Alte două răspunsuri ale lui Benedict al XVI-a la întrebările puse de un seminarist şi de un preot auspra Duhului Sfânt şi raportului dintre Creaţie şi Răscumpărare

(RV - 8 august 2008) Ultimele zile de vacanză pentru Benedict al XVI-lea, la Bressanone. Sâmbătă după amiază Papa primeşte cetăţenia de onoare a oraşului din Alto Adige. Duminică, la ora 12, va conduce recitarea rugăciunii Îngerul Domnului în „Piaţa Domul”, iar luni seară întoarcerea la Castel Gandolfo. Vineri, Sala de presă a Sfântului Scaun a publicat textul integral al lungului dialog al Papei cu clerul din Bressanone, desfăşurat miercuri în catedrală. Joi, am transmis o sinteză a două din cele şase răspunsuri ale Pontifului, cele în italiană. Astăzi, vă propunem pe scurt alte două răspunsuri ale lui Benedict al XVI-lea, în germană, asupra mărturiei Duhului Sfânt, după Ziua Mondială a Tineretului de la Sydney şi asupra raportului dintre Creaţie şi Răscumpărare.
Benedict al XVI-lea răspunde la întrebarea unui seminarist care a participat la recenta ZMT din Australia: cum poate trăi şi mărturisi în viaţa zilnică puterea Duhului Sfânt trăită în timpul zilelor de neuitat ale ZMT 2008? Iată răspunsul Papei:
• „Fără îndoială, singuri nu suntem în stare. La sfârşit, este Domnul cel care ne ajută, dar noi trebuie să fim instrumente disponibile. Aş spune simplu: nimeni nu poate da, ceea ce nu are personal, adică nu putem transmite Duhul Sfânt în mod eficient, făcându-l perceptibil, dacă noi înşine nu-i suntem aproape. Iată de ce mă gândesc că lucrul cel mai important este ca noi înşine să rămânem, pentru a spune astfel, în raza suflului Duhului Sfânt, în contact cu el. Numai dacă vom fi continuu pătrunşi lăuntric de Duhul Sfânt, dacă rămâne prezent în noi, numai atunci putem să-l transmitem altora, atunci el ne dă fantezia şi ideile creative despre cum trebuie să facem; idei ce nu pot fi programate, dar care se nasc în situaţia dată, deoarece acolo Duhul Sfânt lucrează”.
Potrivit Papei, pe lângă dimensiunea spirituală trebuie luată în consideraţie dimensiunea umană propriu-zisă: dacă trăim cu Cristos - a spus - şi lucrurile umane ne vor merge bine:
• „De fapt, credinţa nu comportă numai un aspect supranatural, ea rezideşte omul readucându-l la umanitatea sa, cum arată acel paralelism dintre Geneză şi Evanghelia după Ioan cap. 20 unde Isus, după învierea din morţi, suflă asupra apostolilor dăruindu-l pe Duhul Sfânt; ea se bazează tocmai pe virtuţile naturale: cinstea, bucuria, disponibilitatea de a-l asculta pe aproapele, capacitatea de a ierta, generozitatea, bunătatea, cordialitatea între persoane. Aceste virtuţi umane indică faptul că credinţa este realmente prezentă, că noi suntem într-adevăr cu Cristos. Cred că ar trebui să acordăm mai multă atenţie acestui lucru şi, în ceea ce ne priveşte pe noi înşine: efortul de a face să se maturizeze în noi adevărata umanitate, deoarece credinţa comportă deplina realizare a fiinţei umane, a umanităţii. Ar trebuie să fim atenţi să facem bine, în mod just, lucrurile umane şi în profesia noastră, în respectarea aproapelui, fiind atenţi la el, şi acesta este modul cel mai bun de a ne ocupa de noi înşine”.
Întrebarea unui alt preot se referea la raportul dintre Creaţie şi Răscumpărare şi, prin aceasta, la mărturia creştinilor în domeniul protecţiei Creaţiei: un raport, - a explicat Papa - inseparabil:
•”În ultimele decenii, doctrina Creaţiei aproape dispăruse din teologie, era aproape imperceptibilă. Acum ne dăm seama de daunele ce derivă din acest fapt. Răscumpărătorul este Creatorul şi - dacă noi nu-l vestim pe Dumnezeu în totala sa măreţie, de Creator şi de Răscumpărător - înlăturăm şi din valoarea Răscumpărării. De fapt, dacă Dumnezeu nu are nimic de spus în Creaţie, dacă este îndepărtat într-un domeniu al istoriei, cum poate să cuprindă toată viaţa noastră? Cum ar putea purta într-adevăr mântuirea pentru om, în totalitatea sa şi pentru lume, în totalitatea ei?”.
Apoi, Papa a răspuns acelora care acuză creştinismul că exprimă o doctrină ce justifică exploatarea mediului înconjurător, plecând de la porunca din cartea Genezei sau Facerii: „Stăpâniţi pământul”. Adevărata îndatorire a creştinilor - a explicat - este în schimb aceea de a fi păzitori ai Creaţiei şi nu unii care abuzează de ea:
• „Dacă observăm ceea ce s-a născut în jurul mănăstirilor, cum în acele locuri au luat naştere şi continuă să apară mici paradisuri, oaze ale creaţiei, devine evident că toate acestea nu sunt doar cuvinte, ci acolo unde Cuvântul Creatorului a fost înţeles corect, unde a existat o trăire cu Creatorul răscumpărător, acolo se înscrie şi capitolul 8 din Scrisoarea Sfântului Paul către Romani, unde se spune că însăşi creaţia suferă şi geme din pricina supunerii în care se află şi că aşteaptă revelarea fiilor lui Dumnezeu: se va simţi eliberată când se vor arăta făpturi, oameni care sunt fii ai lui Dumnezeu şi care o vor trata plecând de la Dumnezeu. Cred că tocmai aceasta este ceea ce noi putem constata azi ca realitate: creaţia geme - o percepem, aproape o simţim - şi aşteaptă persoane umane care să o privească pornind de la Dumnezeu. Consumul sălbatec al creaţiei începe acolo unde nu este Dumnezeu, unde materia este exclusiv doar material pentru noi, unde noi suntem ultimele instanţe, unde totul - în ansamblu - este proprietatea noastră şi o consumăm numai pentru noi”.
 
Aici serviciul audio: