Ziua mondială a tineretului 2008: discursul papei Benedict al XVI-lea la Comunitatea de recuperare a Universităţii Notre Dame din Sydney

RV 18 iul 2008. Discursul Sfântului Părinte adresat tinerilor în dificultate la Comunitatea de recuperare a Universităţii Notre Dame din Sydney. Sfântul Părinte s-a întâlnit şi s-a rugat vineri, la ora locală 18.45, cu un grup de cc. 240 de tineri din acest cartier al Sydney-ului cu numeroase probleme sociale. Papa a fost primit la intrarea în bibliotecă de cancelarul Universităţii, care l-a însoţit apoi la uşa laterală a bisericii Universităţii, dedicată Inimii Preasfinte a lui Isus. Aici, Pontiful a primit cuvântul de salut din partea arhiepiscopului George Pell şi a vice-cancelarului Universităţii. După mărturia a doi tineri care s-au eliberat de toxicodependenţă, a urmat lectura din cartea profetului Ieremia (29, 4-14) şi discursul Papei.

"Dragi tineri prieteni,
Cu bucurie mă aflu astăzi împreună cu voi aici, la Darlinghurst, şi din inimă adresez salutul meu tuturor celor care participă la programul "Alive" (viu – n.r.), precum şi personalului care îl gestionează. Înalţ rugăciunile mele pentru ca să puteţi beneficia cu toţii de sprijinul oferit de Agenţia de Servicii Sociale a arhidiecezi de Sydney şi pentru ca binele care aici se săvârşeşte să continue mult timp în viitor.

Numele programului pe care îl urmaţi ne face să ne întrebăm: ce înseamnă cu adevărat să fii "viu", să trăieşti viaţa din plin? A fi viu, este ceea ce vrem cu toţii, mai ales în tinereţe, şi este ceea ce Cristos vrea pentru noi. Într-adevăr, el a spus: "Eu am venit ca să aibă viaţa şi să o aibă din belşug" (Ioan 10,10). Instinctul cel mai înrădăcinat al oricărei fiinţe vii este să rămână în viaţă, să crească, să se dezvolte şi să transmită altora darul vieţii. Prin urmare, este cât se poate de natural să ne întrebăm cum se poate realiza aceasta cât mai bine.

Pentru cei care trăiau în Vechiul Testament, acest interogativ era la fel de presant ca şi pentru noi astăzi. Fără îndoială ascultau cu atenţie când Moise le spunea lor: "Ţi-am pus în faţă viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege, aşadar, viaţa, ca să trăieşti, tu şi urmaşii tăi, iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultându-I glasul şi lipindu-te de El, căci El este viaţa ta" (Deut 30, 19-20). Era clar ceea ce trebuiau să facă: trebuiau să se distanţeze de ceilalţi zei şi să-l adore pe Dumnezeul adevărat care se arătase lui Moise – şi trebuiau să asculte de poruncile lui. Aţi putea să vă gândiţi că este improbabil ca în lumea de astăzi lumea să adore alţi zei. Dar uneori lumea adoră "alţi zei" fără să-şi dea seama. Falşii "zei", oricare ar fi numele, chipul sau forma pe le atribuim lor, sunt aproape întotdeauna în legătură cu adorarea a trei realităţi: bunurile materiale, iubirea posesivă, puterea. Lăsaţi-mă să explic ceea ce înţeleg să spun.

Bunurile materiale, în sine, sunt lucruri bune. Nu am supravieţui mult fără bani, haine şi o locuinţă. Ca să trăim, avem nevoie de hrană. Dar, dacă suntem lacomi, dacă refuzăm să împărţim ceea ce avem cu cel înfometat şi cu cel sărac, atunci noi transformăm aceste bunuri într-o falsă divinitate. Câte voci, în societatea noastră materialistă, ne spun că fericirea se găseşte procurându-şi cât mai multe bunuri şi obiecte de lux! Dar acest lucru înseamnă transformarea bunurilor în false divinităţi. În loc să aducă viaţa, aduce moartea.
Iubirea autentică este cu siguranţă ceva bun. Fără ea, viaţa cu greu ar fi demnă de a fi trăită. Iubirea duce la împlinire necesitatea noastră cea mai profundă; şi când iubim, noi devenim mai mult noi înşine, devenim mai deplin umani. Dar cât de uşor iubirea se poate transforma într-o falsă divinitate! Lumea deseori crede că iubeşte când în realitate tinde să pună stăpânire asupra celuilalt sau să-l folosească. Lumea uneori îi tratează pe ceilalţi mai degrabă ca obiecte pentru a-şi satisface propriile necesităţi, decât ca persoane de preţuit şi de iubit. Cât e de uşor să fii înşelat de multele voci care în societatea noastră sprijină o apropiere permisivistă faţă de sexualitate, fără a păstra atenţia la modestie, la respectul de sine şi la valorile morale care conferă calitate relaţiilor umane! Aceasta este o adorare a falselor divinităţi. În loc să aducă viaţa, aduce moartea.
Puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru a modifica lumea din jurul nostru este cu siguranţă ceva bun. Folosită în mod apropriat şi responsabil, ne permite să transformăm viaţa oamenilor. Toate comunităţile au nevoie de lideri capabili. Dar cât de mare este tentaţia de a se ataca de puterea în sine, de a căuta să domini asupra celorlalţi sau de a exploata mediul natural pentru propriile interese egoiste! Acest lucru înseamnă transformarea puterii într-o falsă divinitate. În loc să aducă viaţa, aduce moartea.
Cultul bunurilor materiale, cultul iubirii posesive şi cultul puterii fac deseori ca oamenii "să se comporte ca un Dumnezeu": caută să preia controlul total, fără a fi atenţi la înţelepciunea sau la poruncile pe care Dumnezeu ni le-a făcut cunoscute. Aceasta este calea care conduce la moarte. Dimpotrivă, adorarea unicului Dumnezeu adevărat înseamnă să recunoşti în el izvorul a tot ceea ce este bun, să ne încredinţăm lui, să ne deschidem la forţa vindecătoare a harului său şi să ascultăm de poruncile lui: aceasta este calea pentru a alege viaţa.

