2008-08-06 19:37:59

Miercuri: sumarul emisiunii


(RV - 6 august 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Climat de bucurie la întâlnirea lui Benedict al XVI-lea miercuri dimineaţă cu clerul local, circa 400 de persoane în catedrala din Bressanone. Papa a răspuns la şase întrebări, patru în germană şi două în italiană, puse de preoţi pe diferite teme pastorale de actualitate. Câteva răspunsuri:„Când eram tânăr, eram mai sever în privinţa administrării sacramentelor. Cu timpul am înţeles că trebuie să urmăm exemplul Domnului deschis milostivirii care primeşte şi pe aceia care au o licărire de credinţă. Dacă vedem chiar o mică flacără de dorinţă de comuniune în Biserică este motiv suficient pentru a merge în această direcţie”. Răspunsurile mele nu sunt infailibile ci trebuie să le căutăm împreună cu episcopii; primatul petrin nu este o monarhie absolută, dar un serviciu pentru Biserică şi pentru alţii; preotul este de neînlocuit în Biserică dar trebuie să accepte cu umilinţă că multe lucruri nu le poate face întrucât prioritar este da spaţiu lui Dumnezeu”; „trebuie să ne simţim păzitori, responsabili ai Creaţiei, o temă de tradus în stilul de viaţă prin faptele de fiecare zi; responsabilitatea asupra creaţiei presupune credinţă în Dumnezeu; negându-l pe Dumnezeu şi reducând lumea la materie, devine mai uşor pentru fiinţa umană de a se simţi arbitru asupra naturii”.

- „Este important ca China să se deschidă Evangheliei”, a afirmat Papa vizitând marţi după amiază, la Oies, fracţiune a comunii Val Badia, casa natală a Sfântul Iosif Freinademetz, călugăr verbit timp de aproape 30 de ani misionar în teritoriul chinez. Papa s-a rugat aici în limba ladină.

- În urmă cu 30 de ani, îşi încheia cursul vieţii pământeşti la reşedinţa din Castel Gandolfo Giovanni Battista Montini, papa Paul al VI-lea care, cum a subliniat Benedict al XVI-lea, a condus Biserica în ani dificili fără să se lase condiţionat de critici, ţinând privirea fixată asupra lui Cristos.

- Ţara Sfântă: sute de credincioşi au participat miercuri dimineaţă pe Muntele Tabor din Galileea la celebrarea sărbătorii Schimbării la Faţă, în sanctuarul păzit de părinţii franciscani: erau mai ales foarte multe familii şi tineri provenind din diferite parohii ale Galileei dar şi pelerini. Liturghia euharistică în limba arabă - prezidată de Custodele franciscan părintele Pierbattista Pizzaballa, a fost oficiată în Sanctuarul Transfigurării consacrat în 1924 pe resturile unei biserici bizantine.

- A sosit la Beijing: între entuziasm şi proteste culminate cu 7 arestări, flacăra aprinsă în Olimp a ajuns miercuri în capitala Chinei după 130 de zile. Autorităţile chineze, la mai puţin de 48 de ore până la începutul Jocurilor celei de-a XXIX-a Olimpiade au intensificat măsurile de siguranţă pentru a evita acţiuni violente precum atentatul lansat împotriva unei cazărmi de poliţie din Xinjiang în urmă cu două zile şi soldat cu moartea a 16 poliţişti.

- Bilanţul inundaţiilor din Maramureş şi Moldova: 5595 de locuinţe şi peste 21.000 de persoane afectate de ape. Ministrul Internelor Cristian David a prezentat miercuri primele rezultate ale evaluării comisiilor tehnice în zonele lovite de puhoaie. Astfel, 5595 este numărul total de case afectate de ape. Comisiile tehnice au stabilit că 3900 dintre acestea au nevoie de reparaţii şi fiecare familie va primi din partea statului câte 2.500 de lei. 203 case au nevoie de consolidare, iar proprietarii vor primi sprijinul bănesc din partea statului de 5000 de lei şi un pachet de materiale de construcţii. 1492 dintre locuinţele afectate au nevoie de reconstrucţie totală şi familiile primesc din partea statului câte 10.000 de lei şi un pachet cu materiale de construcţii proporţionat cu valoarea casei afectate. Peste 21000 de persoane au fost supuse anchetelor sociale şi urmează să primească ajutoarele de urgenţă din partea satului. Cristian David a precizat faptul că autorităţile locale trebuie să reanalizeze zonele inundate, astfel încât reconstrucţia caselor să fie făcută în zone sigure, ferite de ape.

- Zeci de mii de persoane au respectat miercuri un moment de reculegere în oraşul japonez Hiroshima, cu prilejul celei de a 63-a comemorări a primului atac nuclear din istorie, în timp ce primarul oraşului a criticat statele care refuză să renunţe la arsenalul nuclear. La ora locală 08.15 a răsunat un clopot, în momentul în care bomba denumită "Little Boy" a fost lansată asupra oraşului, provocând moartea a zeci de mii de persoane imediat şi a altora, şi mai multe, ulterior, din cauza radiaţiilor. "Noi cei care dorim abolirea armelor nucleare suntem majoritari", a precizat primarul Tadatoshi Akiba într-un discurs rostit la Peace Memorial Park, în prezenţa a circa 45 de mii de persoane, la care a participat şi ambasadorul Chinei (putere nucleară) şi premierul japonez Yasuo Fukuda şi unii supravieţuitori ai acestui atac.

- Din actualitatea internaţională: Ore de tensiune în Mauritania unde se consumă o lovitură de stat. Surse diferite au confirmat că un grup de generali ai armatei în frunte cu şeful gărzii prezidenţiale generalul Mohamed Oud Abdel Aziz i-au arestat miercuri dimineaţă la Nouakchott, capitala statului african, pe preşedintele Sidi Ould Sheikh Abdallahi şi premierul Yahya Ould Ahmed Waghf. Şeful statului, primul preşedinte ales în mod democratic - în martie 2007 - de la independenţa ţării în 1960, a fost dus într-un loc necunoscut, iar şeful Guvernului se află într-o cazarmă în apropiere de preşedinţie. Postul de radio şi televiziunea naţională şi-au încetat transmisia miercuri, după ce militarii au agresat personalul, au declarat martorii, care au vorbit despre mişcări de trupe în capitala Nouakchott. Mauritania traversează în prezent o gravă criză politică, marcată mai ales de demisia, luni, a 48 de parlamentari din cadrul partidului prezidenţial.

- Joi 7 august, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Domeţie Persul, cuvios, martir, anul 362; în calendarul roman sau latin Sfântul Sixt al II-lea, papă între anii 257-258 şi însoţitorii săi martiri şi Sfântul Caietan din Thiene, Italia, anii 1480-1547, co-întemeietor al Ordinul Regular al Părinţilor Teatini pentru reînnoirea vieţii Bisericii.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.