Benedict al XVI-lea la Sydney: discursul rostit la întâlnirea cu liderii celorlalte Biserici şi Comunităţi creştine din Australia

(RV - 18 iulie 2008) Discursul lui Benedict al XVI-lea în Australia la întâlnirea ecumenică ce a avut loc în spaţioasa sală artistic ornamentată din subsolul catedralei Sfânta Maria, Ajutorul creştinilor din Sydney, vineri dimineaţă 18 iulie, în timpul celei de-a 23-a Zile Mondiale a Tineretului, Sydney 2008.

Dragi fraţi şi surori în Cristos, înalţ mulţumiri fierbinţi la Dumnezeu pentru oportunitatea de a vă întâlni şi de a mă ruga împreună cu voi, care aţi venit aici în reprezentanţa diferitelor comunităţi creştine din Australia. Recunoscător pentru cuvintele de bun venit ale episcopului Forsyth şi ale cardinalului Pell, cu sentimente de bucurie vă salut în numele lui Isus Domnul, „piatra unghiulară” a „casei lui Dumnezeu” (cf Ef 2,19-20). Doresc să trimit un salut deosebit cardinalului Edward Cassidy, preşedinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, care, din cauza sănătăţii şubrede, nu a putut fi astăzi cu noi. Amintesc cu gratitudine angajarea sa decisă în promovarea înţelegerii reciproce între toţi creştinii, şi aş vrea să vă invit pe toţi să vă uniţi cu mine în rugăciune pentru restabilirea sa grabnică.
Australia este o ţară caracterizată de mare diversitate etnică şi religioasă. Imigranţii sosesc pe coastele acestui maiestos pământ cu speranţa de a găsi fericire şi bune posibilităţi de muncă. Şi cea a voastră este o naţiunea care recunoaşte importanţa libertăţii religioase. Aceasta este un drept fundamental care, dacă respectat, permite cetăţenilor să acţioneze pe baza unor valori înrădăcinate în cele mai profunde convingeri, contribuind astfel la bunăstarea întregii societăţi. În felul acesta creştinii contribuie, împreună cu membrii celorlalte religii, la promovarea demnităţii umane şi la prietenia dintre naţiuni.

Australienilor le place discuţia sinceră şi cordială. Aceasta a făcut un bun serviciu mişcării ecumenice. Un exemplu poate fi Acordul semnat în 2004 de membrii Consiliului Naţional al Bisericilor în Australia, Acest document recunoaşte o angajare comună, indică obiectivele, declară puncte de convergenţă, fără a trece în grabă peste diferenţe. O asemenea abordare demonstrează nu numai că este posibil a găsi soluţii concrete pentru o colaborare rodnică în prezent, dar şi că avem nevoie de a continua discuţii pline de răbdare asupra punctelor teologice de divergenţă. Fia ca deliberările pe care le întreprindeţi în Consiliul Bisericilor şi în alte forumuri locale să poată fi susţinute de rezultatele pe care deja le-aţi obţinut.

Anul aceste celebrăm bimilenarul naşterii Sfântului Paul, lucrători neobosit în favoarea unităţii Bisericii primare. În fragmentul Scripturii pe care abia l-am ascultat, Paul ne aminteşte harul enorm pe care l-am primit devenind mădulare de Trupului lui Cristos prin Botez. Acest sacrament, care este uşa de intrare în Biserică şi „legătura de unitate” pentru toţi cei care datorită lui s-au renăscut (cf Unitatis redintegratio, 22), este în consecinţă punctul de plecare al întregii mişcări ecumenice. Şi totuşi nu este destinaţia finală. Drumul ecumenismului ţinteşte în definitiv la o comună celebrare a Euharistiei (cf Ut unum sint, 23-24; 45), pe care Cristos a încredinţat-o apostolilor săi ca sacramentul prin excelenţă al unităţii Bisericii. Chiar dacă există încă obstacole de depăşit, noi putem fi siguri că într-o zi o Euharistie în comun nu va face decât să sublinieze decizia noastră de a ne iubi şi sluji unii pe alţii imitând-ul pe Domnul nostru: porunca lui Isus „faceţi aceasta în amintirea mea” (Lc 22,19) este, de fapt, rânduită în mod intrinsec spre avertismentul de „ne spăla picioarele unii altora” (In 13,14). Din acest motiv un dialog sincer priveşte locul Euharistiei - stimulat de un reînnoit şi atent studiu al Scripturii, al scrierilor patristice şi documentelor din cele două milenii ale istoriei creştine (cf Ut unum sint, 69-70) - va folosi fără îndoială la a face să înainteze mişcarea ecumenică şi să unifice mărturia noastră înaintea lumii.