Un exemplu luminos despre ce înseamnă să te îndepărtezi de calea morţii pentru a păşi pe calea vieţii îl găsim într-o pagină a Evangheliei pe care, sunt sigur, toţi o cunoaşteţi bine: este parabola fiului risipitor. Când la începutul povestirii, acel tânăr a părăsit casa tatălui său, el era în căutarea plăcerilor amăgitoare ale falşilor "zei". A risipit moştenirea sa într-o viaţă de vicii şi în cele din urmă a ajuns într-o stare de sărăcie şi mizerie. Când a ajuns la capătul puterilor, înfometat şi abandonat, a înţeles cât de nechibzuit a fost să-l părăsească pe tatăl său care îl iubea. Cu umilinţă, s-a întors şi a cerut iertare. Plin de bucurie, tatăl l-a cuprins în braţele sale şi a exclamat: "Acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, pierdut era şi a fost găsit" (Luca 15,24).

Mulţi dintre voi au experimentat personal vicisitudinile prin care a trecut acel tânăr. Probabil aţi făcut alegeri de care acum vă pare rău, alegeri care v-au dus de a lungul unui drum care, oricât de atrăgător putea să apară pentru moment, v-a condus la o stare de mizerie şi de abandon şi mai mare. Alegerea de a abuza de droguri şi alcool, de a intra în activităţi criminale sau autolezioniste, putea să apară atunci ca o cale de ieşire dintr-o situaţie de dificultate sau de confuzie. Voi, acum, ştiţi că în loc să aducă viaţa, a adus moartea. Iau act cu bucurie de curajul demonstrat în a alege să vă întoarceţi pe calea vieţii, asemeni tânărului din parabolă. Aţi acceptat să fiţi ajutaţi: de prieteni şi rude, de personalul din programul "Alive", de cei care au la inimă bunăstarea şi fericirea voastră.

Dragi prieteni, văd în voi ambasadorii speranţei pentru cei care să află în situaţii similare. Voi puteţi să-i convingeţi de necesitatea de a alege calea vieţii şi de a se îndepărta de calea morţii, pentru că vorbiţi pe baza experienţei. În toate Evangheliile, cei care au făcut alegeri greşite sunt iubiţi în mod special de Isus, pentru că, atunci când şi-au dat seama de eroare, s-au deschis mai mult decât alţii la cuvântul său vindecător. Într-adevăr, Isus era deseori criticat de cei care se considerau drepţi, pentru că petrecea prea mult timp în compania unor asemenea persoane. "De ce Învăţătorul vostru mănâncă împreună cu vameşii şi păcătoşii?", întrebau ei. Şi el răspundea: "Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, dar cei bolnavi... n-am venit să-i chem pe cei drepţi, dar pe cei păcătoşi" (cf Matei 9, 11-13). Cei care doreau să-şi reconstruiască viaţa erau cei care se dovedeau mai disponibili să dea ascultare lui Isus şi să devină discipolii săi. Voi puteţi păşi pe urmele lor. Şi voi puteţi să vă apropiaţi în mod special de Isus, tocmai pentru că aţi ales să vă întoarceţi la El. Puteţi fi siguri că, asemeni tatălui din povesitrea fiului risipitor, Isus vă primeşte cu braţele deschise. Vă oferă iubirea sa necondiţionată: în prietenia adâncă cu El se găseşte plinătatea vieţii.

Am spus mai înainte că atunci când iubim, noi ducem la împlinire necesităţile noastre cele mai profunde şi devenim mai deplin noi înşine, devenim mai deplin umani. A iubi este ţelul pentru care am fost programaţi, scopul pentru care am fost proiectaţi de Creator. Evident, nu mă refer la relaţii trecătoare, superficiale. Vorbesc de iubirea adevărată, de inima învăţăturii morale a lui Isus: "Să-l iubeşti, aşadar, pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" şi "Să-l iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi" (cf Marcu 12, 30-31). Acesta, pentru a spune astfel, este programul ferm din interiorul fiecărei persoane, dacă am avea, numai, înţelepciunea şi generozitatea de a ne coforma lui, dacă am fi dispuşi să renunţăm la preferinţele noastre pentru a ne pune în slujirea celorlalţi, pentru a da viaţa noastră spre binele celorlalţi, şi în primul rând pentru Isus, care ne-a iubit şi şi-a dat viaţa pentru noi. Iată ceea ce oamenii sunt chemaţi să facă, iată ce înseamnă a fi cu adevărat "viu".

Dragi tineri prieteni, mesajul pe care vi-l adresez astăzi este acelaşi pe care Moise la formulat au atâţia ani în urmă. "Alege, aşadar, viaţa, ca să trăieşti, tu şi urmaşii tăi, iubindu-L pe Domnul, Dumnezeul tău". Duhul său să vă călăuzească pe calea vieţii, ca să împliniţi poruncile lui, să urmaţi învăţăturile sale, să abandonaţi alegerile greşite care duc numai la moarte, şi să vă angajaţi pentru toată viaţă în prietenia cu Isus Cristos. Cu forţa Spiritului Sfânt, alegeţi viaţa şi alegeţi iubirea, şi fiţi martori, înaintea lumii, a bucuriei care de aici izvorăşte! Aceasta este şi rugăciunea mea pentru fiecare dintre voi în această Zi Mondială a Tineretului. Dumnezeu să vă binecuvânteze!