RV 12 sep 2008. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii: - Benedict
al XVI-lea a sosit vineri la Paris, pentru călătoria apostolică de patru zile în Franţa,
ca "martor al unui Dumnezeu care iubeşte şi mântuieşte". "Tinerii sunt preocuparea
mea cea mai mare", a afirmat Sfântul Părinte care a adăugat: "Rădăcinile Franţei sunt
creştine". Prompt, răspunsul dat de preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy: "Nu vrem
să aşezăm pe nimeni înaintea celorlalţi, dar noi ne revendicăm rădăcinile creştine".
- Despre tradiţionala întâlnire cu ziariştii aflaţi la bordul avionului împreună
cu papa Benedict în drum spre Paris, relatează directorul nostru general, părintele
Federico Lombardi. Papa a răspuns în franceză la patru întrebări timp de un sfert
de oră. Sosirea în Franţa: într-o lume ce oferă „puţine aspiraţii spirituale şi puţine
certitudini materiale”, „orice societate umană are nevoie de speranţă”
- În
cursul după amiezii Benedict al XVI-lea a primit la sediul nunţiaturii apostolice
câţiva reprezentanţi ai Comunităţii Ebraice introduşi de arhiepiscopul de Paris, cardinalul
André Vingt-Trois.
- Importantă întâlnire cu lumea culturii. Vineri la 17.30,
la centrul „Collège des Bernardins”, în prezenţa a 700 de reprezentanţi ai culturii
franceze, fiind invitaţi reprezentanţi ai UNESCO şi Uniunii Europene precum şi ai
comunităţii musulmane din Paris, papa Benedict al XVI-lea a ţinut un amplu discurs
despre „Cultura cuvântului” precum şi despre "Originile teologiei occidentale şi rădăcinile
culturii europene”.
- În timp ce papa Benedict al XVI-lea se află la Paris
în prima parte a călătoriei apostolice pe pământ francez, mare aşteptare la Lourdes,
la sanctuarul marian internaţional unde Sfântul Părinte soseşte sâmbătă seară la ora
18.
- Vineri seară, în etapa pariziană a călătoriei apostolice în Franţa, celebrarea
vesperelor prezidată de Sfântul Părinte în catedrala Notre-Dame, urmată de salutul
adresat tinerilor înainte de Veghea nocturnă de rugăciune. Sâmbătă dimineaţă, vizita
Papei la Institutul Franţei şi Sf. Liturghie pe Esplanada Invalizilor; după amiază,
plecarea spre Lourdes.
- În Italia, Sfântul Părinte l-a numit pe mons. Salvatore
Pappalardo nou arhiepiscop de Siracusa.
- Cardinalul Renato Raffele Martino,
preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii a încheiat la Fatima în
Portugalia primul Congres de pastorală socială promovat de episcopii portughezi.
-
După Bolivia şi Venezuela expulzează ambasadorul Statelor Unite ale Americii.
-
India. Poliţia a impus călugăriţelor Maicii Tereza să nu vorbească nimănui despre
episoadele de violenţă în care au fost agresate de militanţi hinduişti.
-
Sri Lanka. 465 de euro pentru 200.000 de refugiaţi: este colecta strânsă în rândul
populaţiei catolice, afectată la rândul ei de mari dificultăţi economice şi intemperiile
naturii.
- Filipine. Preşedinta Gloria Macapagal Arroyo şi-a exprimat sprijinul
faţă de Biserica Catolică locală în promovarea metodelor naturale de planificare familială.
- China. În semn de gratitudine pentru proclamarea Zilei Mondiale de Rugăciune
pentru Biserica din China la 24 mai, catolicii din ţara asiatică au donat papei Benedict
al XVI-lea o copie în lemn preţios după statuia Maicii Domnului de la cunoscutul sanctuar
din Sheshan.
- Statele Unite. "Principii morale pentru alegătorii catolici":
este documentul a patru episcopi din Kansas publicat în vederea alegerilor din noiembrie;
episcopii amintesc cinci puncte non negociabile din morala catolică referitor la avort,
eutanazie, clonarea umană, experimente pe celule suşe embrionale şi uniunile între
persoanele de acelaşi sex.
- Spania. Funeralii de stat, joi, în catedrala
din Madrid, pentru cele 154 de victime ale catastrofei aeriene de pe 20 august la
aeroportul Barajas.
- Din actualitatea internaţională. Pakistan:
cel puţin 14 persoane au fost ucise, în urma unui atac cu rachete atribuit Forţelor
americane din Afganistan. Polonia: început la Varşovia procesul fostului lider comunist
Wojciech Jaruzelski pentru impunerea legii marţiale în 1981. Statele Unite: circa
un milion de persoane, evacuate în Texas din faţa uraganului Ike.
- Sâmbătă
13 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţirea Bisericii Învierii
din Ierusalim în anul 335, Sfântul Corneliu, Sutaşul sau Centurionul, sâmbătă dinaintea
Înălţării Sfintei Cruci; în calendarul roman sau latin Sfântul Ioan Gură de Aur sau
Ioan Crizostomul, episcop şi învăţător al Bisericii, anii 349-407.