Dragi prieteni în Cristos, cred că veţi fi de acord cu mine reţinând că mişcarea ecumenică a ajuns la un punct critic. Pentru a merge înainte, trebuie să cerem continuu lui Dumnezeu să reînnoiască minţile noastre cu harul Duhului Sfânt (cf Rom 12,2), care ne vorbeşte prin Scripturi şi ne călăuzeşte la întreg adevărul (cf 2Pt 1,20-21; In 16,13). Trebuie să fin atenţi împotriva oricărei tentaţii de a considera doctrina ca sursă de divizare şi de aceea ca piedică pentru ceea ce pare a fi sarcina cea mai urgentă şi imediată pentru a ameliora lumea în care trăim. În realitate, istoria Bisericii dovedeşte că praxis - practica nu numai că este neseparabilă de didaché, de învăţătură, ci din contra derivă din ea. Cu cât ne dedică mai asiduu ajungerii la o înţelegere comună a misterelor divine, cu atât mai elocvent faptele noastre de caritate vor vorbi despre imensa bunătate a lui Dumnezeu şi despre iubirea sa faţă de toţi. Sfântul Augustin a exprimat interconexiunea dintre darul cunoaşterii şi virtutea carităţii când a scris că mintea se întoarce la Dumnezeu prin iubire (cf De moribus Ecclesiae catholicae, XII,21), şi că oriunde se vede caritatea se vede Treimea (cf De Trinitate, 8,8,12).

Din această raţiune, dialogul ecumenic înaintează nu doar printr-un schimb de idei, ci împărtăşind daruri care ne îmbogăţesc reciproc (cf Ut unum sint, 28; 57). O „idee” are ca scop atingerea adevărului; un „dar” exprimă iubirea. Amândouă sunt esenţiale pentru dialog. Deschiderea de noi înşine pentru a accepta daruri spiritual de la alţi creştini ne stimulează capacitatea de a percepe lumina adevărului care vine de la Duhul Sfânt. Sfântul Paul învaţă că în koinonia (comuniunea) Bisericii noi avem acces la adevărul Evangheliei şi mijloacele pentru a o apăra, deoarece Biserica este zidită „pe fundamentul apostolilor şi profeţilor”, avându-l pe însuşi Isus ca piatră unghiulară (Ef 2,20).

În această lumină, putem poate lua în consideraţie imaginile biblice complementare de „trup” şi de „templu” folosite pentru a descrie Biserica. În folosirea imaginii trupului (cf 1Cor 12,12-31), Paul atrage atenţia asupra unităţii organice şi diversităţii care permite Bisericii să respire şi să crească. La fel de semnificativă, totuşi, este imaginea unui templu solid şi bine structurat, alcătuit din pietre vii, sprijinindu-se pe un fundament sigur. Isus însuşi întruneşte în sine în perfectă unitate aceste imagini de „trup” şi de „templu (cf In 2,21-22; Lc 23,45; Ap 21,22).

Fiecare element al structurii Bisericii este important; dar toate s-ar clătina şi s-ar prăbuşi fără piatra unghiulară care este Cristos. În calitate de „concetăţeni” ai acestei „case a lui Dumnezeu”, creştinii trebuie să lucreze împreună pentru a face astfel ca edificiul să rămână tare încât alte persoane să fie atrase să intre şi să descopere bogatele comori de har care se află înlăuntrul ei. În promovarea valorilor creştine, nu trebuie să neglijăm faptul de a proclama izvorul lor dând mărturie comună lui Isus Cristos Domnul. Este El cel care a încredinţat misiunea apostolilor, este El despre au vorbit profeţii şi este El cel pe care noi îl oferim lumii.

Dragi prieteni, prezenţa voastră astăzi aici mă umple de speranţă arzătoare că, întrucât continuăm să păşim împreună pe calea spre deplina unitate, vom avea curajul să oferim o mărturie comună lui Cristos. Paul vorbeşte despre importanţa profeţilor în Biserica de la începuturi; şi noi am primit o chemare profetică prin Botez. Am încrederea că Duhul ne va deschide ochii pentru a vedea darurile spirituale ale altora, ne va deschide inimile pentru a primi puterea sa şi va deschide larg minţile noastre pentru a primi lumina adevărului lui Cristos. Exprim gratitudinea mea profundă fiecăruia dintre voi pentru angajarea de timp, de învăţătură şi de talent pe care aţi depus-o în serviciul „unicului trup şi al unicului duh” (Ef 4,4; cf 1Cor 12,13) pe care Domnul l-a voit pentru poporul său şi pentru care şi-a dat însăşi viaţa. Mărire şi putere să fie Lui în vecii vecilor. Amin.