2008-08-13 18:45:37

Vestiţi-l în mod clar şi umil pe Isus care învinge injustiţii, violenţe, corupţie şi indiferenţă: Benedict al XVI-lea în mesajul către Congresul American Misionar


(RV - 13 august 2008) Vestirea Evangheliei „tuturor celor cărora le este sete de dreptate, pace şi adevăr şi care sunt oprimaţi de închiderea în păcate sau sunt scufundaţi în obscuritatea violenţei. La aceasta îndeamnă Papa într-un mesaj trimis celui de-al treilea Congres American Misionar, deschis marţi la Quito, în Ecuador, pe tema „Biserica în ucenicie misionară”. La terminarea importantei întâlniri, duminică, 17 august, va fi lansată „Marea Misiune Continentală” decisă la încheierea Conferinţei episcopatelor Americii Latine şi Caraibilor la Aparecida, în Brazilia.

Un „Cenaclu” continental, „încă un pas înainte în avântul ardorii misionare în America”: astfel îl califică Papa, în mesajul său pentru cel de-al Treilea Congres American Misionar, început marţi în capitala Ecuadorului şi având ca moto: „America cu Cristos, ascultă, învaţă şi vesteşte”. Exprimând „apropierea sa spirituală” participanţilor la întâlnire, Benedict al XVI-lea aminteşte „forţa puternică a Duhului Sfânt care, cu darurile şi carismele sale, continuă să stimuleze Biserica să anunţe Vestea cea Bună a mântuirii fiecărei persoane”, mai ales, subliniază Sfântul Părinte, „celor care nu îl cunosc pe Cristos s-au poate l-au uitat”. Pentru ca “Domnul să fie din ce în ce mai cunoscut, iubit, urmat şi lăudat în acele ţinuturi binecuvântate”, Papa aminteşte importanţa „Misiunii continentale”, care va fi lansată duminica viitoare, 17 august, în care „diferitele Biserici particulare din America Latină şi Caraibi vor intensifica lucrarea lor”, armonizând „eforturile pastorale” şi „iniţiativele de evanghelizare”. Benedict al XVI-lea vorbeşte despre momentul actual ca despre „o ocazie providenţială” pentru a ne pune din nou în ascultarea lui Cristos „fratele nostru” care „ne aminteşte că nu suntem slugi, ci prieteni ai săi”. „El - adaugă Papa - ne instruieşte să rămânem în iubirea sa fără să ne conformăm principiilor acestei lumi. De aici invitaţia de a nu rămâne surzi la Cuvântul său.

Îndemnul este, deci, să învăţăm de la El, să imităm „stilul său de viaţă” şi mai ales „să împărtăşim cu alţii această comoară, căci nu există bogăţie mai mare decât a se bucura de prietenia lui Cristos şi de a păşi alături de el”. „În rugăciunea perseverentă, în meditarea ferventă a Cuvântului lui Dumnezeu, în obedienţa faţă de Magisteriul Bisericii, în celebrarea demnă a Sacramentelor şi în mărturia carităţii fraterne”, scrie papa Benedict, se poate găsi „forţa necesară” pentru a ne identifica cu Cristos. Prin exemplul personal se poate arăta că El este „stânca tare pe care să ne cimentăm existenţa”.

În Cristos - a afirmat - există răspunsul pentru cei cărora „le este sete de dreptate, pace şi adevăr”, pentru cei care „sunt oprimaţi de închiderea în păcat sau sunt scufundaţi în bezna violenţei. „Balsamul iubirii” lui Cristos este mângâiere pentru cei „necăjiţi”, pentru toţi cei care sunt „oprimaţi de durere sau au fost răniţi de răceala indiferentismului sau de plaga corupţiei”. Toate sfidări, subliniază Benedict al XVI-lea, care reclamă „depăşirea individualismului şi izolării” şi cer „o întărire a sensului de apartenenţă eclezială şi de colaborare loială cu Păstorii, în scopul de a forma comunităţi creştine în rugăciune, concorde, fraterne şi misionare”. Anunţul „clar şi umil” este „serviciul cel mai important” care se poate oferi fraţilor; „de la noi - adaugă - se aşteaptă o mărturie cu adevărat credibilă de sfinţenie şi angajare”.

În încheiere, Sfântul Părinte invită credincioşii latino-americani „să nu se lase învinşi de frică”, abătuţi de „descurajare” şi de inerţie în faţa „unui ambient uneori ostil”, al rezultatelor reduse, al insuficienţei de mijloace umane. Tuturor preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din America Latină şi Caraibi, Papa le-a dăruit un triptic care îl reprezintă pe Cristos în slavă în actul de a primi pe toţi cu braţele deschise. „El - subliniază Benedict al XVI-lea - ne precede în drumul vieţii”, reprezintă un ajutor pe calea sfinţeniei, pentru a retrezi în fiecare botezat misionarul care este înăuntrul său, învingând „şovăiala sau mediocritatea” care deseori cuprind omul. În fine, Papa a invocat ocrotirea Doamnei Noastre de la Gadalupe, „model a dăruiri desăvârşire Fiului său divin”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.