2008-07-30 19:08:06

Anul Paulin celebrat şi în insula Tahiti; arhiepiscopul de Papéete îi îndeamnă pe credincioşi la o trăire autentică a Evangheliei


(RV – 30 iulie 2008) „Care este obiectivul acestui an jubiliar dacă nu acela de a ne face să cunoaştem mai bine învăţătura lui Paul din Tars? Din păcate mulţi catolici nu cunosc din Sfântul Paul decât fragmentele din Scrisori, ce sunt proclamate duminica, la Sfânta Liturghie, ca a doua lectură. Aceste texte, separate de contextul lor, nu lasă multe urme în memoria acelora care le ascultă şi cu atât mai puţin în modul lor de viaţă. Aşadar, acest an jubiliar va trebui să fie pentru noi toţi o ocazie de a reciti sau de a citi Faptele Apostolilor şi Scrisorile Sfântului Paul”. Acestea sunt recomandările monseniorului Hubert Coppenrath, arhiepiscop de Papéete, în insula Tahiti (din Polinezia Franceză), vorbind credincioşilor despre Anul Paulin.
Agenţia Fides relatează că la celebrarea solemnă diecezană de deschidere a anului jubiliar dedicat Apostolului Neamurilor au participat peste 1000 de credincioşi, proveniţi din parohiile diecezei.
Monseniorul Coppenrath insistă asupra importanţei citirii Cuvântului lui Dumnezeu, subliniind că acest an ne oferă ocazia de a aprofunda învăţătura lui Cristos şi de a face ca viaţa noastră să fie cât mai conformă cu Evanghelia. Arhiepiscop de Papéete le-a înmânat câte o biblie catiheţilor, supranumiţi „purtătorii Cuvântului” – care de altfel merg din casă în casă pentru a duce Vestea cea Bună şi i-a încurajat pe credincioşi să se apropie de scrierile Sfântului Paul nu doar prin lectură ci şi prin trăirea autentică a acestora.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.