2008-07-30 19:44:50

Miercuri: sumarul emisiunii


(RV - 30 iulie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Slujiţi-l pe Cristos în fraţi: mesajul papei Benedict al XVI-lea pentru credincioşii care marţi seară au participat la recitarea Rozariului în procesiune purtând în mâini lumânări aprinse pe aleile Grădinilor Vaticane.

- Episcopii africani relansează evanghelizarea culturilor continentului pentru a răspunde provocărilor secularizării.

- Faliment răsunător al reuniunii la vârf a Organizaţiei Mondiale a Comerţului. După 9 zile de reuniuni, întâlnirea s-a încheiat marţi la Geneva cu un eşec privind măsurile mai ales în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare, de adoptat în sectoarele agriculturii şi taxelor vamale. Directorul Organizaţiei, Pscal Lamy, a subliniat divergenţele mai ales între coloşii asiatici, China şi India, şi Statele Unite. S-a pierdut o ocazie de a reduce dezechilibrul dintre ţările sărace şi ţările bogate: comentează mons. Silvano Maria Tomasi, observator permanent al Sfântului Scaun la Oficiul ONU de la Geneva.

- Importantă întâlnire la Kiev între patriarhii Bartolomeu I şi Alexei al II-lea pentru ameliorarea raporturilor dintre Constantinopol şi Moscova şi pentru depăşirea sciziunilor din sânul Bisericii ortodoxe în Ucraina.

- Printr-o scrisoare trimisă la 29 iulie episcopul diecezei de Iaşi, PS Petru Gherghel împreună cu episcopul auxiliar PS Aurel Percă, apelează la generozitatea credincioşilor cerând preoţilor parohi şi superiorilor institutelor de viaţă consacrată, călugări şi călugăriţe ca duminică, 10 august 2008, în toate bisericile din Dieceza de Iaşi să fie strânsă o colectă destinată ajutorării persoanelor afectate de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie. Dacă în parohii există posibilitatea colectării altor bunuri - alimente, haine, materiale de construcţie - , acestea se vor semnala la direcţiunea Centrului Diecezan Caritas Iaşi.

- Aflat în Italia, pentru pastorala migranţilor români, la Bologna, Napoli şi Roma, episcopul diecezei de Iaşi PS Petru Gherghel a întâlnit preoţi şi credincioşi urmărind în de-aproape situaţia din zonale sinistrate de puhoiul apelor mai ales pe cursul Siretului. Păstorul diecezei a adresează şi de la microfoanele Radio Vatican un cuvânt de îmbărbătare şi încurajare pentru cei ce au suferit şi suferă în urma inundaţiilor, dând tuturor asigurarea rugăciunilor sale.

- Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îndeamnă la rugăciune şi faptă bună în postul Adormirii Maicii Domnului. Rugându-ne „Maicii Domnului, Bucuria tuturor celor necăjiţi”, să oferim, în această perioadă de luminare duhovnicească a postului, prin rugăciune şi faptă bună, ajutor spiritual şi material, după putinţă, semenilor noştri care au nevoie de sprijinul nostru, mai ales cei sinistraţi ca urmare a inundaţiilor.

- Peste 15.000 de persoane sunt în continuare evacuate din calea apelor în şase judeţe din nordul şi nord-estul ţării, potrivit ultimului bilanţ prezentat, miercuri, de secretarul de stat din Ministerul de Interne şi Reformei Administrative, Victor Paul Dobre. Conform acestuia, cinci persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţii şi 150 de localităţi au fost afectate în şase judeţe. 'Avem un maxim - 15.834 de persoane evacuate /.../, marea majoritate, peste 9.000, sunt în judeţul Neamţ. Locuinţe distruse sunt 207, locuinţe în pericol de prăbuşire - 123, locuinţe afectate - 3.985. Practic, în ceea ce înseamnă amonte de barajul de la Stânca Costeşti, pe Prut, apele au scăzut foarte mult. La Rădăuţi-Prut, deja este acces', a declarat Dobre. Autorităţile locale au luat măsuri de vaccinarea populaţiei şi colectarea animalelor moarte. "Asta este valabil şi în Neamţ şi, de asemenea, şi în Bacău, unde, la Săuceşti, apele s-au retras foarte mult", a precizat Victor Paul Dobre, potrivit căruia în teren se acţionează cu 2.775 efective, dintre care 1.486 ale MIRA.AGERPRES

- Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a fost pomenit miercuri în multe lăcaşuri de cult din ţară, cu ocazia împlinirii unui an de la trecerea sa la cele veşnice.

- Intervenţia cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor la Conferinţa de la Lambeth în curs la Canterbury la care participă mulţi arhiepiscopi şi episcopi anglicani din toată lumea.

- Din actualitatea internaţională: Fostul lider politic al sârbilor bosniaci Radovan Karadzic a fost adus miercuri la centrul de detenţie al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie TPI de la Scheveningen, la periferia oraşului olandez Haga ,informează agenţiile de presă. preluate de Agerpres. Karadzic , 63 de ani, inculpat de TPI pentru crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid, îndeosebi în legătură cu masacrul din 1995 de la Srebrenica, estul Bosniei, a fost arestat săptămâna trecută de către serviciile secrete sârbe şi predat instanţei de la Haga.

- Joi 31 iulie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Eudochim, cuvios, anul 840 şi la fel ca în calendarul roman sau latin Sfântul Ignaţiu de Loyola, preot, întemeietor al Societăţii lui Isus, adică a Ordinului iezuit, Spania - Roma, anii 1491-1556.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.