Ultimele două răspunsuri ale Papei la întâlnirea cu clerul în catedrala din Bressanone miercuri 6 august

(RV - 9 august 2008) Vineri Sala vaticană de presă a publicat textul integral al lungului dialog al Papei cu clerul diecezei de Bolzano-Bressanone, desfăşurat miercurea trecută, 6 august în catedrală. Benedict al XVI-lea a răspuns la şase întrebări. Despre patru răspunsuri v-am informat deja în emisiunile precedente: astăzi ultimele două răspunsuri.
 
Raţiunea fără frumuseţe ar fi înjumătăţită, trunchiată: astfel Papa răspunde unui preot franciscan care subliniase importanţa experienţei estetice în credinţă:
• “… daß für mich die Kunst und die Heiligen die größte Apologie unseres... „Pentru mine, arta şi Sfinţii sunt cea mai mare apologie a credinţei noastre. Argumentele purtate de raţiune sunt absolut importante şi de nerenunţat, dar apoi din vreo parte rămâne mereu disensiunea. În schimb, dacă privim Sfinţii, această urmă luminoasă prin care Dumnezeu a traversat istoria, vedem că acolo cu adevărat există o forţă a binelui care rezistă peste milenii, acolo este într-adevăr lumina din lumină. Şi dacă, în acelaşi timp, contemplăm frumuseţile create ale credinţei, vedem că sunt simplu, aş zice, dovada vie a credinţei. Dacă privesc această frumoasă catedrală: este un anunţ viu! Ea însăşi vorbeşte, şi plecând de la frumuseţea catedralei reuşim să-l vestim vizual pe Dumnezeu, e Cristos şi toate misterele sale”.

Unde apare frumuseţea - a adăugat Papa - acolo se naşte adevărul:
• "Wenn wir um die Vernünftigkeit des Glaubens streiten, in dieser Zeit... „Când, în epoca noastră, discutăm despre caracterul rezonabil al credinţei, discutăm tocmai despre faptul că raţiunea nu sfârşeşte acolo un se termină sfârşesc descoperirile experimentale, ea nu sfârşeşte în pozitivism; teoria evoluţiei vede adevărul, dar vede doar jumătate din el: nu vede că în spate este Spiritul creaţiei. Noi ne zbatem pentru lărgirea raţiunii şi deci pentru o raţiune care, întocmai, să fie deschisă frumosului…Aceasta, cred, este într-un oarecare fel dovada adevărului creştinismului: inima şi raţiunea se întâlnesc, frumuseţea şi adevărul se ating. Şi cu cât noi reuşim mai mult să trăim în frumuseţea adevărului, cu atât mai mult credinţa va putea fi din nou creativă şi în timpul nostru”.

Un paroh l-a întrebat pe Papa în legătură cu diminuarea numărului preoţilor şi posibilitatea de a încredinţa laicilor unele servicii ale preotului. Iată răspunsul Papei:
• “Ich würde zwei wesentliche Teile in meiner Antwort gerne sehen wollen:...„În răspunsul meu aş vrea să consider două aspecte fundamentale. Pe de o parte, faptul de neînlocuit al preotului, semnificaţie şi modul slujirii preoţeşti astăzi; pe de alta - şi aceasta astăzi iese în relief mai mult decât înainte - felurimea carismelor şi faptul că toţi împreună sunt Biserica, edifică Biserica şi de aceea trebuie să ne străduim să suscităm carismele, trebuie să îngrijim această trăire împreună care apoi l susţine şi pe preot. El îi susţine pe alţi, alţii îl susţin pe el, şi numai în acest ansamblu complex şi felurit Biserica poate creşte astăzi şi în viitor”.

Papa vorbeşte despre dificultăţile preoţilor azi, încărcaţi cu atâtea lucruri de făcut. Indică însă o prioritate:
• “Eine grundlegende Priorität der priesterlichen Existenz ist, das Sein mit... „O prioritate fundamentală a existenţei sacerdotale este a sta cu Domnul şi, prin urmare, a avea timpul pentru rugăciune. Sfântul Carol Borromeu spunea mereu: ’Nu vei putea îngriji sufletul altora dacă îl laşi pe al tău să piară. La sfârşit nu vei mai face nimic nici pentru alţii. Trebuie să ai timp şi pentru a fi tu însuşi cu Dumnezeu’…Şi plecând de la aceasta să rânduieşti apoi priorităţile: trebuie să învăţ să văd ce este cu adevărat esenţial,. unde este cerută în mod absolut prezenţa mea de preot şi nu pot delega pe nimeni. Şi în acelaşi timp trebuie să accept cu umilinţă când multe lucruri pe care le-aş avea de făcut şi unde ar fi cerută prezenţa mea nu le pot realiza, deoarece îmi recunosc limitele. Cred că o atare umilinţă va fi înţeleasă de lume”.
Benedict al XVI-lea subliniază din nou valoarea celibatului, semn că preotul aparţine total lui Dumnezeu şi altora. Şi termină cu o rugăciune în faţa atâtor osteneli ale faptului de a fi preot:
• “Bitten wir den Herrn, daß er uns immer wieder tröstet, wenn wir meinen...„Să-l rugăm pe Domnul ca să ne mângâie mereu când credem că nu mai putem; să ne susţinem unii pe alţii şi atunci Domnul ne va ajuta să găsim împreună căile juste”.

Aici serviciul audio: