2008-09-02 18:13:51

Festivalul de film de la Veneţia: arhiep. Celli a premiat regizorul argentinian Daniel Burman


RV 02 sep 2008. La Festivalul de film din Veneţia, protagonistul de marţi a fost filmul spiritual. Preşedintele Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale, arhiep. Claudio Maria Celli a acordat premiul "Robert Bresson" regizorului argentinian Daniel Burman.

După primele trei pelicule italiene în concurs şi în aşteptarea starurilor hollywoodiene, o binevenită paranteză de reflecţie promovată de Fundaţia pentru Spectacol. Ocazia, aşa cum s-a spus, a fost tradiţionalul premiu "Robert Bresson", acordat în fiecare an regizorului care a dat o mărturie semnificativă despre drumul de căutare a sensului spiritual al vieţii umane. După cineaşti de calibrul lui Tornatore, Wim Wenders şi Aleksander Sokurov, la cea de a zece sa ediţie premiul Bresson a fost înmânat argentinianului Daniel Burman, autor de filme precum "Garage Olimp", "El abrazo partido" sau "Derecho de Familia", recunoscute pentru capacitatea de a transmite spectatorului, atât cât este cu putinţă, frânturi de o rară frumuseţe din tainele sufletului uman.

Regizorul Daniel Burman a primit premiul din mâna mons. Claudio Maria Celli, intervievat de redacţia centrală:
• "Cred că acest om, încă o dată, a dat o mărturie mereu adevărată pe drumul anevoios al căutării sensului vieţii noastre. Contribuţia sa, astăzi, reflectă omul în căutare la 360 de grade, omul care-şi caută identitatea într-o lume din ce în ce mai complexă, grea, unde nu e întotdeauna uşor să dai spaţiu la valori, sentimente şi la marile migraţiie ale inimii umane. Iată, noi privim cu mare interes la acest regizor, precum şi la toţi cei care, în cinematografie, vor să parcurgă acest drum. Cinematografia, acest mare instrument al culturii timpului nostru, poate oferi o contribuţie semnificativă la această căutare. Omul are nevoie întotdeauna de a redescoperi sensul vieţii sale, rădăcinile identităţii lui pentru ca în contextul globalizat de astăzi să înceapă mereu un drum mai adevărat, mai profund, mai angajant, mai demn de fiinţa umană".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.