaugă imediat că această condamnare radicală a idolatriei nu este în nici un caz o condamnare a persoane ca idolatră.

Niciodată în judecăţile noastre - spune Papa - nu trebuie să confundăm păcatul, care este inacceptabil şi păcătosul a cărui stare de conştiinţă nu o putem judeca şi care, în orice caz, este mereu susceptibilă de convertire şi de iertare…Niciodată Dumnezeu nu cere omului să sacrifice raţiunea! Niciodată raţiunea nu intră în contradicţie reală cu credinţa” Unicul Dumnezeu - Tatăl, Fiu şi Duh Sfânt - a creat - raţiunea noastră şi ne dăruieşte credinţa, propunând libertăţii noastră să o accepta ca un dar preţios. Cultul idolilor este ceea ce abate omul de la această perspectivă, şi raţiunea însăşi îşi poate plăsmui idoli.

Cum să ajungem la Dumnezeu? În a doua parte a predicii papa Benedict s-a întrebat cum putem ajunge să-L găsim sau să-l regăsim pe Acela pe care omul îl caută în străfundul său, deşi uitându-L atât de des? Sfântul Paul ne cere să facem uz nu numai de raţiunea noastră, dar mai presus de toate de credinţa noastră pentru a-L descoperi. Papa invită la descoperirea realităţi de credinţă prezente în pâinea pe care noi o frângem în Euharistie. Această pâine este împărtăşire cu Trupul lui Cristos; potirul de mulţumire pe care noi îl binecuvântăm este împărtăşire cu Sângele lui Cristos. O revelaţie extraordinară, ce ne vine de la Cristos şi ne este transmisă de Apostoli şi de toată Biserica de aproape două mii de ani: Cristos a instituit sacramentul Euharistiei în seara Joii Sfinte. El a voit ca jertfa sa să fie prezentată din nou, în mod nesângeros, ori de câte ori un preot spune din nou cuvintele consacrării asupra pâinii şi a vinului.

Omilia lui Benedict al XVI-lea sâmbătă dimineaţă 13 septembrie pe Esplanada Invalizilor din Paris este totodată o mare proclamare a lucrărilor minunate înfăptuite de Domnului. Şi Papa citează din nou pe Sfântul Ioan Gură de Aur, a cărei comemorare liturgică se celebrează la 13 septembrie. De fapt, continuă, „ceea ce este în potir este exact ceea ce a curs din coasta străpunsă şi de aceasta noi ne facem părtaşi”. Nu este numai participare şi împărtăşire, există şi uniune, el ne spune: În sinea ei Liturghia ne invită şi să fugim de idoli, deoarece - insistă Sfântul Paul - „nu puteţi bea potirul Domnului şi potirul demonilor” (1Cor 10,21). Liturghia ne invită să discernem ceea ce, în noi, ascultă de Duhul lui Dumnezeu şi ceea ce în noi rămâne în ascultarea duhului celui rău.

Euharistia este un mare dar al prezenţei lui Cristos. Este un dar legat în mod intrinsec de comunitatea de credinţă care este Biserica. „Ori de câte ori este celebrată o liturghie, ori de câte ori Cristos se face prezent în mod sacramental în Biserica sa, este înfăptuieşte lucrarea mântuirii noastre. A celebra Euharistia înseamnă de aceea a recunoaşte că Dumnezeu singur este în stare să ne dăruiască fericirea deplină, să ne înveţe adevăratele valori, valorile veşnice care nu vor apune niciodată. Dumnezeu este prezent pe altar, dar El este prezent de asemenea pe altarul inimii noastre când, împărtăşindu-ne, noi îl primim în sacramentul euharistic. El singur ne învaţă să fugim de idoli, miraje ale gândirii.

Papa a făcut un curajos şi puternic apel pentru a retrezi noi şi numeroase vocaţii la preoţie şi viaţa călugărească: „Aici, dragi locuitori ai Parisului şi regiunii pariziene, dar şi voi toţi care aţi venit din toată Franţa şi din alte ţări învecinate, permiteţi-mi să lansez un apel plin de încredere în credinţa şi în generozitatea tinerilor, care îşi pun întrebarea asupra vocaţiei călugăreşti sau sacerdotale: Nu vă fie teamă! Nu vă fie frică să vă dăruiţi viaţa lui Cristos! Nimic nu va înlocui vreodată ministerul preoţilor în viaţa Bisericii. Nimic nu va înlocui vreodată Liturghia pentru mântuirea lumii” Dragi tineri sau mai puţin tineri care mă ascultaţi, nu lăsaţi fără răspuns chemarea lui Cristos. Sfântul Ioan Crizostomul, în Tratatul despre Preoţie, a arătat cât de mult răspunsul omului poate întârzia să vine, dar el este exemplul viu al lucrării lui Dumnezeu asupra unei libertăţi umane care se lasă modelată de harul său.

Apoi Papa, la acest punct, a revenit asupra importanţei de a se elibera de idolatrie. Cristos în persoană ne-a învăţat să fugim de idolatrie, invitându-ne să clădim casa noastră pe stâncă (Lc 6,48).

„În această speranţă ce nu dă greş în prezenţa veşnică a lui Dumnezeu în fiecare din sufletele noastre, în această bucurie de a şti că Cristos este cu noi până la sfârşitul veacurilor, în această putere pe care Duhul Sfânt o dă tuturor bărbaţilor şi femeilor care acceptă să se lase prinşi de El, eu vă încredinţez. dragi creştini din Paris şi din Franţa acţiunii puternice şi milostivirii Dumnezeului iubirii care a murit pentru noi pe Cruce şi înviat biruitor în dimineaţa Paştelui. Tuturor oamenilor de bunăvoinţă care mă ascultă, le spun cu Sfântul Paul: „Fugiţi de cultul idolilor, nu încetaţi să face binele!”

 
Aici versiunea audio cu vocea Papei: