Benedict al XVI-lea împotriva „ruşinii”, constituită de abuzurile sexuale în Biserică:
"sunt profund îndurerat din cauza suferinţelor victimelor." La Liturghia din catedrala
din Sydney cu ritul dedicării noului altar, Papa a îndemnat seminariştii şi novicii
să fie altare vii şi să combată indiferenţa lumii faţă de Dumnezeu prin sfinţenia
vieţii lor.
(RV - 19 iulie 2008) O condamnare dură şi fără apel pentru pedofilia ce se cuibăreşte
în rândul clerului, „ruşine” pentru Biserică. Şi o nouă invitaţie de a nu-l reduce
pe Dumnezeu la o „devoţiune personală” departe de sfera publică: tentaţie de care
nu sunt imuni nici preoţii şi persoanele consacrate. Sâmbăta la Sydney a început
pentru Benedict al VI-lea cu o Liturghie euharistică în catedrala Sfânta Maria, Ajutorul
Creştinilor, Patroana Australiei, concelebrată împreună cu clerul australian, între
care 65 de episcopi - dar mai ales cu viitorul acestei Biserici locale, seminariştii,
novicii şi novicele - şi cu un nou act de solidaritate din partea Papei pentru victimele
abuzurilor sexuale comise de clerici. • „Într-adevăr, regret profund chinul
şi suferinţa îndurate de victime şi le asigur că în calitate de Păstor al lor, le
împărtăşesc suferinţa”.
Emoţie evidentă în cuvintele Papei când, deschizând
o paranteză într-o omilie dedicată în întregime datoriei morale a unui suflet care
se dăruieşte lui Dumnezeu, discursul lunecă printr-un inevitabil contrast pe cea mai
abjectă dintre derivele pe care un consacrat poate să apuce: cea a violenţei sexuale
asupra celor mai nevinovaţi, copiii. Iar acea emoţie - o tresărire spontană neprevăzută
în discursul oficial - faţă de cine a suferit violenţa în prima persoană sau prin
imediat reflex - părinţii - devine indignare, puţin înainte sau puţin după, fără vreo
reducere, când Benedict al XVI-lea foloseşte termeni precum „ruşine”, „crime”, „justiţie”: •
„Doresc aici să fac o pauză pentru a recunoaşte ruşinea pe care toţi am simţit-o în
urma abuzurilor sexuale asupra minorilor din partea unor preoţi sau călugări în această
naţiune (…) Aceste crime, care constituie o atât de gravă trădare a încrederii, trebuie
să fie condamnate fără echivoc. Ele au provocat mare durere şi au dăunat mărturiei
Bisericii. Cer vouă tuturor să-i susţineţi şi să-i asistaţi pe episcopii voştri şi
să colaboraţi cu ei pentru a combate acest rău. Victimele trebuie să primească compătimire
şi îngrijiri iar responsabilii acestor rele trebuie să fie purtaţi înaintea justiţiei”.
• Secvenţe muzicale din timpul Sf. Liturghii. În faţa celor 65 de
episcopi prezenţi în catedrala din Sydney, în faţa seminariştilor australieni, a novicilor
şi novicelor Ordinelor şi Congregaţiilor călugăreşti, Benedict al XVI-lea a început
celebrarea cu ritul dedicării noului altar. În Liturghia de azi - a observat - „Biserica
ne aminteşte că, la fel ca acest altar, şi noi am fost consacraţi, puşi ’de o parte’
pentru slujirea lui Dumnezeu şi edificarea Împărăţiei sale”: • „Prea adesea, totuşi,
ne găsim scufundaţi într-o lume care ar vrea să-l pună pe Dumnezeu „de o parte”. În
numele libertăţii şi autonomiei umane, numele lui Dumnezeu este trecut sub tăcere,
religia este redusă la o devoţiune personală iar credinţa este dată la o parte, e
scoasă din spaţiul public. Uneori o atare mentalitate, atât de radical opusă esenţei
Evangheliei, poate chiar ofusca însăşi înţelegerea noastră despre Biserică şi misiunea
ei”. Şi noi, a insistat Papa cu realism, „putem fi tentaţi să reducem viaţa de
credinţă la o chestiune de simplu sentiment, slăbind astfel puterea de a inspira o
viziune coerentă despre lume şi un dialog riguros cu multele alte viziuni care se
întrec pentru a cuceri minţile şi inimile contemporanilor noştri”. Dar istoria, inclusiv
cea a timpului nostru - a continuat papa Benedict - „ne dovedeşte că interogativele
omului privitoare la Dumnezeu nu pot fi reduse la tăcere, precum şi că indiferenţa
faţă de dimensiunea religioasă a existenţei umane în ultima analiză diminuează şi
trădează însuşi omul”. Acolo unde „omul este diminuat, lumea care ne înconjoară este
redusă”. Şi invers, a afirmat Pontiful, numai în Isus, Cuvântul întrupat, „ajungem
să înţelegem însăşi măreţia umanităţii noastre”.
Benedict al XVI-lea a recomandat,
în special seminariştilor, novicilor şi novicelor, să trăiască disciplina pe care
o cere propria formare „cu sinceritate şi în manieră profundă”, punând în centrul
vieţii de fiecare zi celebrarea Euharistiei: • „Nu uitaţi niciodată acest lucru:
castitatea pentru Împărăţie înseamnă a îmbrăţişa o viaţă dedicată complet iubirii,
o iubire care vă face capabili să vă dedicaţi pe voi înşivă fără rezerve slujirii
lui Dumnezeu pentru a fi pe deplin disponibili fraţilor şi surorilor, mai ales celor
care sunt în nevoie. Comorile cele mai mari pe care le împărtăşiţi cu ceilalţi tineri
- idealismul vostru, generozitatea, timpul şi energiile - acestea sunt adevăratele
sacrificii pe care le depuneţi pe altarul Domnului. Fie ca să puteţi păstra mereu
în mare consideraţie această minunată carismă pe care Dumnezeu v-a dat-o pentru slava
sa şi pentru edificarea Bisericii”.
La începutul omiliei sale în catedrala
din Sydney, Papa a amintit începuturile evanghelizării în această ţară, cu generaţii
de preoţi, călugări, călugăriţe şi laici care fiecare, potrivit darului şi rolului
său, au contribuit la construirea Bisericii în Australia. Gândul Papei s-a îndreptat
spre acele familii de coloni cărora preotul Jeremiah O’Flynn, le-a încredinţat Preasfântul
Sacrament în momentul plecării, o „mică turmă care a păstrat acel tezaur preţios,
cosemnându-l generaţiilor succesive care au edificat acest mare templu spre slava
lui Dumnezeu. Adresându-se seminariştilor şi novicilor, la Liturghia consacrării noului
altar Papa le-a spus că ei înşişi vor deveni altare vii, pe care iubirea gata de jertfă
a lui Cristos este actualizată ca inspiraţie şi izvor de hrană spirituală pentru toţi
pe care îi vor întâlni. Salutând tinerii seminarişti, novici şi novice, Papa a subliniat
faptul că, după generaţiile care au înălţat minunata catedrală, va reveni lor sarcina
de a clădi casa lui Dumnezeu pentru viitoarea generaţie.