„Cine se roagă, nu pierde niciodată speranţa!”; Benedict al XVI-lea, despre secretul seninătăţii sufleteşti în Domnul, la audienţa generală de la Castel Gandolfo

(RV – 13 august 2008) Întors de la Bressanone, unde a putut beneficia de o perioadă de odihnă, la Castel Gandolfo, Benedict al XVI-lea a reluat miercuri dimineaţa tradiţionala audienţă generală, suspendată după data de 2 iulie, din motivul călătoriei apostolice în Australia şi a perioadei de odihnă de la Bressanone.

La începutul audienţei, Pontiful şi-a exprimat bucuria de a-i reîntâlni pe locuitorii din Castel Gandolfo, micul orăşel de la porţile Romei, dar şi pe pelerinii veniţi să-l întâlnească şi, amintind de sejurul în Trentino Alto Adige a spus:
• „Aş vrea să le mulţumesc, încă o dată, celor care mi-au dat ospitalitate şi care au vegheat şederea mea la munte.”

Şi, chiar dacă a fost o perioadă de odihnă, Papa nu i-a uitat pe cei care se încredinţează rugăciunilor lui, amintindu-i astfel:
• „Au fost zile de senină relaxare, în timpul cărora nu am încetat să-i amintesc Domnului de toţi aceia care se încredinţează rugăciunilor mele. Şi sunt, cu adevărat, foarte mulţi cei care-mi scriu cerându-mi să mă rog pentru ei. Îmi fac cunoscute bucuriile lor, dar şi preocupările pe care le au, proiectele lor de viaţă, dar şi problemele familiale şi de muncă, aşteptările şi speranţele pe care le poartă în inimă, alături de neliniştile legate de incertitudinile pe care umanitatea le trăieşte în aceste momente”.

„Pot să asigur”, a spus în continuare Papa, „că-i amintesc pe toţi, şi pe fiecare în parte, mai ales în cadrul celebrării zilnice a Sfintei Liturghii şi în recitarea Sfântului Rozariu. Ştiu bine că primul serviciu pe care-l pot face Bisericii şi umanităţii este tocmai rugăciunea, pentru că rugându-mă, pun în mâinile Domnului – cu încredere – ministerul pe care El însuşi mi l-a încredinţat, împreună cu destinele întregii comunităţi ecleziale şi civile”.


Printre mărturisitorii autentici ai credinţei, din epoca noastră, care au trăit o viaţă de rugăciune fără a pierde niciodată speranţa, chiar dacă au cunoscut martiriul, Benedict al XVI-lea aminteşte doi sfinţi ai timpurilor noastre care şi-au încheiat viaţa pământească în lagărul de la Auschwitz şi care ne-au lăsat mărturia valorii rugăciunii, ca izvor viu al speranţei: Edith Stein şi Maximilian Kolbe:
• „Cine se roagă nu pierde niciodată speranţa, chiar şi atunci când se află în situaţii dificile, şi chiar disperate din punct de vedere uman. Despre acest lucru ne învaţă Sfânta Scriptură şi dă mărturie istoria Bisericii. Şi, de fapt, cât de numeroase sunt exemplele legate de situaţii în care a fost tocmai rugăciunea cea care a susţinut parcursul sfinţilor şi al poporului creştin! Printre mărturiile epocii noastre, aş vrea să o amintesc pe cea a doi sfinţi, a căror memorie liturgică se celebrează în luna august: Tereza Benedicta a Crucii, Edith Stein, a cărei sărbătoare am celebrat-o pe 9 august şi Maximilian Maria Kolbe, pe care-l vom aminti mâine, 14 august, în ajunul solemnităţii Înălţării Preacuratei Fecioare Maria. Amândoi şi-au încheiat parcursul pământesc în lagărul de la Auschwitz. În aparenţă, existenţa lor ar putea fi considerată ca o înfrângere, dar tocmai martiriul lor răspândeşte marea strălucire a Iubirii care învinge întunericul egoismului şi al urii. Sfântului Maximilian Kolbe îi sunt atribuite următoarele cuvinte, pe care le-ar fi pronunţat în plină dezlănţuire a persecuţiei naziste: „Ura nu este o forţă creativă, ci numai iubirea”. Şi, despre această iubire, a dat o dovadă eroică, prin oferirea de sine în schimbul unui tovarăş de prizonierat, ofertă care a culminat cu moartea în buncărul foamei, pe 14 august 1941.”

Evocând ultimele momente din vieţile celor doi sfinţi martiri, Sfântul Părinte dezvăluie secretul vieţii lor, a liniştii, a păcii sufleteşti pe care o aveau în ciuda faptului că erau pe deplin conştienţi că vor fi ucişi. Şi, care este acest secret?
• „Edit Stein, pe 6 august a anului succesiv, cu trei zile înainte de sfârşitul ei dramatic, apropiindu-se de câteva călugăriţe din aceiaşi congregaţie, care proveneau din mănăstirea din Echt, Olanda, le-a spus: „Sunt pregătită pentru orice. Isus este şi aici, în mijlocul nostru. Până acum, am putut să mă rog foarte bine şi am spus, cu toată inima: “Ave, Crux, spes unica” ( “Bucură-te Cruce, unica speranţă”. Martori, care au reuşit să scape cu viaţă din oribilul masacru, povestesc că Tereza Benedicta a Crucii, în vreme ce – îmbrăcată în veşmântul carmelit – se îndrepta spre moarte, conştientă fiind de acest lucru, se distingea prin natura ei plină de pace şi prin comportamentul ei calm şi atent la necesităţilor tuturor. Rugăciunea a fost secretul acestei sfinte co-patroane a Europei care, „ şi după ce a ajuns la adevărul căutat, în pacea vieţii contemplative, a trebuit să trăiască până la capăt misterul Crucii”. (Scrisoarea Apostolică „Spes aedificandi” : Învăţături ale lui Ioan Paul al II-lea, XX, 2, 1999, pag. 511).
“Bucură-te Marie!”: a fost ultima invocaţie pe buzele Sfântului Maximilian Kolbe, în timp ce întindea braţul celui care-l ucidea cu o injecţie cu fenol. Este mişcător să constaţi cum apelarea umilă şi plină de încredere la Maica Domnului este mereu izvor de curaj şi de seninătate”.

Şi, în încheierea audienţei de la Castel Gandolfo, Pontiful a adresat credincioşilor îndemnul la rugăciune constantă şi la încredinţarea totală iubirii materne a Preacuratei Fecioare Maria:
• „În timp ce ne pregătim pentru solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, care este una din sărbătorile mariane cele mai dragi tradiţiei creştine, reînnoim încredinţarea noastră Celei care, din Cer, veghează cu iubire maternă asupra noastră, în fiecare moment. De fapt acest lucru îl spunem în familiara rugăciune „Ave Maria”, cerându-i să se roage pentru noi „acum şi în ceasul morţii noastre”.

Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată miercuri, 13 august, la audienţa generală de la Castel Gandolfo, de papa Benedict al XVI-lea care, pe calea undelor, ajunge ca atare, la toţi ascultătorii noştri.

Aici serviciul audio: