RV 31 aug 2008. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii. - Nou
apel al papei Benedict al XVI-lea în favoarea emigranţilor, duminică la rugăciunea
Angelus, la Castel Gandolfo, când a cerut Ţărilor de sosire şi celor de origine să
conclucreze în spirit umanitar şi cu determinare la eliminarea cauzelor imigraţiei
iregulare; în reflecţia pe marginea Evangheliei duminicii din ritul roman, Papa s-a
referit la forţele de disgregare ce par să domine umanitatea actuală şi a invitat
creştinii să răspundă la răutate cu forţa iubirii care vine din Crucea lui Isus.
-
Înainte de recitarea antifonului marian "Angelus Domini", Sf. Liturghie celebrată
de Benedict al XVI-lea împreună cu foştii săi studenţi, organizaţi acum în Cercul
de studiu intitulat "Ratzinger Schülerkreis".
- Integrarea populaţiei nomade
prin intermediul formării tinerilor ţigani, în centrul celui de al VI-lea Congres
mondial, de luni până joi, 4 septembrie, la Freising, în Germania, organizat de Consiliul
Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor în colaborare cu Conferinţa
Episcopală Germană. Prin acest congres, a afirmat arhiepiscopul Agostino Marchetto,
secretarul departamentului roman amintit, "vrem să considerăm necesităţile lor spirituale
şi materiale, să denunţăm situaţiile în care sunt defavorizaţi şi să găsim modalităţi
mai adecvate pentru formare lor umană, profesională şi religioasă".
- Violenţele
anticreştine din India. Episcopul Felix Machado, al diecezei indiene de Nashik, cere
solidaritatea tuturor creştinilor şi a oamenilor de bunăvoinţă pentru duminica viitoare
7 septembrie, proclamată zi de post şi rugăciune, şi afirmă: "această violenţă este
fără fundament; trebuie să facem auzită vocea noastră, pentru că o asemenea injustiţie
este insuportabilă".
- "Mulţi din cei care afirmă că nu acceptă Biserica,
în realitate nu o cunosc şi la fel de adevărat e faptul că uneori Biserica nu reuşeşte
să găsească cuvintele potrivite pentru a ajunge la inima tinerilor": afirmă mons.
Rino Fisichella, preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă, intervenind la mitingul
de la Rimini (Italia), încheiat sâmbătă pe tema "Sau protagonişti, sau nimeni".
-
Laicitate, religie şi democraţie: sunt temele care au stat în centrul Simpozionului
anual de la Stresa, terminat duminică în cunoscutul orăşel din nordul Italiei, care
dezbate an de an ereditatea Fericitului Antonio Rosmini, preot şi filosof din prima
jumătate a secolului al XIX-lea. "O laicitate sănătoasă are la bază iubirea pentru
adevăr", afirmă la Radio Vatican pr. Umberto Muratore, organizatorul simpozionului
rosminian.
- Statele Unite. Episcopii americani au cerut candidaţilor la Casa
Albă revizuirea normelor asupra imigraţiei, un fenomen care reprezintă mai presus
de toate o chestiune umanitară şi în ultimă instanţă, de caracter moral. "O barieră
de 700 de mile nu va rezolva această problemă", susţin episcopii americani, amintind
că în ultimii 15 ani guvernul federal a cheltuit miliarde de dolari pentru întărirea
frontierei, în timp ce în aceeşi ani numărul imigranţilor fără documente a crescut
de două ori mai mult.
- Honduras. A găsi forme de autofinanţare pentru realităţile
bisericeşti: este tema seminarului la care participă reprezentanţi ai Bisericii din
America Latină, organizat sub patronajul CELAM, Consiliul Episcopal Latinamerican.
-
Torino, Italia. "Cu toate că nu merită să stea în societate, oferim iertarea creştină
celor trei agresori a patru călugări franciscani de la sanctuarul din Belmonte": a
afirmat card. Severino Poleto, arhiepiscop de Torino, la Sf. Liturghie celebrată duminică
la sanctuar. "Gestul de iertare, a continuat card. Poleto, nu elimină obligaţiile
celor care au responsabilităţi instituţionale, precum magistratura şi organele de
anchetă".
- Bucureşti. Un militar român a fost ucis, sergentul major Dragoş
Traian Alexandrescu, şi alţi patru au fost grav răniţi, duminică dimineaţă, în Afganistan,
în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare, informează un comunicat al Ministerului
Apărării (MAp) remis AGERPRES. Militarul ucis era căsătorit şi avea doi copii. În
cei aproape şase ani de prezenţă a trupelor româneşti în teatrul de operaţiuni din
Afganistan, şi-au pierdut viaţa alţi şapte militari şi 28 au fost răniţi.
-
Din actualitatea internaţională. China: nou cutremur în provincia Sichuan, soldat
cu 27 de victime şi avarierea a peste 180.000 de locuinţe. Criza din Caucaz: în ajunul
summit-ului extraordinar de luni al Uniunii Europene, Germania şi Marea Britanie
solicită revizuirea raporturilor cu Moscova.
- Luni, 1 septembrie,
în calendarul liturgic bizantin român Cuviosul Simeon Stâlpnicul, anul 459. Începutul
Anului Nou Bisericesc. În calendarul roman sau latin, Sfântul Egidiu, abate, secolele
VI-VII.